Nu-i așa că e foarte instructiv?
Imaginați-vă în ziua de azi un guvern care, pentru a lovi în cineva, s’ar frământa atât de mult întru găsirea unui text justificator; și imaginați-vă că, neputând găsi cu nici un chip textul mult dorit, iar forța majoră silindu-l să recurgă la un paliativ, — nici măcar acel paliativ guvernul nu și-ar permite să-l aplice decât tot în puterea unei legi!
„Când se petrecură astea?” In 1881, pe vremea faimosului și odiosului guvern al Vizirului dela Florica! N’avem nici un motiv să ne mândrim cu progresul realizat de atunci.
De altfel, iată și altă curiozitate pentru vremea noastră:
In cele șease săptămâni de închisoare, arestații au fost foarte bine tratați. Și amănuntul acesta — nu-i așa? — e foarte important. Gândiți-vă că după 32 de ani Axelrod ține să-l accentueze, să-l „retrăiască” și „regândească”, — spre a ne servi de formula lui. De astă dată virtutea e răsplătită, oricât de târziu. Actualii mari maeștri ai închisorilor române pot trage cuvenita învățătură.
***
Cu plecarea din țară a lui Axelrod, n’a încetat acțiunea pe care el și-o asumase. Ea a trecut în alte mâni. Axelrod organizase — la început cu d-rul Zubcu Codreanu, iar după moartea acestuia cu alții — introducerea clandestină de cărți revoluționare în Rusia, prin Iași, Galați și alte puncte de frontieră. Această contrabandă, a cărei organizare a ajuns cu timpul la o rară perfecțiune, a continuat neîntrerupt până la izbucnirea războiului mondial, având întotdeauna concursul socialiștilor, concurs pe care ei nu l-au retras nici după ce au devenit „generoși” și se aflau la putere. Un asemenea caz de contrabandă a ieșit la iveală — grație unei întâmplătoare neglijențe — sub ultimul guvern Sturdza, și era să „compromită” grav pe generoșii din Galați, cari, în această privință, lucrau cu d-rul I. Radovici dela centru și — cel puțin în teorie — fără știrea prefectului local, I. C. Atanasiu, necum cu a șefului quasi-generos, M. G. Orleanu.
De acelaș procedeu al contrabandei s’au folosit însă d-nii Z. C. Arbore, dr. P. Cazacu și alții, pentru a trimete în Basarabia scrieri de propagandă națională românească. Și, poate, vom povesti cândva despre o acțiune de acest fel pornită la Botoșani de câțiva tineri, foarte tineri — copii în adevăratul înțeles al cuvântului — cari din proprie inițiativă și din proprie inspirație, fără a ști că așa ceva s’a mai făcut, treceau în Basarabia cărți românești, de altfel fără nici un fel de selecție și, bănuesc cu regret, fără nici un rezultat.
Dar aceasta ne îndepărtează de subiectul nostru: pomenirea lui Paul Axelrod.
Toată viața el a rămas în contact spiritual cu tinerii socialiști români cu cari lucrase odată, întru cât, cu trecerea anilor, aceștia nu și-au schimbat părerile.
Corespondența dintre Paul Axelrod și Z. C. Arbore încetează abia acum, cu moartea unuia dintre ei. Atâta suflet au pus în deceniile de luptă comună, încât, față de mizeriile zilei