din programul hotărît de cei dela Galați. Rănăsei o „lucrătoare socială” în contact cu lucrătorii și familiile lor. Ani de zile am mers în casa lor, m’am jucat cu copii lor și le-am dat la club mirajul și nădejdea unei lumi mai bune. — „Inhămați căruța voastră la o stea” zice Emerson; și niciodată n’am înțeles mai bine decât atunci câtă putere de progres este în această maximă. Niciodată n’am fost mai fericită.
Dar iată o amintire. Era o seară de Decembrie, cu ploaie rece și măruntă. Gustam, în odăița mea caldă și intimă, acea liniște și odihnă definitivă pe care o cunoaște oricine când închide ușa casei sale după o zi de muncă încordată și mai multe curse prin răceala umedă.
Siguranța absolută a acestei liniști bine meritate fu, însă, pe neașteptate, turburată de o învălmășeală de glasuri și o puternică bătae în poartă.
„Un om dela poștă” mă vesti gazda.
In fața mea era un necunoscut de al cărui chip aveam o amintire vagă, poate îl văzusem la club. Omul vorbi limpede și hotărît: „Trebue să mergeți cu mine în strada Portului. Vor să declare greva mâne dimineață și trebue numai decât să opriți până la venirea celor din Galați”.
Atât de sigur era omul acesta de cele ce aveam de făcut, încât plecai fără ezitare, ca mânată de o putere străină.
In umezeala rece și neagră de afară simții un fior neplăcut și mă stăpâni numai decât un sentiment de nemulțumire și profundă îndoială asupra gestului pe care-l făceam. Era prea târziu pentru a da înapoi.
In casa scundă din strada Portului unde am ajuns, erau sute de muncitori întărâtați și amărâți. Simții o sudoare rece la rădăcina părului, dar în acelaș timp o liniște ciudată se așternu pe sufletul meu.
Incepui să le vorbesc. Ce le-am spus nu știu. Cum însă cunoșteam firea lor de copii cu porniri nestatornice, am găsit instinctiv, se vede, cuvântul care să lovească unde trebuia. Atmosfera se lumină; simții în sală destinderea, încercai o glumă, îmi răspunse o undă de râs. Furtuna trecuse și greva a fost amânată.
Abia după ce mă regăsii din nou în intimitatea locuinței mele, îmi dădui seama de îndrăzneala actului meu și spaima mă cuprinse într’un val fierbinte.
Și dacă nu izbuteam?!”
Ceiace nu spune Isabela Andrei, am aflat eu în urmă dela muncitori.
Poliția, avizată de prezența ei noaptea în strada Portului în mijlocul muncitorilor, a venit să o aresteze. Muncitorii au înconjurat-o, i-au făcut o gardă puternică și așa au condus-o la locuința ei. Numai după ce poliția s’a convins că grație intervenției Isabelei Andrei, greva nu se va produce a doua zi, numai atunci au lăsat-o în pace.
***
