Pagină:Bakunin - Dumnezeu și Statul.djvu/36

Jump to navigation Jump to search
Această pagină nu a fost verificată


deosebite organiza spontan, materiea universală a trebuit să treacă nu știu prin ce cîtitnT nenumărată de prealabile dezvoltări, despre cari nu vom putea nici o dată să ne facem măcar umbra umbrei vre unei oare-cari păreri. Aceste dezvoltări au putut să întrebuințeze un timp care prin imensitatea lui relativă să-ntreacă tot ce ne ai putea închipui noi. Dar cum de astă dată ie vorbi de niște dezvoltări materiale, iear nu de-un absolut neclintit, acest timp, ori-cît de imens ar fi fost, a fost neapărat un timp determinat, și ca atan nesfîrșit de cît eternitatea mai scurt. Să numim x tot timpul scurs de la cea dintăi închegare presupusă a lumilor din Univers pănă-n timpul de față. Să numim y tot timpul cît a durat acele prealabile dezvoltări ale materiei universale, înainte de a se putea organiza în lumi deosebite, aceasta. X + Y reprezintă o perioadă de tim care, relativ ori-cît de îndelungată ar fi, nu-i mai puțin o cîtirne determinată și prin urmare nesfirșit inferioară eternităței, nesfîrșit mai scurtă de cit aceasta. Să numim z suma acestor perioade de timp: x + y = z. Ei bine, în urma lui z rămîne încă eteruitatea. Intindeți pe x și pe y cît veți voi, înmulțiți-i pe amîndoi cu cifrele cele mai uriașe pe cari putea-veți a vi le închipui sau scrie ca scriitura voastră cea mai măruntă pe o linie lungă ca depărtarea de la pămînt la steaua cea mai depărtată vizibilă: veți mări pe z în aceea-și proporție, dar ori ce-ați face ca să-l măriți, oricît de uriaș ar ajunge, pururea va fi de cît eternitatea mai mic, pururea va avea eternitatea în urma lui.

Care-i încheerea la care veți fi cu chipul acesta aduși? Că, vreme de-o eternitate, materiea universală, această materie a cărei acțiune spontană, numai iea, a putut să creeze, să organizeze lumile fiind-că pe creatorul și cîrmuitorul divin l’am văzut dispărînd, ca și năluca acestuea, că această materie a stat inertă, fără mișcare, fără dezvoltare începătoare, fără acțiune, fără lucrare. Că, după asta, la un timp dat și determinat fără nici un cuvînt, de cine-va, în afară de iea, sau determinat de i:a însă-și, în eternitate, această materie s’a pus de-o dată-n mișcare, s’a pus de-o dată să se dezvolte, s’a pus de-o dată pe lucru, fără ca vre-o cauză, fie exterioară, fie interioară, s’o fi împins la aceasta? Asta-i o absurditate tot atît de vădită ca și aceea a unui Dumnezeu creator. Sînteți siliți să admiteți înse această absurditate, dacă presupuneți că organizarea lumilor în Univers a avut un început determinat oare-care, ori-cît de strașnic de depărtat ar fi înfățoșat de voi acest început de timpul de față. De unde urmează cu desăvîrșire vădit, că organizarea Universului sau a materiei universale în lumi deosebite ieste tot atît de eternă ca și ființa-i.

Ieată deci un al doilea adevăr absolut, care prezintă toate garanțiile unei certitudeni desăvîrșite. Universul ieste etern și organizarea-i ieste eternă și