Sari la conținut

Operă națională

(Redirecționat de la Operă naţională)
Operă națională
de Ion Luca Caragiale
1986Operă naționalăIon Luca Caragiale


Este o vorbă veche: pentru ca să faci război, îți trebuiesc trei lucruri — bani, bani și bani. Altă vorbă și mai veche ne spune că pas d’argent, pas de suisse, adică pe românește aplà: n-ai bani, n-ai arnăut. Se știe că elvețienii au fost odinioară pentru regii Franței ce erau tot cam pe atunci arnăuții pentru domnii principatelor noastre.

Vorbele acelea se potriveau până acum câtva timp și la operă. Pentru ca să ai o trupă de operă, îți trebuiesc trei lucruri: bani, bani și bani; și pas d’argent, pas de chanteur — n-ai bani, n-ai cântăreți.

Da, însă Danton, mai democrat, avea altă formulă. El zicea că pentru orice îți trebuiesc alte trei lucruri: îndrăzneală, îndrăzneală și iar îndrăzneală. Astăzi, în timpurile noastre democratice, trebuie să aplicăm vorba lui Danton și la operă. Pentru ca să ai o operă, și mai cu seamă operă națională, îți trebuie îndrăzneală, îndrăzneală și iar îndrăzneală.

A îndrăzni, iată secretul în artă. A îndrăzni va să zică a putea. Voiește, și vei putea, luminează-te, și vei fi! a zis un alt mare democrat.Îndrăznește, și vei cânta! zicem noi. Vei cânta ieftin, dar vei cânta; vei cânta rău, dar vei cânta; vei cânta fals, deplorabil, ridicul, dar vei cânta. Ce se cere la operă? A cânta.

Da. Trebuie încurajat orice act de îndrăzneală națională, chiar dacă el se face cu concursul străinilor, căci aci străinii sunt aliații noștri. Trebuie să fie cineva lipsit de orice sentiment de iubire pentru națiunea sa, pentru progresul acesteia și pentru încurajarea acestuia, ca să nu aplaude orice act de îndrăzneală de acest fel.

Scenele mari din Europa se țin totuși de vechea sistemă. Ele, în loc de îndrăzneală, întrebuințează tot banii. Un grupet, un tril, o cadență costă mii de franci. Ce sistem de corupție! ce venalitate!

Unde este patriotismul artiștilor noștri! unde este îndrăzneala teatrului nostru!

Și unde mai pui că artiștii în sistemul cel vechi nu fac o notă mai mult peste cât sunt plătiți să facă; pe câtă vreme, ai noștri, peste câte sunt datori, îți mai fac pe dasupra grupete, triluri, cadențe — toate gratis! Prefer sistemul național. Pe lângă alte avantaje, mai avem și pe acela că orice operă, cât de veche, de câte ori se joacă e ceva cu totul nou.

Se zice, eu nu pot afirma cu siguranță, că în străinătate primadone bune ar fi plătind pe o camerieră sau o damă de companie mai mult decât plătește teatrul nostru pe o primadonă. Se înțelege că dama de companie sau cameriera joacă acolo rolul și de secretar intim — o misiune delicată, unde se cer adesea calități și fineți de stil deosebit. Ce rușine!

Asta este imoral. Prefer simplicitatea noastră națională: moravuri curate, leafă mică, îndrăzneală mare, triluri gratuile, toate astea fără cameriere plătite așa de scump încât ar sări cât colo în ochii opiniei publice că nu e lucru curat la mijloc.

Modestia este decorul talentelor tinere. O primadonă plătită foarte scump, chiar dacă ar avea talent, ar însemna că nu e modestă, și începuturile trebuiesc să fie modeste, deși îndrăznețe.

De exemplu, poți să începi rău, fără talent, fără pricepere, fără apucătură: e o îndrăzneală lăudabilă dacă este modestă.

Publicul nu trebuie să fie pretențios. Trebuie să nu uite că și acesta este un început nou de operă română, un început îndrăzneț, poate, dar fără-ndoială modest.

Publicul trebuie să aibă îndrăzneala a-l încuraja și să fie modest în pretențiuni.

P.S. 0 greșeală de tipar însemnată s-a strecurat în cronica noastră literară din numărul trecut. La rândurile 85 și 86 din coloana a cincea pagina întâia, s-a pus: bate pe auritul Cres, în loc de: bate pe aiuriții greci.