prin grevele impuse conducătorilor de înșiși muncitorii, ei reușeau prin tratativele duse cu patronii să ajungă la o reglementare mai omenoasă a muncii. Am zis că pentru îmbunătățirea condițiunilor de muncă, lucrătorii recurgeau la calea grevelor — singura cale de altfel, care atunci le era deschisă. Conducătorii socialiști însă rezistau cât puteau la lupta pe calea grevelor. Ei erau convinși că îmbunătățirea condițiilor de muncă nu putea veni în chip eficace decât pe cale de legiferare, care aceia era definitivă, în vreme ce câștigurile pe calea grevelor erau numai vremelnice.
De aceia și acțiunea conducătorilor pentru obținerea Votului Universal, pentru că grație lui — țăranii și muncitorii constituind la un loc imensa majoritate a alegătorilor — se putea ușor proceda la o intensă legiferare a condițiilor de muncă, care atunci erau condițiuni legale, deci definitive.
Că tactica acelor conducători era cea bună, a făcut dovadă votarea legii Repauzului duminical. După o campanie dusă foarte viguros pe această chestiune, după massive mișcări ale funcționarilor comerciali, organizați și conduși de partidul social-democrat; după numeroase și de multe ori tumultuoase manifestări de stradă, guvernul național-liberal de sub preșidenția de Consiliu a lui P. S. Aurelian, a adus în Parlament și a făcut să se voteze legea din 6 Martie 1897, legea Repauzului duminical.
Această lege cu diversele ei modificări ființează până în ziua de azi, ca un lucru definitiv dobândit.
Legiferarea Repauzului duminical este un necontestat succes al acțiunei partidului social-democrat al muncitorilor din România.
Sunt dator să subliniez acest adevăr.
Bineînțeles, aplicarea legii n’a fost lucrul cel mai simplu și cel mai ușor. S’a întâmplat și cu legea repauzului ceeace se întâmplă cu toate legile la noi.
Și, în această ordine de idei cred interesant să redau, după ziarul „Lumea Nouă” din 7 Februarie 1899, desbaterile cari au avut loc în Camera Deputaților asupra neaplicărei legii Repauzului duminical, după ce fusese votată sub guvernul P. S. Aurelian în 1897:
