CAP. II.
ERA SERVAJULUI
Am zis că robia a trecut în servaj, care a fost temelia societăței feudale. Să ne oprim acum la societatea aceasta și să vedem cum a trecut în forma superioară în care ne aflăm acuma, și pe care o numim era burgheză-capitalistă, întemeiată pe salariat.
Ca să înțelegem pricinile cari au lucrat la trecerea feudalismului în faza burgheză, trebue să analizăm întocmirile sociale ale erei feudale, și mai ales pe cele economice, adică să vedem cum se produceau bogățiile atunci, se producea și cum se schimbau și se împărțeau.
In societatea feudală producțiunea agricolă era partea cea mai însemnată, iar producătorii de căpetenie erau țăranii. Sătenii producând materiile prime, tot ei le lucrau și mai departe. O familie țărănească producea aproape toate cele ce-i trebuia: cerealele le prefăcea în făină; din lâna oilor, din cânepă și in, țăranca și fetele țăranului făceau haine, stofe; casa și-o făcea țăranul singur. Deci mai toate trebuințele și le îndestula țăranul prin munca sa și a familiei sale. Se înțelege că în asemenea împrejurări împărțirea muncei era foarte puțin desvoltată și se mărginea la împărțirea muncei între bărbat și femee[1]) (bărbatul lucra
- ↑ Cu cât o societate e mai desvoltată economicește, cu atât împărțirea muncei e mai mare. La început meșterul lucrează singur un obiect, în fabricile mari un lucrător nu lucrează decât o părticică a aceluiași obiect. În acelaș timp cu cât împărțirea muncei devine mai mare, cu atât dependența reciprocă a producătorilor crește, solidaritatea vrând nevrând devine mai puternică. Am văzut că chiar interesul stăpânilor cerea să facă pe muncitori stăpâni, până la un punct, pe instrumentele de muncă.
