I. C. Atanasiu,
G. Diamandy.
Colegiul al III-lea de cameră:
George I. Diamandy,
V. G. Morțun.
PS. — Pentru alte județe, pentru complectarea listelor, candidații pe cari îi vom susținea ca fiind cu votul universal și desființarea legei de expulsare, vom da amănunte în curând.
p. Consiliul general,
I. Nădejde
Ce mare înrâurire a avut asupra noastră — a social-democraților din vremea aceia — imperativul acelei tactice legale în activitatea noastră, o dovedește următorul fapt.
In anul 1919, deci după aproape 25 de ani, am avut prilejul, într’o chestiune de actualitate, să-mi spun cuvântul asupra celor două tactice: tactica revoluționară și tactica legală-parlamentară. Deși nu mai făceam de multă vreme parte din mișcarea socialistă, am scris trei articole, care reflectau și acum, intacte, părerile pe care le avusesem în vremea când activam în partidul social-democrat al muncitorilor din România.
Am publicat acele articole în „Cuvântul Liber”, revista politico-literară care apărea atunci (prima serie) sub direcția lui Const. Graur.
Reproduc ca document aceste trei articole:
I
GREVA… ELECTORALĂ
Azi când pretutindeni, în lumea veche și în cea nouă nu se aude decât: socialism, comunism, sindicalism, bolșevism, etc… nu se putea să nu fie influențată și țara noastră de marea luptă economică cu toate aspectele ei. Numai că, la noi, țară mai puțin economică, dar mai mult politică, formele luptei economice s’au transplantat în luptele politice.