expulzărilor îngreuia sau împiedica sistemul cartelurilor și alianțelor electorale cu alte partide, încheiate pe baza admiterei Votului Universal — ei au șters această condițiune, în congresul al IV-lea din anul 1897. Caracteristic pentru dezinteresarea cu care lucrau oamenii în mișcarea socialistă, pentru detașarea lor de orice interes personal și de orice sentiment egoist, este un amănunt în legătură cu atitudinea partidului față de această chestiune a legii expulzărilor. Const. Graur, în broșura „Din istoria socialismului român” — despre care vom mai vorbi în lucrarea de față — amintește că acela care, în congresul al IV-lea, a propus să se renunțe la clauza pomenită mai sus, a fost S. Edelstein. Și, în notă, autorul adaugă:
„Edelstein renunța la această condiție, pentru că i se părea că așa cerea interesul partidului. Astfel, el trecea peste interesul său propriu, căci, după norma în vigoare, se știa expulzabil. A și fost expulzat curând, și din acea expulzare, efectuată în condiții cumplite, i s’a tras și moartea”.
In această chestiune mai e de spus că partidul muncitorilor nu a acționat numai pe căi politice, împotriva legei expulzărilor; el a căutat să ajute și în chip material pe acei cari erau victime a aplicări abuzive a acestei legi. Redau aci un apel apărut în ziarul „Lumea Nouă” pentru ajutorarea celor expulzați și a familiilor lor:
PENTRU EXPULZAȚI
Facem apel către toți prietenii din țară și către toți oamenii buni să vie cât mai în grabă în ajutorul expulzaților, aruncați peste granița țării fără nici un căpătâiu.
Victimele unui guvern reacționar nu vrem să piară de foame într’o lume necunoscută.
Să ne grābim să ne facem datoria, trimițând oricât pe adresa d-lui G. I. Țăranu, casierul Clubului Muncitorilor din București.
Ar fi o crimă din partea noastră dacă am sta nepăsători în fața lacrimilor nenorocitelor victime ale odioasei legi de expulzare.
„Lumea Nouă”
