a sili pe Dumnezeu, cu ajutorul unor formult tainice, să se pogoare deasupra apei, și chiar să se prefacă în pîne și vin; toți acești siluitori ai Dumnezeirei, supusă vrajei lor, nu sînt oare toți vrăjitori ? Ie adevărat că Dumnezeirea adorată și invocată de vrăjitorii noștri moderni, îmbogățită cu mai multe mii de ani de năzdrăvănie omenească, ieste cu mult mai complicată de cît Dumnezeul vrăjitoriei primitive, aceasta din urmă ne avînd mai întăi drept obiect de cît reprezentarea, fără-ndoeală de-acuma fixă, dar încă prea puțin determinată, a Atotputerniciei materiale, fără.nici un alt atribut, fie intelectual, fie moral. Deosebirea dintre bine și rău, dintre drept și nedrept, încă nu se cunoaște aici nu se știe ce iubește Atotputerniciea, ce urăștle, ce vrea, ce nu vrea: iea gu-i nici bună, nici ră, de cît Atotputernicie nu-i altce-va. Cu toate astea caracteru-i dumnezeesc și începe să se vădească: iea-i egoistă, orgolioasă, îi plac închinăciunile, plecăciunile, îi place umilirea, jertfirea oamenilor, adorarea, prinosul lor, și prigonește și pedepsește cumplit pe cei nesupuși: pe rebeli, pe trufași, pe nelegiuiți. Precum se știe acesta-i fondul de căpetenie al naturei dumnezeești în toți Dumnezeii vechi și moderni, creați de omeneasca lipsă de judecată. A existat oare pe lume o ființă mai groaznic de geloasă, de vanitoasă, de egoistă, de răzbunătoare, de cruntă, ca Iehova al Ebreilor, ajuns mai tîrziu Dumnezeu-Tatăl creștinilor?
