schimbarea terenului, ar pune capăt neînțelegerilor.
Tot prin discuție, în sânul partidului, s’ar putea ajunge la o înțelegere cu privire la un nou mod de redactare al Lumei Nouă, dacă în adevăr e nevoe de un nou mod; iar cât despre ideea că Lumea Nouă trebue să rămâie un ziar independent, îmi pare cel puțin curioasă.
Dacă viitorii rezolvatori ai crizei ar bine-voi să colaboreze la Lumea Nouă în loc să scoată ziare săptămânale cu titluri uzurpate, fapta ar fi mai cu adevărat socialistă, cred.
Dar… nu reformarea partidului e intenția întemeietorilor Muncei, ci formarea unui nou partid, și cea mai bună dovadă ne-o dă d. Mille prin următoarele cuvinte, din articolul La lucru: „Prima chestiune care se pune, este de unde să începem lupta? Probabil că tot de-acolo de unde am început-o acum zece ani, când etc.” Cu alte cuvinte, vreți să lăsați mișcarea care trăește de 15 ani și să începeți alta; de ce n’o spuneți pe față și umblați cu rezolvirea crizei din partid? Tot atât de falș este că aveți să fiți obiectivi și dovada ne-o dă tot d. Mille, care vorbește de fostul partid socialist. Obiectivizm e ăsta, să tăgăduești existența unui partid, pentru simplul motiv că nu mai faci parte dintr’însul? Ori obiectivizm e ăsta să insinuezi că partidul se ferește să-și afișeze internaționalizmul, cum susține d. Sacâz? Și apoi în chestia evreiască de ce vă puneți sub protecția vechei Munca, când știut este că aceasta din urmă avea aceleași păreri ca și Lumea Nouă?
Curios e că obiectiva Munca, acea Muncă doritoare de a rezolvi criza, întinde mâna Luminei, revistă care, după ce a înjurat și atacat în mod foarte puțin obiectiv pe conducătorii socialiști, declară în ultimu-i număr (în articolul Nu ’mpărate!) că n’ar vrea doamne ferește, să ajungă la o înțelegere cu partidul, de oarece se află bine-merci în dizidență.
Extrem de uimitoare e concentrarea de „varietăți” de la Munca. D. Mille a combătut altă dată ideile de azi ale d-lui Brănișteanu, iar d. Brănișteanu e reprezentantul Luminiștilor, cari cereau neapărata escludere din partid a d-lui Mille; d. Zosin a fost luat de spate de către d. Mille și dat afară din „Clubul Muncitorilor”, iar d. Mușoiu a fost esclus din partid sub aprobarea tuturor socialiștilor y compris d. Sacâz. Și azi, iată-i grupați pe toți, cu planul de a reîncepe „ca acum zece ani”, fără să ne fi arătat și nouă care le e programul comun, — dacă au vre-unul — sau dacă prin schimbarea sentimentelor — ceea ce nu-i o crimă — au ajuns cumva la aceleași principii. Adică cum? Să fim noi la dispoziția unor oameni, cari azi se înjură și se decretează reciproc anarhiști, ciocoi, primejdioși etc. și mâne umblă la braț!
Mă opresc aci, în speranța că cei în drept vor binevoi a publica aceste rânduri și că mai ales își vor da osteneala de a spune ceva în chestiile ridicate de mine.
P. Crăinciuc
colaborator la vechea „Munca”.
Adaug, ca amănunt mai mult sau mai puțin… picant, faptul că sub pseudonimul atât de rutenesc „Crăinciuc” se ascundea Const. Graur, colaboratorul de mai târziu al lui Mille la „Adevĕrul” și astăzi urmașul lui la direcția aceluiași ziar.
