atârnă dela legea ofertei și a cererei. Dacă marfa se oferă în puțină câtime și se cere multă, atunci prețul ei va crește peste valoare; iar dacă se cere puțină și se oferă multă prețul va cădea sub valoare.
Munca fiind și ea o marfă, e supusă tuturor legilor economice cari cârmuiesc pe aceasta din urmă. Am văzut că din pricină că concurența nu poate armoniza producerea cu consumarea (vânzarea), mărfurile se produc în prea mare câtime, și că de aici iese neputința de a vinde, scăderea prețurilor, ruina, într’un cuvânt, criza de supraproducție. Munca fiind și ea o marfă este supusă la aceeași lege de fluctuație, la aceleași scăderi de preț în vremea crizelor, cu o deosebire foarte mare însă: mărfei în genere îi vine tot una dacă se vinde după valoare ori sub valoare, pe când marfa muncă fiind legată nedeslipit de lucrători, scăderea prețului ei însemnează ruină, suferință, moarte pentru muncitori, pentru acel muncitor pe care legile fariseene, dumnezeești și omenești, îl declară egal cu stăpânii lui. Am văzut că producțiunea și distribuțiunea în societatea modernă descrie un ciclu de 10 ani care se începe prin înflorirea producțiunei și schimbului și se termină cu un krach. Când treburile sunt înflorite atunci e cerere mare de muncă, lucrătorii sunt aduși în fabrici, salariile stau bine; când treburile scad, o parte din lucrători rămâne fără muncă; în sfârșit când vine krachul, criza, o mulțime de lucrători rămân pe stradă pieritori de foame, fără muncă. Acești lucrători capătă apoi din nou de muncă, iar mai apoi rămân pe stradă în vremea crizei. Producțiunea în societatea burgheză alcătuindu-se din contracțiuni și dilatări, o parte din lucrători ba sunt aduși la muncă, ba sunt dați afară. Societatea burgheză formează astfel o armată de rezervă[1], cum o numește Marx. Armata de rezervă e un produs neînlăturat al organizației sociale de azi, cum sunt și crizele. In
- ↑ „Armata de rezervă” sporește însă prin perfecționarea mijloacelor de producțiune și prin „raționalizarea muncii”, adică metoda de a silui pe lucrător să nu piardă nici o secundă de muncă. In marea criză din 1930 armata de rezervă s’a ridicat în marile state capitaliste la 20 milioane șomeuri și plaga șomajului amenință să devie permanentă în societatea capitalistă. Este problema care preocupă depe acum pentru timpul de „după războiu” pe toate statele, dar a cărei soluție definitivă nu poate fi dată decât de societatea socialistă.
