o citisem în odăițele noastre de elevi modești. Totuși ne-a risipit scrupulele noastre și ne-a dat mult curaj… numele sălii: sala Franzelaru!
***
Ce era sala Franzelaru?
Sala Franzelaru era o veche cunoștință a noastră, a celor „Trei socialiști”, cum începuseră să ne spună colegii noștri din liceu.
Sala Franzelaru, așezată în mahalaua Antim, în vecinătatea liceului Matei Basarab (atunci funcționând în calea Rahovei colț cu str. Sfinții Apostoli) era cum s’ar numi azi, o „Școală de dans”, sau cum se numea pe vremea aceea, „Un complet”; dar un complet select! Aci veneau scara între 8-11 să învețe sau să se perfecționeze în nobila artă a dansurilor moderne: studenți, elevi din cursul superior al liceelor, tineri ofițeri, elevi ai școalei de poduri și șosele, tineri funcționari publici și particulari. Iar ca element feminin: diferite fete de pe la prăvăliile de mode, artiste începătoare și fete de modeste familii din vecinătatea acestei săli.
Pe toată această tinerețe de ambe sexe, profesorul de dans și antreprenorul sălii, d. Costică Berlescu, scurt, gros, burtos și numai cu un ochiu, o iniția în toate secretele stilului și ale grațiilor complicatelor dansuri din vremea aceia: șotiș, vals în doi și trei pași, mazurka, pas-de-quatre, polka, pas des patineurs, cadrilul, cadrilul lanciers, galop, etc., etc.
Radovici, Buzoianu și cu mine urmam foarte regulat — dar numai Sâmbătă seara — cursul de eleganță coreografică al simpaticului domn Costică Berlescu.
Cunoșteam sub acest ușuratec și deci simpatic aspect, sala Franzelaru.
Și acum mergeam acolo să ascultăm conferințe ținute de adevărați socialiști!
Dacă prin întemeierea unui cerc de studii socialist, într’o sală de dans, într’un „Complet”, se ridica — în ochii noștri — „Completul”, apoi desigur se micșora în aceiași proporție prestigiul „Cercului de studii sociale”. Și de aceia ne-am dus câteși trei cu toată îndrăzneala la impunătorul Cerc, în sala care ne evoca amintiri atât de simpatice dar și atât de zburdalnice.
Și așa, în ziua de Duminică 27 Ianuarie 1885
