Ce mi-a fost mai urât mie pe lume… de ce aveam teamă, n’am scăpat…
Lasă… o potoli tata îngăduitor, să ajungă numai om de treabă în viața lui…
Cum să ajungă de treabă un păgân care nu crede în D-zeu?… In viața lui n’o să ajungă decât un scelerat.
Contemporanul era evanghelia acelei vremi.
Ion Nădejde era profetul unei religii noui.
In ochii tinerimii era un titan în luptă cu Divinitatea.
Un supra-om, care îndrăsnea să braveze Puterea Supremă, la care naiva omenire continua să se închine încă din ignoranță și slăbiciune.
Biserica Ortodoxă nu-l arsese pe rug ca eretic, dar îl isgonise din școală pentru crima făptuită împotriva religiei de stat.
Omul asupra căruia Școala și Biserica aruncaseră anatema, ajunsese în scurtă vreme suveran pe mințile tinerimii școlare. Căci el aprinsese o flacără mistuitoare în sufletul unei generații vizionare, amețite de mirajul unei lumi noui.
Rătăciți într’o lume de ficțiuni, robi unei metafizici dogmatice, ne descătușam intrând într’o școală nouă, în lumea realităților științifice, inițiați în metoda noțiunii de cauză și efect, în disciplina școalei positiviste a timpului.
Epoca aceasta care a imprimat un puternic curent de idei umanitare și generoase, mișcarea idealistă — bizară astăzi, — care se închegase pe-atunci într’un fel de sectă masonică intelectuală, este un câmp interesant de studii pentru sociologi și pedagogi, ca să analizeze structura sufletească și formarea caracterelor tinerimii față cu spiritul timpului.
Curentul de idei, pornit în prima formă din dealul Sărăriei, s’a răspândit treptat evoluând sub diferite forme de mișcări sociale, dela acel romantic socialism, la doctrinarul poporanism, tinerimea generoasă, până la mișcarea practică a țărănismului de azi. Sămânța aruncată cu atâția ani în urmă, pentru pământ și drepturi, n’a fost o predică în pustiu. Și planta exotică, despre care altă dată s’a scris atât de mult, dacă a dat alte roade decât cele așteptate, e sigur că transplantată în soluldin București, l’a detronat pe Dumnezeu, întâmplător însă numai pentru… Botoșani.
Din sursă perfect informată putem arăta în mod exact cum s’a petrecut faptul:
C. Graur din Botoșani s’a adresat, printr’o cartă poștală, lui H. Sanielevici, cu dubla întrebare foarte precisă: „Te rog să-mi comunici ce este socialismul și dacă exista Dumnezeu”.
Fără nici o întârziere, H. Sanielevici a răspuns, tot prin cartă poștală: „Socialismul e mișcarea muncitorilor împotriva trântorilor; cât despre Dumnezeu, te anunț că nu există”.
Acest răspuns a fost foarte bine primit printre elevii cursului inferior al liceului din Botoșani; autorul lui era pe punctul de a trece în cursul superior.
Z.
