ca o clasă să nu simtă și să n’aibă nevoie de o gazetă pentru apărarea intereselor, cari la urma urmei nu sunt amenințate de altă clasă. Și dacă există chiar deosebire manifestă între interesele comerțului orășenesc de o parte și proprietarii fonciari și arendași de altă parte, apoi aceste deosebiri n’au intrat încă în conștiința claselor respective.
Toate clasele stăpânitoare împreună, ar putea fi amenințate în interesele lor de clasele muncitoare, însă acestea nu sunt organizate, nu reprezintă încă o putere serioasă, iar presa lor, presa socialistă, e slabă. Astfel dar clasele stăpânitoare n’au nevoie numai decât de o presă apărătoare a intereselor lor. Dar mai este ceva și mai important. Cea mai puternică armă a unei clase in lupta ei este puterea politică, puterea organizată a statului; de aceea principala preocupare a unei clase în luptă cu alte clase este cucerirea statului, punerea mânei pe guvern; pentru acest scop este un minunat mijloc gazeta care face agitație în folosul clasei și partidei ei, recrutează partizani și voturi și a. m. d.
ROSTUL REDUS AL PRESEI IN ȚARA NOASTRĂ
La noi însă în țară din cauza unei legi electorale păcătoase și a unor moravuri electorale și mai păcătoase, numărul alegătorilor în colegiul I-iu și al II-lea e foarte neînsemnat, iar numărul acelora cari in calitate de oameni politici conduc, fac și desfac afacerile statului, fără exagerare, poate să fie socotit la trei sau patru mii de oameni. Această mână de oameni se împarte în partide, se luptă, și din sânul ei scoate guverne. E evident însă că pentru această mână de oameni nu e nevoie de gazete ca armă de luptă: ei se ceartă și se înțeleg între ei „en famille” și un post de subprefect pentru un nepot sau o catedră pentru o cumnată este de sigur un argument mai puternic pentru recrutarea voturilor decât articolele cele mai puternice de gazetă. In astfel de condiții cel mult o gazetă politică poate să servească pentru calomnierea și insultarea protivnicilor și aceasta nu atâta ca un mijloc de distrugere a protivnicilor cât ca o răzbunare, ca o răsuflare a urei pricinuite de invidie și de pofte neîndestulate. Cum vedem deci, în viața noastră politică și socială nu este nevoe de o puternică gazetărie politică; dar în organizmul social, ca și într’un organizm biologic, când nu este nevoie de un organ, el nu poate să se dezvolte și să existe. E deci explicabil acuma de ce oamenii mai culți și mai de talent, cu mici excepții, chiar când intră în jurnalistică, în curând simt că locul lor nu e acolo, și pleacă. E deci acuma perfect explicabil dece nici publicul, nici oamenii de stat la noi nu dau nici o importanță gazetăriei. In privința aceasta citez următoarele două întâmplări. In Cameră la noi un deputat atacă pe un ministru cetind, între altele, o bucată dintr’o gazetă ministerială. Ministrul foarte mirat l’a întrerupt: „Dar ce-mi citești din gazete, nu știi cum se fac gazetele la noi?” Alt fapt curios e luat din „Națiunea”, gazeta răposatului Dumitru Brătianu. In această gazetă era un colaborator socialist care polemiza din partea gazetei cu anarhiștii astfel: „Noi social-democrații, noi
