mit al intereselor ei. Și gazeta zilnică trebuie să facă și mai mult, ajutând organizarea unui partid puternic al muncitorilor, care e acuma numai la începutul lui.
Dar având o sarcină de împlinit, atât de grea și de importantă, și responsabilitățile ce cad asupra gazetei sunt foarte mari. Fiecare pas fals, fiecare greșeală pe care o va face gazeta, se va resfrânge asupra partidului întreg. In privința aceasta avem exemplul cu un articol mic, dar injurios, la adresa d-rului Lucaci și tipărit în „Munca”, acest articol greșit, deși nici pe aproape nu reprezinta vederile și tactica partidului muncitorilor, a fost întrebuințat ca armă de luptă contra partidei întregi și la alegerile din Ploești a fost întrebuințat ca armă principală contra prietenului Radovici.
De aici se vede cât de păgubitoare pot să fie greșelele de tactică practică făcute de gazeta partidei. Sunt mult mai păgubitoare de cât greșelele de doctrină, cari pot să fie ușor îndreptate prin discuție. Se înțelege că aceste pericole nu sunt arătate pentru a stingheri apariția gazetei, ci pentru ca să fie înlăturate pe cât cu putință.
Se înțelege că de la început, mai ales, va fi imposibil de a nu face greșeli. Aceasta va fi cu putință numai când gazeta va fi bine organizată și va avea un personal îndestulător și bine plătit, pentru aceasta însă trebuie mijloace bănești. Având în vedere marea importanță ce trebuie să aibă o gazetă zilnică, toți membrii partidei socialiste trebuie să facă cele mai mari jertfe bănești, pentru apariția ei. Dacă se vor face, sunt sigur că gazeta va îndeplini menirea ei de a fi cea mai sigură armă de luptă și cel mai bun mijloc de propagandă pentru partidul socialist din România”.
Această expunere a lui Gherea, care pentru cititorii de azi are valoarea ineditului și prezintă în orice caz interesul curiozității istorice, atunci a avut un important efect practic: a intensificat în chip considerabil sforțările pentru realizarea ziarului zilnic.
La 1 Noembrie 1894 se lansează ziarul „Lumea Nouă”, organ zilnic al „social-democrației române” pus sub „Direcțiunea Consiliului general al partidului”.
„Lumea Nouă” a fost un organ de mare tiraj, la care au colaborat scriitorii cei mai de seamă din partid și toți scriitorii tineri.
Notez pe Ion și Sofia Nădejde, Gherea, Al. G. Radovici, V. G. Morțun, Al. Ionescu, C. D. Anghel, I. Teodorescu, Anton Bacalbașa, Emil D. Fagure, N. Quinez, Th. V. Ficșinescu, G. D. Pencioiu, S. Sanielevici, H. Sanielevici, G. Ibrăileanu, Iacob Țăranu, Sergiu Cujbă, Ioan Păun-Pincio, C. Z. Buzdugan, Arțăreanu, V. I. Pella, B. Brănișteanu, dr. Stâncă, dr. Steuermann-Rodion, dr. Ghelerter, Tache Georgescu, C. Popescu-Azuga, Al. F. Mihail, St. Petică, V. Cozmin, G. N. Manea,