N. Fleva, rupându-se din partidul național-liberal, a alcătuit o grupare a sa democrată, având ca ziar „Dreptatea”, al cărui director era Anton C. Bacalbașa.
Socialiștii au ținut ca această grupare democratică să-și lămurească în mod public situațiunea față de chestiunea Votului Universal. Gruparea N. Fleva a ținut o întrunire la Iași în Iunie 1896.
Aci i s’a cerut de socialiști să facă declarațiuni în privința Votului Universal.
La banchetul din grădina „Zimbru” ce a urmat întrunirii, unul din participanți, Volanschi, prim-redactor al ziarului „Evenimentul”, spune la finele toastului său ridicat în cinstea lui N. Fleva:
„D. Fleva, care știe atât de bine să intre în inima poporului, d-sa care s’a arătat totdeauna iubitor de drepturile lui, ar face, după umila mea credință, un act mare, dacă s’ar hotărî să primească sufragiul universal. Beau dar paharul meu pentru înarmarea maselor populare cu drepturile cetățenești”.
Un alt participant, N. Ceaur-Aslan, declară în toastul său:
„Am fostul unul dintre acei care am combătut Sufragiul Universal; ei bine, declar că sunt convertit și de astăzi înainte voi lupta cu îndoită energie pentru triumful votului obștesc”.
Declarația lui N. Fleva — după cele două toasturi — era așteptată cu o explicabilă curiozitate.
N. Fleva a vorbit în doi peri. El declară:
„Mă siliți ca să vorbesc. Negreșit că sunt pentru egalizarea drepturilor politice, așa ca fiecare cetățean să aibă dreptul și datoria de a-și spune părerea sa în ceiace privește afacerile Statului; dar un lucru” — și Fleva adaugă — „că în starea actuală a lucrurilor, aplicarea imediată a votului universal, ar fi de natură să dea rezultatele cele mai defavorabile…”
Prin urmare el conchide că deși admite și pricepe Votul Universal ca un drept firesc, dar mai întâi să termine cu succes lupta lui pentru descentralizarea comunală și administrativă și numai pe urmă se va ocupa și de această chestiune.
Aceste declarațiuni lipsite de preciziune au lăsat în mintea socialiștilor chestiunea tot neclară. Au așteptat deci prilejul ca să o clarifice.
Prilejul s’a prezintat curând: Sâmbătă 29 Iunie 1896 a avut loc la Galați în sala Alcazar o întrunire