Ca să nu se creadă că cele spuse aci de d. Gherea sunt numai teorii ocazionale, pentru dovedirea unei teze, ci să se vadă că ele sunt principii științifice cari au fost și rămân adevărate precepte în această materie, îmi voi permite — chiar fără autorizarea prealabilă a autorului — să reproduc câteva fraze dintr’o scrisoare particulară pe care d. Gherea mi-a adresat-o în anul 1893, atunci când eram împreună cu d-sa între conducătorii partidului socialist al muncitorilor din România:
„…că în lumea anorganică, organică și socială există o evoluție continuă; revoluțiile însă nu există ca ceva deosebit, ci sunt cazuri speciale ale aceleeaș evoluții. Aceste cazuri speciale ale evoluției — revoluțiile — se deosebesc pentru noi, prin mai marea lor intensitate, violența procesului evolutiv și altele; dar aceste deosebiri sunt absolut relative și revoluțiile în definitiv rămân cazuri ale evoluției ca orice alt caz, deci sunt ca orice alt caz evolutiv, absolut necesare și inevitabile.
„Revoluțiile în societate se caracterizează prin faptul schimbării adânci a structurii economice; cu cât însă, aceste schimbări sunt mai complexe, cu atât revoluțiile trebue să fie mai largi și mai pașnice. Revoluțiile nu implică deloc violența și vărsarea de sânge.
„Pot fi revoluții foarte mari, săvârșite foarte pașnic; astfel e revoluția săvârșită la noi românii prin trecerea din iobăgia feudală la burghezismul capitalist. Revoluția socială modernă, care se pregătește acuma tocmai prin faptul că e atât de complexă, are toate șansele să fie relativ pașnică”.
Prin urmare nici o schimbare în părerile d-lui Gherea în anul 1919 de acelea din anul 1893. Trebue să mărturisesc că, dacă ar fi fost cea mai mică variațiune, nu aș fi săvârșit indelicateța să o relevez, dând publicităței o scrisoare cu caracter absolut personal.
Dar în părerile sale d. Gherea este în perfect acord cu cele spuse de August Bebel, de Jean Jaurès, de Enrico Ferri, de rezoluțiunea congresului socialist din Londra, păreri ce am reprodus în articolul meu din numărul trecut: „Socialiștii în parlament”.
Și acum din toate aceste date, ce învățăminte se trag pentru partidul socialist, pentruca el să poată colabora cu succes la acțiunea în stat?
1) Reorganizarea partidului în vederea unei acțiuni politice serioase atât parlamentare cât și administrative. Părăsirea tacticei de până acum, a luptei economice, prin greve. Acestea să nu fie utilizate fără nici un rost, ci numai ca o armă extremă atunci când în anumite cazuri speciale conflictul între capital și muncă nu se poate rezolva în alt chip.
2) Deși partidul socialist va rămâne — ca partid de clasă — independent de orice partid burghez, el să poată încheia acorduri politice cu partidele burgheze înaintate spre a putea impune pe cale legislativă îmbunătățiri cari să-i înlesnească din ce în ce calea spre cucerirea definitivă a puterii politice, a emancipării muncitorimii și a relizării statului socialist.
3) Să se lepede muncitorii de prevențiunile ce au împotriva tovarășilor lor: intelectualii socialiști. In ultimii ani, doctorul Racovski și cu câțiva acoliți ai săi, în scopul de a duce muncitorimea română cu ochii legați, pe căi criminale a căutat prin toate mijloacele să înlăture din mișcarea socialistă pe toți tovarășii culți, pe intelectuali, sădind în inima muncitorimii ne-