încrederea și ura împotriva a tot ce este cult și inteligent. Aceasta a fost, este și mai ales va fi un foarte mare rău pentru mișcarea socialistă.
Trebue să se pătrundă socialiștii de acest adevăr elementar: că spre a pune mâna pe puterea politică și a conduce carul Statului — mai ales când ai de învins o burghezie cultă, instruită și inteligentă — nu este suficient să aibă bătături pe palme. Mai trebue să aibi și cultură și practică politică.
4) Insfârșit, trebue să lepede muncitorii din orașe — vorbesc de acei organizați, de socialiști — să lepede îngâmfarea în care au fost crescuți până acum, că ei fiind numărul pot face în stat ce vor; că este destul să voiască un lucru, pentruca el să se împlinească imediat, indiferent de mijloacele ce vor întrebuința. Trebue să-și scoată din minte că prin: „revoluția în mers” se înțelege revoluția cu toporul, cu ciomagul, cu bombele! Nu, să nu uite că, în special la noi în țară, în hotarele României Mari, suntem încă o țară eminamente agricolă. Că, numărul țăranilor agricultori este covârșitor mai mare decât al muncitorilor organizați; că, acum de curând s’a împărțit — în loturi mici — țăranilor moșiile boerilor; că, între concepția individuală — particularistă țărănească — și acea colectivistă — solidaristă și socialistă — este o prăpăstie: că țăranii nu vor pricepe multă vreme dece socialiștii din orașe fac revoluție sângeroasă și deci guvernele burgheze numească-se ele: liberale, democrate, progresiste, țărăniste, naționaliste, averescane, etc., vor găsi în bezna satelor destui soldați spre a potoli orice neorândueli”.
I. C. Atanasiu
(„Cuvântul Liber”, 21 Dec. 1919).
***
Cum ziceam, ideile exprimate în aceste articole, scrise în 1919, sunt aceleași cari ne călăuzeau pe noi, cu un sfert de veac în urmă, în „mișcarea veche”.
Tactica nouă, „calea legală”, era admisă de toți conducătorii intelectuali ai mișcărei socialiste. Afară de unul care fusese între cei dintâi militanți socialiști, începând chiar dela Cercul de Studii sociale din Sala Franzelaru: C. Mille.
