românesc s’a aclimatizat cu timpul… căci utopiile de azi nu sunt decât banalitățile de mâine.
Ion Nădejde întrupează o epocă din evoluția culturii și spiritului românesc.
„Joe care aruncă fulgere și trăsnete din dealul Sărăriei”, așa îl prezentau cu ironie dușmanii lui politici.
Modesta casă din Sărărie, cea plină de mistere pe vremea copilăriei noastre, a fost totdeauna un cald cămin de cultură, un mare focar de lumină, o pildă pură de viață morală, de intensă și nobilă muncă, de idealuri mărețe, de sacrificiu și apostolat pentru dreptate, adevăr și frumos.
Ion Nădejde, mare cărturar, dascăl și îndrumător, c’o putere de muncă uimitoare, sobru, de un antic stoicism, lipsit de abilitate politică, incapabil de compromisuri, om dintr’o bucată, nu s’a putut îndoi ca alții; el s’a rupt din rădăcină, a căzut dintr’odată și nu s’a mai ridicat până la sfârșitul vieții.
S’a stins uitat de discipoli, de prieteni și de dușmani.
Nepărtinitoare, istoria critică a culturii românești, trebue să-l așeze la locul cuvenit pe acest nedreptățit, care poate fi socotit ca ultimul Enciclopedist Român.
Jean Bart
***
Dar prima represiune pe care a avut s’o sufere mișcarea socialistă s’a isprăvit. S’a risipit, puțin câte puțin, și misterul care o învăluia. Spiritele au început a se domoli și socialiștii au ajuns la o comprehensiune mai justă a stărilor de fapt dela noi din vremea aceea.
Socialiștii încearcă să se regrupeze pe alte baze și cu altă tactică. I. Nădejde și C. Mille fac să apară în anul 1881 revista „Contemporanul”, pe care a editat-o Th. Codrescu.
Așezată pe aceste noui temelii: culturale, științifice și legaliste, mișcarea socialistă ia în Iași o amploare din ce în ce mai însemnată. Admirabila revistă „Contemporanul” atinge după doi-trei ani un tiraj fabulos pentru vremea aceia: de 5-6000 de exemplare. In jurul acestei reviste se grupează tineretul universitar cel mai ales. Cităm pe: C. Mille, Al. Bădărău, Kernbach (Gheorghe din Moldova), Constantinescu, V. Lateș, Țurcanovici, Corjescu, Gruber, Panaitescu, G. Ibrăileanu, Raicu Ionescu (Rion), Miron, Stâncă și mulți alții.
Socialismul nu mai era un obiect de repulsiune. Străbătuse în Universitate, în Seminar, în Școala Normală, în licee și gimnazii.
Iașii au fost în acea vreme o adevărată pepinieră, unde se cultivau cu multă îngrijire viitoarele cadre in-
