Oprișanul

Jump to navigation Jump to search
Oprișanul

poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri


I[modifică]

Colo-n țara muntenească,
Țară dulce, românească,
Ca și cea moldovenească,
În oraș, la București
Sunt curți nalte și domnești,
Iar în curți o sală mare
Unde șede la prânzare
Mihnea-vodă cel cruntat
De boieri înconjurat.
„Boieri mari, boieri de rând!
(Zice domnul închinând)
Toți mâncați, cu toții beți
Și cu bine petreceți;
Numai unul poftă n-are
De băut și de mâncare,
Cantar Slutul, armaș mare!
Ori bucatele nu-i plac,
Ori de noi nu-i este drag!"
Boierimea-ncet râdea,
Iar Cantarul răspundea:
„Alei! doamne Mihnule,
Mihnule netihnule![1]
Alei! tu, stăpânul meu,
Lumina-te-ar Dumnezeu!
Bucatele tale-mi plac
Și de oaspeți îmi e drag,
Dar unde s-au pomenit,
S-au văzut și auzit
Două săbii într-o teacă,
Doi domni în țară săracă?
Măria-ta-n București,
Oprișanu-n Stoienești!
Ce-am văzut la Oprișanul
N-am văzut nici la sultanul,
Că el are-n câmp, la soare,
Mii și sute de mioare...
Ies în vară fătătoare;
Berbeci are sute-ntregi,
Cu cozile pe telegi,
Și ciobani tot înarmați,
Cu postavuri îmbrăcați,
De nu crezi că sunt ciobani,
Ci chiar neaoși căpitani.
Nu mi-e ciudă de asta
Cât mi-e ciudă de alta:
Oprișanul încă-și are
Herghelii în număr mare,
Două, trei, cinci mii de iepe
Tot alese și sirepe,
Pintenoage la picioare
Cu cergi albe pe spinare
Și cu doi mânzi fiecare.
Nu mi-e ciudă de asta
Cât mi-e ciudă de alta:
Oprișanul are-n sat
Ogari, copoi de vânat,
Cu zgărzi late, țintuite,
Pe la margini poleite,
Și mai are grajduri mari,
Cu cincizeci de armăsari,
Jumătate arăpești
Și ceilalți moldovenești!
Nu mi-e ciudă de asta
Cât mi-e ciudă de alta:
Scutarul lui Oprișan
N-are față de țăran,
Pe deasupra-i cu suman,
Dar pe trup are catan
Și cârligu-i de scutar
Nu-i de-alun, nici de stejar,
Ci de aur tot săpat
Cu pietre scumpe lucrat,
Și-n vârful cârligului
Sub mâna scutarului
Este-o piatră nestemată,
Ce plătește lumea toată!"
„De-i așa cum zici, Cantare,
Lasă prânzul, sai călare
Și-ntr-o fugă să te duci
Pe-Oprișanul să-l aduci
Cu toate podoabele,
Cu toate averile
Să-și dea socotelile!"
Astfel domnul poruncea!
Cantar vesel se ducea
La cel sat, în Stoienești,
Unde sunt averi domnești.
El acolo cum venea
Cu scutarul se-ntâlnea
Și porunca-i arăta
Și din gură cuvânta:
„Mihnea-vodă-n București
Face praznice domnești;
Toți boierii credincioși
Și de pace bucuroși
Lângă domn s-au adunat
Și pahare-au închinat,
Numai unul n-a venit,
Oprișanul cel vestit!
De-i vrăjmaș și om de ceartă,
Mihnea-vodă-acum îl iartă
Și-l poftește ca să vie
Ca un frate la domnie!"

II[modifică]

Oprișanul credincios
Și de suflet omenos
Se pornea din Stoienești
Ș-ajungea la București
Noaptea pe la cântători
Pân-a nu răsări zori.
Mihnea-vodă adormit
Dormea pe-un pat aurit
În cămară-ntunecată
Tot cu șaluri îmbrăcată.
Dar deodată se trezea
Și la slugi așa grăia:
„Slugi, aprozi, copii de casă!
Voi dormiți și nu vă pasă
Soarele c-a răsărit
Și pe mine m-a trezit,
Dar voi oare nu gândiți
Când în somn vă leneviți
Că am țară de domnit
Judecăți de săvârșit
Și boieri de boierit?"
Toți aprozii se trezeau
Și lui vodă răspundeau:
„Rămâi, doamne, liniștit!
Soarele n-a răsărit,
Dar în locu-i a sosit
Oprișan din Stoienești
Cu averi împărătești.
El în curte a intrat,
De zăbrea a aninat
Un cârlig de împărat,
Cu pietre scumpe lucrat,
Ce lucește ca un soare
Într-o zi de sărbătoare.
Mihnea-vodă se scula,
Fața albă își spăla,
Barba neagră-și pieptăna,
La icoane se-nchina,
Apoi el se înarma
Și pe Oprișan chema:
„Oprișan din Stoienești!
Cu dreptul să ne grăiești
Ce-ai făcut de-ai adunat
Averi mari de împărat,
Încât nu numai averi,
Dar ai și scutari boieri?"
„Dumnezeu mi-a ajutat
Și eu mi le-am adunat
Din darul sfinției-sale,
Din mila măriei-tale!"
„Nu-l crede, măria-ta!
(Cantarul atunci striga).
El mie s-a lăudat
Ca avere-a adunat
Numai din puterea lui,
Nu din mila domnului.
Dar n-am ciudă de asta
Cât am ciudă de alta:
Oprișanul mi-a spus mie
Că așteaptă ca să-i vie
Firman de la-mpărăție
Să te scoată din domnie!"
Mihnea-vodă se-ncrunta
Și din gură cuvânta:
„Pân-a veni firmanul
Piară-ntâi Oprișanul!
Jos la poartă să-l duceți
Și capul să i-l tăieți!"
De vrăjmaș ce mult era,
Armașul se bucura.
Ca o fiară se-arunca,
Pe-Oprișanu-l apuca
Și pe scări îl îmbrâncea
Și la moarte mi-l ducea!
Când la poartă, frate, iată
Un rădvan că se arată,
Tras de șase telegari,
Negri, ageri armăsari
Cu cozi lungi și coame mari.
Iar înuntru o bătrână
Cu-o icoană sfântă-n mână
Și cu haine mohorâte
Și cu pletele albite.
Pe-Oprișan cât ea-l vedea,
Sus, la domnul se ducea,
Și-n genunchi trupu-și frângea
Și grăind amar plângea:
„Alei! doamne, fătul meu!
Nu te ierte Dumnezeu
Să omori pe Oprișanul
Că-i peri până la anul!
Știi tu, Mihneo, ori nu știi
Că-n ziua Sântei Marii
Era, doamne, ca să-ți vie
Firman de la-mpărăție
Să te scoată din domnie?
Ș-aveai parte de firman
Făr' de bietul Oprișan
Care-n cale i-a ieșit
Și-ndărăt l-a napoit
Dăruind chiar pe vizir
Cu-armăsari de la Misir,
Și cu pungi de bani o mie
Să te lase pe domnie!"
Oprișanca nu sfârșea,
Mihnea-n curtea lui ieșea
Poruncind la toți să saie
Pe-Oprișan ca să nu-l taie.
Dar Cantar, armașul mare,
Își făcuse răzbunare;
Și capul nevinovat
Zăcea-n țărnă aruncat
Lângă trupul răsturnat!
Vai de omul cu păcat!
De păcat e alungat
Și nu poate-a fi scăpat!
Vânzătorul de armaș
Fiară crudă, om pizmaș,
Fost-a gol legat la soare,
Și de mâini și de picioare,
Gol legat de cozi de iepe,
De patru iepe sirepe,
Care, când se opintiră,
În patru părți se izbiră
Și-n patru îl despărțiră!

  1. Acest cuvânt vechi, netihnu, trebuie să vie negreșit de la tihnă (odihnă) și să însemne prin urmare nestâmpărat, frământat de griji. Și în adevăr un cronicar român face următoarea descriere despre Mihnea-vodă: „Mihnea, feciorul lui Dracu armașul, cum apucă domnia, îndată se dezbrăcă lupul de pielea cea de oaie și-și astupă urechile ca aspida și ca vasiliscul. Iar arcul și-l încordă și găti săgeți de a săgeta, și sabia și-o fulgera, și mâna și-o întărea spre rane! și prinse pe toți boierii cei mari și aleși, și-i munci cu multe munci și cumplite și le luă toată avuția, și se culca cu jupânesele și cu fetele lor înaintea ochilor lor. De aci unora le-au tăiat nasurile și buzele, pre alții i-au înecat și pre alții i-au spânzurat. Iar el se îmbogățea și creștea ca cedrul pâna la ceriu" etc.