lui fermecătoare pronunțate în public — la tribuna Sotirului regulat în fiecare Sâmbătă seară, la mici întruniri de mahala, la serbările zilei de 1 Mai socialist — dar în propaganda individuală pe care o făcea, avea o irezistibilă putere de atracțiune.
Tony nu știa ce înseamnă oboseala. Zile și nopți el dispărea dintre noi. Cutreera mahalalele, se așeza la masa vreunui muncitor și se împărtășea și el din modesta mâncare a familiei acestuia; dormea în odăițele sărăcăcioase și pe așternuturi sumare prin casele lucrătorilor din mahala.
Numai rar, când această viață reușea totuși să-i doboare fizicul lui atât de debil, atunci apărea Tony în odaia vreunui student sau intelectual socialist.
A venit și în odăița mea de student… și, rază strălucitoare de lumină, mi-a înveselit odaia!
„Dragă Atanasiule, azi e rândul tău. Mâncarea pe o zi, canapeaua pe o noapte și un pachet de țigări speciale cu carton”.
Perspectiva cheltuelii cu masa pe o zi a lui Tony nu mă speria. Știam la ce să mă aștept. Nu am cunoscut un om mai sobru ca Tony — pe vremea aceea. Fie dintr’un sentiment de delicateță pentru noi, studenți destul de nevoiași, fie că era firea lui așa, masa pe o zi a lui Tony era: dimineața când apărea în odaie, un ceai simplu cu o felie de pâine; la amiază o fleică la grătar, pâine, un cinzec de vin și o cafea. Dacă în ziua aceea nu aveam suma necesară — care nu trecea de 1 leu — apoi d-l Ghiță Berbecu, patronul birtului economic cu acelaș nume, unde mâncam, îmi trecea costul pe dosul cartelei de mâncare. Seara masa lui Tony consta dintr’un șfarț dublu la grădina Rașca din str. Academiei, ca să ascultăm admirabila orchestră condusă de bătrânul Louis Wiest. Și atât.
Noaptea un somn adânc pe canapea, a doua zi dimineață îmi mulțumea și pleca. Unde? D-zeu știe. Fiind că în vremea aceea Tony, „Lassalle al României”, era sărac lipit, spre deosebire de adevăratul Lassalle care cu renta lui modestă — câteva mii de mărci pe an — a putut trăi destul de bine.
Sărmanul meu buget era grav atins cu cei 2—3 lei cheltuiți. Dar cu ce avere ași fi putut eu plăti, la vârsta aceea a mea, farmecul sub care trăiam multă vreme încă după petrecerea unei zile atât de radioase în societatea lui Tony!
Dar această risipă de minte și forță precum și pri-
