Intre Gherea și Axelrod, multe puncte de asemănare. Amândoi născuți în Rusia, intrați, foarte tineri, în mișcările revoluționare, și foarte curând siliți, amândoi, să se expatrieze. Amândoi au luptat, toată viața, de aceeași parte a baricadei. Amândoi teoreticieni, dar și oameni de acțiune, au înființat fiecare câte un partid social-democrat: Gherea pe cel din România, Axelrod pe cel rusesc, ramificat acesta în Rusia și în toată lumea, pretutindeni unde se aflau și activau refugiați ruși.
Gherea și Axelrod erau amândoi închinați cu desăvârșire idealului pe care-l serveau, gata să jertfească orice — și în primul rând pe ei înșiși — convingerilor lor. Pe Gherea l’am cunoscut toți, și e de prisos să mai stăruim. Despre Axelrod ajunge acest elocvent amănunt biografic:
In 1903 se produce, în sânul partidului social-democrat rusesc, marea sciziune care-l împarte, de pe atunci, în bolșevici și menșevici. P. Axelrod e în fruntea celor din urmă, și duce luptă aprigă împotriva celor dintâi. Trec ani și ani. Vine revoluția rusească. După jumătate secol de exil, Axelrod se înapoiază în patrie, fățiș, pe ușa cea mare. Dar lucrurile iau întorsătura cunoscută: triumful e al bolșevicilor. Și ei nu cer decât adeziunea socialiștilor de orice nuanță. Trotzki și Racowski, odinioară cunoscuți ca menșevici, sunt bolșevici deveniți, iar nu născuți. Axelrod ar avea să spuie un singur cuvânt, ca să fie acoperit de onoruri și gratificat cu toate bunătățile puterii. Și cine ar putea să-i arunce piatra, dacă după o lungă viață de luptă, de zbucium și de himeră, el ar ceda ademenirii?
Ei nu! Au triumfat doară bolșevicii, adversarii pe cari îi combate din primul ceas, din 1903. Și Axelrod continuă să-i combată, fără nici o reticență, până la ultima consecință: septuagenarul de acuma repetă gestul adolescentului de altă dată: Paul Axelrod trece iar hotarul și reia drumul exilului, drum bătut cincizeci de ani în capăt. Și pentru ce motiv? Pentru un motiv atât de mic — și, Doamne, atât de comic: pentru o convingere!
***
Paul Axelrod a murit la 78 de ani. Activitatea pe care a desfășurat-o, dela 1872 până acum câteva zile, este intensă. Pentru cititorii noștri vom aminti numai contactul lui Axelrod cu România și cu românii, așa cum îl arată, în treacăt, el însuși, in volumul Perejitoie i Peredumunnoie („Retrăite și regândite”) apărut în 1923.
Primul român pe care l’a cunoscut Axelrod a fost d. Z. C. Arbore, bătrânul profesor și publicist de astăzi. S’au întâlnit, prin 1875, la Geneva, unde se refugiaseră amândoi, după ce d. Arbore fusese oaspetele celebrei și teribilei închisori Petropavlovsk. In Elveția lucrau atunci numeroși revoluționari ruși. Despre d. Arbore, Axelrod ne spune că desfășura o vie activitate în fruntea unui grup din care făceau parte Hollstein și Elsnitz, doi tineri din cea mai veche și mai înaltă nobleță baltică, și cari apoi s’au distins în știința occidentală. Se știe că, trecând peste puține excepții — între cari cea considerabilă a decabristului Pestel — aportul națiunilor baltice la luptele revoluționare rusești e foarte redus.
