Păstor ionian
Pe plaja-n arc de soare, unde marea
Cu val rotund de mii de ani a stat,
Îi văd, lungit pe-o rână, doar spinarea
Și trupul gol în bronz turnat.
Din naiul dus la gură, apriline
Chemări se pierd cu sunet de izvor.
Pasc capre pe uscatele coline
De piatră sub azur dogoritor.
Și vremea a încremenit sculptată,
Dar trunchiul unui pin a tresărit,
Sub coajă dezvelind un piept de fată
Și un suspin cu plâns înăbușit.
Pe când în marea limpede, în care
Prin scoici și alge peștii fug și vin,
Misterios din umbre vii răsare
Un zeu tăcut ca un delfin.