Dar toată droaia de guvernanți civili cari s’au perindat de când e România Românie, fost-au pentru socialiști mai îngăduitori, mai drepți, mai blânzi; să zicem vorba: mai puțin cazoni de cât sunt și vor fi generalii-miniștri de azi?
Dar greva electorală are o parte cu mult mai gravă decât apare la prima vedere. După stăruințe, după trudă, după suferințe, clasa conducătoare a fost silită să acorde reforma politică: votul universal. Cu voe sau fără voe, cu bucurie sau cu silă, această reformă s’a îndeplinit. Țărănimea și muncitorimea au căpătat dreptul de vot egal cu clasa stăpânitoare. In această privință cel puțin, nu mai este azi nici o deosebire între locuitorii acestei țări. Dreptul de a-și alege reprezentanți în Sfatul țărei aparține azi tuturor deopotrivă. Și în momentul când țărănimea și muncitorimea — stăpâne, pentru întâia oară în România, pe voința lor — se îndreaptă spre urnă spre a-și exprima acea voință, spre a-și manifesta acel drept, spre a întinde mâna lor vânjoasă cu buletinul de vot — simbol al libertăței și al egalității — spre urnă, — deodată o voință care nu este a lor, o putere care nu purcede dela ei, le ține mâna, le smulge buletinul de vot și le poruncește: „Nu, nu aveți voe să votați! Abțineți-vă! Noi, din București, în cluburile noastre am hotărît greva electorală!”
Cum, este cu putință acest lucru?
Știut este doar că nu prin inacțiune, nu prin abținere se formează curentele sănătoase, se înjgheabă viața cetățenească, se oțelesc caracterele, ci prin luptă vajnică. Că lupta este mai anevoioasă acuma din pricina măsurilor excepționale: a stărei de asediu, a cenzurei, etc., — ce are aface? Aceasta poate numai să îngreuie lupta, dar nu poate și nu trebue în nici un caz s’o desființeze.
Ca să ne dăm seamă cu toții ce greșeală s’a săvârșit prin proclamarea grevei electorale să citez un singur exemplu:
Am spus că greva electorală este numai parțială. In adevăr, în afară de o mulțime de candidaturi independente, de grupări noui, de partide mai mărunte, s’au fixat liste de candidați de către partidul național-liberal.
Acest partid neștiind încă de abținerea celorlalte partide și având nevoe de voturile nouilor alegători ai votului universal, a înlăturat dintre candidații săi pe unii partizani vechi și a pus în fiecare județ elemente noui: un preot, un învățător, un țăran.
Acum, dacă celelalte partide luau parte la lupta electorală; partidul liberal spre a putea rezista presiunei ar fi fost nevoit să înlăture de pe listele sale pe toți partizanii mai puțin populari și să-i înlocuiască cu elemente mai simpatice nouilor alegători.
Ne putem ușor închipui ce aspect nou era să ia partidul liberal în atari împrejurări și ce pas mare s’ar fi realizat pentru democratizarea lui.
Apoi, prin lupta electorală, ori cât de anevoioasă ar fi fost ea pentru celelalte partide, totuși cu siguranță că ar fi pătruns în parlament cel puțin câteva căpetenii.
Aceștia, împreună cu aleșii din provinciile alipite: Ardealul, Bucovina, Basarabia și cu aleșii de pe listele partidului liberal, — dar cari nu sunt înregimentați în partid, — ar fi format o impozantă grupare, care ar fi făcut absolut imposibilă o formațiune ministerială cât de puțin reacționară.
Parlamentul astfel alcătuit, ar fi pus bazele unei noui vieți