venim să-l spunem d-voastră, băncei ministeriale, întregului Parlament român, pentrucă trebue să luați măsuri ca spiritele să se liniștească, rănile să se vindece, jafurile și împilările să înceteze, și să nu se întâmple acele nenorociri care se întâmplă în Irlanda; și mai cu seamă pentrucă noi suntem un popor mic între două state mari puternice și hrăpărețe, și nu voesc ca în țară să se întemeieze un focar de răscoale, cari să slujească de prilej pajurei austriace sau vulturului rusesc de a se amesteca în trebile noastre; noi suntem patrioți tot cât și d-voastră, și noi ne iubim țara, deși nu avem vecinic în gură cuvântul de patriotism, deși nu facem fraze șoviniste pompoase și sforăitoare de buna noastră Românie.
Intrucât privește amenințarea ce aveți aerul a ne face, vă răspundem că nu ne temem de nici o amenințare, pentrucă noi dela început, când am prins a lupta, am știut că nu ne așteaptă drumuri așternute cu roze, nici laude, ci batjocuri, învinuiri vrăjmașe și uri puternice.
Azi ne aruncați mănușa? Fie. Noi o ridicăm dar o ridicăm așa cum ne-ați aruncat-o, o ridicăm mânjită în tina calomniei și în sângele țăranului.
Din aceste discuțiuni, constatăm deci că a fost și cazul Chinezu. Adăugăm aici amănuntul că, deși achitat de instanțele judiciare, locotenentul Chinezu a fost silit să părăsească armata. El a făcut medicina, îmbrățișând și publicistica. Și după ce a dezvoltat o frumoasă activitate ca medic al țăranilor — în Elveția și în România — după ce a colaborat în chip strălucit la „Lumea Nouă” întâi și la „Viața Românească” în cele din urmă, — Chinezu, trecut o dată cu toți „generoșii” la liberali, s’a distins ca medic primar și ca prefect al județului Roman.[1]
Dar concomitent cu cazul Chinezu se producea și cazul D. A. Teodoru.
In ședința dela 17 Ianuarie 1889 a Camerii, Ioan Nădejde interpelează:
- ↑ Au trecut ani și decenii de când Marghiloman, de pe banca ministerială, a adus locotenentului Nicolaie Chinezu acele strivitoare acuzații de „felonie”. In interval, multe s’au schimbat și s’au întors. In „Adevĕrul” dela 22 Februarie 1898, Const. Graur având prilejul să amintească întreaga chestiune (în articolul „Condamnați politici și delicvenți ordinari”), face următoarea judicioasă reflecțiune:„In treacăt este de observat și o mică ironie a Istoriei: d. Chinezu era prefect liberal, deci cel mai autentic stâlp al ordinii, tocmai în momentul când Marghiloman, ostracizat ca trădător, ar fi fost încântat dacă, de pildă, „sperjurul” și „felonul” Chinezu i-ar fi dat o mână de ajutor în alegeri sau în altă manifestare politică. Ale politicii valuri!”
