sificarea propagandei, mai întâi în pătura intelectuală, spre a ne atrage simpatia ei și eventual a ne forma cadre noui de conducere.
In urmărirea acestui scop m’am înscris printre conferențiarii Ateneului român din Galați în anul 1893, cu o conferință despre „Evoluție și Revoluție”.
Nu voi reproduce aci această conferință, nici măcar nu o voi rezuma în chip larg. Pentru rostul acestei lucrări nici nu ar fi interesant. Voi cita totuși numai două mici bucăți din ea, spre a se vedea ce teorii noui aducea un socialist la grava tribună a Ateneului român, — în vremea aceia — și în fața unui auditor foarte numeros alcătuit din intelectualitatea burgheză a orașului.
Vorbind de evoluțiunea materiei spuneam:
„Concepțiunea diferitelor forme ale existențelor (a tot ce există) ca provenind unele din altele, născându-se unele pe altele, printr’o geneză reală, fiind ființarea unora intim legată de a altora și desfășurându-se la infinit ca un nesfârșit lanț ale cărui inele sunt intim legate unele de altele; acea concepțiune după care tot ce există datorește ființa sa a tot ce a existat mai înainte, că lumea organică își are obârșia ei în lumea anorganică — această concepțiune, zic, înlătură pe cealaltă concepțiune, după care mai înainte de a fi ceva nu era nimic, că tot ce există azi a fost creiat în această formă de o putere supranaturală și că diferitele forme ale existenței au o origină prestabilită”.
Iar trecând la evoluțiunea socială spuneam:
„Studiul Istoriei a adus pe unii cugetători la înțelegerea bazei materialiste a Istoriei. Cei dintâi care și-au spus cuvântul definitiv asupra concepțiunei materialiste a Istoriei, sunt marii sociologi și economiști germani: Karl Marx și Friedrich Engels.
In ce constă această concepțiune materialistă a Istoriei? Voi cita cuvintele chiar ale marelui Fr. Engels: „Concepțiunea materialistă a Istoriei se întemeiază pe faptul că producțiunea și schimbul produselor sunt baza întocmirilor sociale; că, în fiecare societate istorică împărțirea roadelor muncii și cu dânsa formarea claselor atârnă de la cum și ce se produce în anumita societate și dela cum se schimbă acele produse. De aici urmează că pricinile schimbărilor sociale și politice trebue căutate nu în capetele oamenilor, nu în priceperea mai mare ori mai mică a veșnicului adevăr și a justiției, ci în schimbarea mijloacelor de producțiune și de schimb, adică trebue de căutat nu în filosofia ci în economia unei epoce”.
Intemeiat pe această teorie am arătat cum omenirea în cursul istoriei a evoluat la faza sclaviei, apoi la
