până la urmă să fie rezolvat. Și el s’a rezolvat odată cu conflictul ivit în chestiunea „Adevĕrului”.
Trebuie să facem, cât de pe scurt, istoricul acestei chestiuni, care a provocat o îndelungată și catastrofală frământare în partid.
Ziarul „Adevĕrul”, care apărea sub direcția fondatorului și proprietarului său A. V. Beldiman, își asigurase colaborarea, cu titlul de redactori, a trei distinși scriitori socialiști: Tony Bacalbașa, C. D. Anghel și I. Teodorescu; mai avea încă în redacție alți doi socialiști, pe Al. Ionescu ca reporter și pe tânărul debutant în ziaristică Const. Graur (actualul director al ziarelor „Dimineața” și „Adevĕrul”). Mai scria la „Adevĕrul” și Const. Mille, însă acesta numai ocazional, în calitate de colaborator extern.
Socialiștii cari scriau la „Adevĕrul” erau foarte încântați că, așa, puteau să-și propage ideile în păturile cele mai largi, cari altfel n’ar fi fost accesibile acțiunii lor. Direcțiunea partidului, din potrivă, vedea un neajuns în faptul că prin colaborarea unor socialiști la un ziar burghez, fie și democratic, se producea confuzie în massele muncitoare și, în genere, în păturile de jos, cari nu mai puteau deosebi manifestările oficiale ale partidului, de alte manifestări, străine de directivele și disciplina acelui partid.
La acestea s’a adaus un fapt nou: în vara anului 1894, conducerea partidului muncitorilor a fost informată că Al. V. Beldiman, proprietarul „Adevĕrului”, voia să vândă acest ziar, dar cu preferință unui socialist. Pentru cei cari urmau concepțiile doctrinale și tactice ale conducerei partidului, lucrul acesta era foarte neplăcut, mai cu seamă din cauza unora din campaniile „Adevĕrului”, cari nu cadrau cu calea legală, așa cum o înțelegea și o practica partidul.
Din acel moment s’a iscat o polemică destul de aprigă între organul hebdomadar al partidului socialist, „Munca”, și cotidianul independent „Adevĕrul”, tocmai pe tema rosturilor unui organ socialist de partid și ale unuia independent, fără răspundere. In „Munca” polemica a dus-o mai cu seamă N. Quinez, iar în „Adevĕrul” Anton Bacalbașa. Dezbaterea, luând proporții, a urmat și prin viu graiu, dela tribuna clubului muncitorilor. Atunci Tony, oratorul favorit al masselor, a cunoscut primele înfrângeri, căci membrii clubului au respins modul lui de a vedea și lucra. Ei s’au pronunțat contra dreptului unui membru al partidului de a face
