Sari la conținut

Pagină:Ce vor socialiștii (C. Dobrogeanu-Gherea, 1944).pdf/20

Această pagină a fost verificată
18

nizație era, cum am văzut, foarte statornică; se luaseră pentru a o ținea pe loc, măsuri uneori chiar caraghioase, și cu toate acestea, organizația feudală a fost revoluționată și a făcut loc organizației sociale liberalo-burgheze.

Care a fost factorul revoluționar, care era contrazicerea capitală ce a sfărâmat aci organizația socială?

Pentru a înțelege pricinile de frunte, vom face o presupunere care îndată ne va lumina. Să zicem că în societatea feudală, cu organizația ei economică descrisă mai sus, s’ar fi făcut o născocire genială; de pildă un om de geniu ar fi făcut planul unui stabiliment mare (fabrica de azi) în care să lucreze câteva sute de oameni cu mașini născocite de acelaș om de geniu. Să presupunem că lucrătorii ar fi țesut stofe și că ar fi putut produce de o sută[1] de ori mai mult decât lucrând după chipul obișnuit în societatea feudală, în atelierele din vremea aceea.

Să cercetăm acuma dacă asemenea născocire, care ar fi trebuit să facă foarte fericiți pe membrii societăței, căci munca ar fi ajuns de o sută de ori mai ușoară, ar fi putut fi aplicată. Firește că nu. Și în adevăr, în atelierul născocit de omul genial presupus, ar fi trebuit să lucreze câteva sute de oameni, dar aceasta n’ar fi fost cu putință într’o societate cu organizație corporativă, în care se hotărîse asupra câți lucrători are dreptul să ție un maistru; atelierul nou ar fi produs câtimi foarte mari de mărfuri, pe când în societatea de atunci se hotărîse cât anume are cineva drept să producă. Asemenea, cum ar fi putut să lucreze acest atelier mare, când țesătorul nu avea drept să-și boiască el singur stofele? Intr’un cuvânt acest atelier mare era cu neputință într’o societate în care erau corporații și desființarea acestora ar fi fost numai decât trebuitoare atelierului cel mare ca să poată lucra. Atelierul nostru ar fi avut nevoie de lucrători mulți cât timp ar fi avut de lucru, însă cu condiție să-i poată da afară, când nu va mai avea nevoie de dânșii. Pentru aceasta trebuia însă să găsească lucrătorii în piață, ca orice marfă, și să fie slobozi de a se tocmi la lucru. In societatea de atunci însă cea mai mare parte din lu-


  1. Multe ramuri de producțiune de azi au întrecut și mai mult atelierele din vârsta de mijloc.