socialiștii nu trebuie să fim amestecați cu anarhiștii”.[1] Inchipuiți-vă o gazetă liberată străină, „Times” „Le Temps” „Kölnische Zeitung” etc. scriind: „noi social-democrații, noi socialiști” etc. Ar fi un scandal european! La noi însă, se pot toate, pentru că în definitiv, gazetele nu reprezintă, politicește vorbind, nimica, sau cel mult, niște personalități sau coterii politice. In ce privește relația publicului cetitor față cu gazetăria zilnică, apoi ea se caracterizează prin modul tipic cum publicul în foarte multe cazuri cumpără ziare și își exprimă opiniile sale: „Băete dă-mi gazeta cutare, să vedem ce mai minciuni spune”; iar după ce sfârșește de cetit, exclamă cu satisfacție: „Bine i-a dat la cap”, acest „bine”, referindu-se la conservatori, liberali sau rege, după cum și cetitorul e liberal, conservator sau antidinastic. Cum vedem deci, publicul degeaba acuză gazetăria noastră, el cere știri senzaționale fie și mincinoase, cere violențe, și i se dă aceea ce cere, dar nici publicul nu e tocmai vinovat, pentru că, după cum am văzut, alt rol politic nu prea are gazetăria la noi.
Se înțelege, gazetăria aduce și foloase însemnate, astfel spre pildă sunt denunțările, făcute prin presa înaintată, călcărilor de lege, brutalităților și a fel de fel de nedreptăți; în privința aceasta, rolul presei e foarte binefăcător, dar aceasta privește rolul ei moral, și noi vorbim aici despre rolul ei politic, care, după cum am văzut, dacă nu e nul, apoi e foarte neînsemnat.
- ↑ Ziaristul la care Gherea face aluzie este Anton Bacalbașa.
