rile orașului Brăila vestirea: „Prima Intrunire social-democrată în salonul „Carpați”.
La ora 3 p. m. s’a deschis întrunirea sub preșidenția lui Dimitrie Mihăilescu, membru al clubului muncitorilor din Galați. In sală erau peste 500 de muncitori. Am ținut cuvenita cuvântare, după care muncitorul Oprișănescu a dat cetire statutelor clubului muncitorilor din Galați, cari au fost călduros primite de numerosul public, alcătuit nu numai din muncitorii din port și din industriile din oraș, dar și din țărani din satele de prin prejur. Corul clubului muncitorilor din Galați, venit pe jos până la Brăila, a intonat diferite cântece socialiste. După cuvântările ținute s’a citit și aclamat următoarea moțiune:
„Muncitorii din Brăila, întruniți în sala „Carpați” azi Duminică 19 Martie 1895
Hotărăsc:
Inființează în orașul Brăila un club al muncitorilor cu o secție de ajutor, pentru toți muncitorii brăileni, fără deosebire de breaslă, sex sau naționalitate.
Admite statutele clubului muncitorilor din Galați și a societății de ajutor „Infrățirea”.
Declară clubul muncitorilor din Brăila și secțiunea de ajutor afiliate la partidul muncitorilor din România admițând programul social-democrat”.
In mod firesc noul club din Brăila era condus și povățuit de vechiul club din Galați, mai ales că eu fiind membru în Consiliul General al partidului, aveam dela acesta delegațiunea de a organiza și a supraveghea și mișcarea din Brăila.
Intr’un timp relativ scurt, mișcarea socialistă din Brăila a luat o neașteptat de mare desvoltare. Ea devenise, în acel oraș, o adevărată forță de care și autoritățile și elementele conducătoare din cele două partide burgheze au fost obligate să ție socoteală. Numeroasele întruniri publice pe care social-democrații le-au ținut în acest însemnat port la Dunăre, au impresionat profund prin numărul impunător de participanți. Cu miile se socoteau acei cari veneau să asculte cuvântările oratorilor socialiști, veniți unii din București, alții din Galați.
Abia numai după câteva luni dela înființarea clubului muncitorilor în Brăila, acesta a hotărît ținerea unei întruniri publice în 5 Noembrie 1895. Intrunirea a avut loc în sala Paradis — cea mai încăpătoare sală din