Sari la conținut

Pagină:Atanasiu - Mișcarea Socialistă (1932).pdf/198

Această pagină a fost verificată
198
I. C. ATANASIU

I. NĂDEJDE. — Interpelez pe d. ministru de interne și de justiție în privința călcărilor de lege ce și-a permis poliția, parchetul și prefectul de Bacău, arestând și bătând pe țăranii ce veneau la Teodor A. D. pentru a se sfătui în privința mijloacelor legale de a căpăta pământ și a scăpa de abuzurile și apăsările zilnice făptuite de slujbași și proprietari.

După câteva zile Nădejde e silit să-și reînoiască interpelarea în chestia Teodoru. S’au produs noui acte arbitrare, între cari și arestarea unui anume Petre Crăciun. Iar în ședința dela 24 Ianuarie deputatul de Bacău Ernest Sturdza ia ofensiva, interpelând guvernul pentru a cere măsuri de represiune în potriva socialiștilor.

Din lungul discurs al lui Sturdza, citez:

ERNEST STURDZA. — In județul Bacău sunt profesori și în special a fost un profesor de gimnaziu care acum mi se pare că d. ministru al instrucției publice a ordonat să fie suspendat, D. Teodoru, care făcea mai mult decât propagandă socialistă. Acest domn aduna în fiecare Duminică un număr însemnat de țărani, sub pretext de a le face petițiuni către minister sau către administrațiunea din Bacău. Vă întreb, d-lor, ce rol avea d. Teodoru, profesor de limba franceză, notați bine, la gimnaziul din Bacău, de a confecționa niște asemenea petițiuni?

… Dar d. Teodoru le citește „Muncitorul” și „Drepturile Omului”.

… Pe lângă profesorul Teodoru din Bacău e un preot care în același timp e învățător sătesc în acelaș județ, anume preotul Constantin Ștefano, dela comuna Roșu, județul Bacău. Acest preot pe care sunt sigur că-l cunoaște d. Nădejde, în loc ca în toate Duminicile să facă sfânta leturghie, precum prescriu canoanele bisericești, ațâță pe săteni cu fel de fel de discursuri în sensul acel ce am avut onoarea a vă spune.

… Mai e apoi un diacon, anume Manea, din Bacău, care face asemenea propagande socialiste nepermise.

Theodor Rosetti, primul-ministru, s’a grăbit să răspundă, amenințând cu măsuri severe în potriva turburătorilor ordinii. El n’a fost în stare să vadă — în tot cazul n’a mărturisit niciodată că adevărații turburători ai ordinii erau sub-alternii de pe diferitele trepte ale ierarhiei administrative, cari călcau legile și îngrămădeau brutalități peste brutalități.

Ioan Nădejde și V. G. Morțun au mai anunțat zeci de interpelări, dintre care au putut desvolta prea puține, cu privire la prigonirea socialiștilor și a lucrătorilor și țăranilor cari veneau în contact cu ei. Spațiul nu ne permite să specificăm acele interpelări. De altfel, se aseamănă toate între ele: întruniri interzise, ba la Roman, ba la Vaslui, ba la Brăila; țărani arestați