Pentru cercetătorul viitor, pe care l’ar interesa această materie a luptelor economice între capital și muncă și ar voi să se documenteze asupra chipului înțelept în care se rezolvau conflictele acestea atunci, numai sub auspiciile conducătorilor clubului muncitorilor și fără intervenirea organelor actuale de Stat ca: Ministerul Muncii și al Ocrotirilor Sociale și a nenumăraților inspectori ai muncii — care pe vremea aceia nici nu existau — voi da aci, tot după ziarul „Lumea Nouă”, acelaș No., un regulament intervenit într’o liberă înțelegere între patroni și lucrătorii croitori cu prilejul acelei greve.
Iată acest regulament:
1. Angajamente numai cu săptămâna;
2. Orele de lucru: dela 7 dimineața la 7 seara, cu o oră de repaus la amiază. Ceasornicele din ateliere vor fi regulate după ceasornicele din oraș. Orele suplimentare de noapte se plătesc îndoit.
3. Săptămâna se va începe de Duminică dimineață și va ține până Vineri la orele 4 p. m. în timpul iernei, — și până la 7 p. m. în timpul verei. Anotimpul de iarnă începe la 15 Septembrie și ține până la sărbătorile paștelor. Vinerea se va considera și în timpul iernei drept o zi întreagă.
4. Dumineca se va considera o jumătate de zi, care va fi plătită în tot cazul, fie că patronul va avea ori nu de lucru, — iar cealaltă jumătate de zi va fi scăzută din salar în mod proporțional.
5. Salariile se măresc cu trei lei pe săptămână la lucrători și cu doui lei la lucrătoare, peste ceeace au astăzi.
6. Salariul va fi achitat negreșit: lucrătorilor în fiecare săptămână, și lucrătoarelor la 2 săptămâni.
7. Legea repauzului de Duminecă și de sărbători va fi strict respectată.
8. In caz când un lucrător sau o lucrătoare sfârșește în cursul săptămânii lucrul încredințat, salariul va fi plătit numai decât pentru vremea cât a lucrat.
9. Patronii nu pot primi în lucru decât pe lucrătorii și lucrătoarele, cari vor fi înscrise în societatea lucrătorilor croitori salariați.
10. Atât patronii cât și lucrătorii trebue să aibă reciproc o purtare cuviincioasă. Orice neînțelegere va fi aplanată de către comitetul societății lucrătorilor salariați.
11. Inainte de a începe lucrul, patronii sunt îndatorați a plăti toate salariile, ce au din trecut, către lucrători și lucrătoare. De asemeni toți lucrătorii vor fi reprimiți în lucru.
Acest regulament, semnat de toți patronii croitori, în urma grevei din 1898, va fi tipărit și afișat în orice atelier.