Viața acestor lucrători era în adevăr insuportabilă. Muncind continuu 18—20 de ore din 24, în condițiuni de muncă din punct de vedere higienic imposibil de descris, cu o plată derizorie, ei nu mai erau în stare să reziste. Cu toate sfaturile ce le-am dat, noi conducătorii, când au venit la Club să ne comunice hotărîrea lor de grevă, ei totuși au fost nevoiți să o declare. Spre a ne da seama de această grevă, de începutul, de mersul și de sfârșitul ei, voi da loc aici unui extras de pe raportul pe care comitetul Clubului Muncitorilor din Galați l-a adresat Consiliului general al partidului și care a fost citit în congresul din 20 Aprilie 1894:
„Duminică 27 Iunie era să aibă loc o întrunire în care să se discute de către lucrători și conducătorii clubului necesitatea și oportunitatea grevei, dar poliția, ca pretutindeni agent de dezordine, aflând de planul grevei, asediază în ziua de 27 Iunie toate brutăriile și arestează pe toți lucrătorii brutari. Greva deci a început prin refuzul poliției de a lăsa pe lucrători să lucreze. Poliția deci a provocat greva pe care cu siguranță că lucrătorii ar fi înlăturat-o prin buna înțelegere cu patronii, cari, precum se va vedea mai jos, au fost oameni mai cu pricepere.
„Odată declarată greva, a fost primită de toți lucrătorii cari, deși de curând intrați în mișcarea socialistă, au dat dovadă de o desăvârșită solidaritate. După trei zile greva era să înceteze cu triumful greviștilor: mulți patroni nu numai primeau condițiile acestora, dar unii subscriau chiar sume de bani pentru ajutorarea celor ce mai rămâneau în grevă; un patron a dat o masă tutulor greviștilor chiar la club. Atunci poliția văzând că scandalul nu-l fac nici greviștii nici patronii, s’a hotărît să-l facă ea: toți patronii au fost adunați la poliție, amenințați cu expulzarea — toți sunt străini — dacă vor primi condițiile greviștilor. Unul din patroni a fost închis pentru că declarase că le primește; o furie ne mai pomenită se deslănțui pe capul lucrătorilor: erau închiși și torturați ca la închiziție — aceasta fără exagerare — 14 inși sunt expulzați, printre care un român transilvănean, un basarabean și doi macedoneni; în locul lucrătorilor se aduc soldați, pâinea ajunge pită, se vinde pe 10 bani și lumea n’o mănâncă. Patronii strigă și lucrătorii stau închiși, iar poliția se încăpățînează și luptă pentru prelungirea grevei. Dar după o lună e nevoită să cedeze. Greviștilor li se acordă toate cererile afară de repauzul duminical”.
Din prima până în ultima zi a acestei greve, muncitorii au avut de partea lor ziarul „Adevĕrul”, care a publicat zilnic reportagii și articole favorabile greviștilor și a dus campanie în potriva adversarului celui mai îndârjit al lor, polițaiul I. Grecescu.
Vom cita prea puțin din cele scrise de „Adevĕrul” cu prilejul acesta, spre a cruța spațiul.
