Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos

Jump to navigation Jump to search
Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos
de Nicolae Filimon


A fost odată ca niciodată, daca n-ar fi, nici că s-ar mai povesti, cînd lupii beau tutun și urșii făceau săpun, de-și ungeau femeile fețele și uncheșii bărbile.

A fost odată un împărat mare și tare. După ce bătu pre toți împărații pămîntului și le luă împărățiele, se însură și făcu trei fete: una cu soarele-n frunte, alta cu luna în spate, iar cea mai mică cu luceafărul de dimineață iarăși în frunte; și toate erau mai frumoase decît zînele munților și ale pădurilor.

Aceste fete se duseră la scăldat și intrară într-o baie de marmură; dar deodată se ridică o furtună pe cer și le răpi pe cîtetrele. Ajungînd la urechile împăratului această întîmplare, i se tăie inima și muri, lăsînd pe împărăteasa văduvă.

Într-o zi, împărăteasa se apucă să măture pîn casă, dar pe cînd mătura, îi sări un bob de piper în poală; ea luă bobul și-l puse pe sobă, dar el sări și de acolo iar în poala împărătesei. Văzînd că nu poate scăpa de dînsul, îl înghiți; și așa rămase grea și născu un copil cu părul de aur.

Acest copil creștea în trei zile cît cresc alți copii în treizeci de ani și se făcu voinic ca brazii munților. Împărăteasa îl dete la dascăl de învăță toate măestriile lumei și, temîndu-se ca să nu-l piarză, îi făcu o colivie de aur și-l închise într-însa, dîndu-i jucării copilărești ca să-i treacă de urît.

Într-o zi trecu p-acolo o babă cu două tivdi cu apă; feciorul de împărat o văzu și, trăgînd cu arcul îi sparse amîndouă tivdiile. Baba se uită în sus și, văzîndu-l, îi zise:

— Lua-te-ar mama Vîntului turbat, care a luat pe cîtetrele surorile tale.

Feciorul de împărat, cum auzi blestemul babei, chemă pe mumă-sa și-i zise:

— Ian spune-mi, mamă, am avut eu surori ori nu?

— N-ai avut, dragul mamei, nici o soră, răspunse împărăteasa.

— Spune-mi drept, mamă, că daca nu, mă vei pierde.

Văzînd însă că mumă-sa nu voia să-i spună adevărul, se făcu bolnav și-i zise că, daca nu-i va da țîță de subt talpa casei, el va muri. Împărăteasa făgădui ca-i va împlini această cerere. Atunci el se sculă din pat și rădică talpa casei și mă-sa puse țîța subt talpă, dar el lăsă talpa cam greu peste țîță, zicînd iarăși mă-sii:

— Spune-mi, mamă, am avut eu alți frați sau surori?

Deocamdată mumă-sa nu voi să-i spuie, dar el lăsă talpa și mai mult; atunci mumă-sa, nemaiputînd să rabde, zise:

— Să știi, fătul meu, că ai avut trei surori mai frumoase decît zînele rîurilor și ale pădurilor, dar le-au răpit cei trei zmei care lăcuiesc pe tărîmul cellalt.

— Spune-mi acum ce fel de om a fost tată-meu, care sunt armele care purta și pe ce cal încălica?

— Tată-tău a fost un mare viteaz și s-a bătut nouă ani cu zmeul Răchită-înflorită, ca să ia pe soră-sa de nevastă; armele lui sunt îngropate la rădăcina unui plop în grădină, iar calul paște iarbă verde prin livede.

Atunci el, încredințîndu-se despre toate, i-a dat drumul și, ducîndu-se la un vrăjitor, i-a spus tot ce aflase de la dînsa.

— Ei bine — zise vrăjitorul — acum du-te și ie frîul și-l sună în trei părți ale livezei.

El luă frîul și-l sună la cele trei părți ale livezei și îndată veni la dînsul o mîrțoagă de cal șchiop și plin de bube. Făt-Frumos îi dete un picior în piept și se duse d-a berbeleacul cale de nouă zile și nouă nopți. Sună frîul de al doilea și de al treilea, dar tot acel cal veni. Văzînd aceasta, scoase paloșul să-l înfigă în pieptul calului. Dar calul îi zise:

— Făt-Frumos, Făt-Frumos, nu mă omorî, ci du-te de taie trei sute de viței de la trei sute de vaci și dă-mi laptele să-l beau. Făt-Frumos făcu precum îi zisese calul, iar peste trei zile sună iarăși frîul; dar d-astă dată veni un cal ca un zmeu și-i zise:

— Ian încalecă acum pe mine și atinge-mă de trei ori cu scările.

Făt-Frumos împlini voia calului și, după ce se plimbă puțin cu dînsul, îl atinse de trei ori cu scările; atunci calul deschise douăsprezece aripi și zbură cu dînsul pînă la Vîntul turbat apoi, coborîndu-se tot pe locul de unde plecase, zise:

— Făt-Frumos, dacă vrei să te slujesc cum se cade, să mai tai șase sute de viței de la șase sute de vaci și să-mi dai laptele să-l beau.

Făt-Frumos împlini și această poruncă a calului; iar peste trei zile veni împlătoșat și încoifat și sună frîul. Calul veni și el numaidecît, înșelat și înfrînat, apoi zise:

— Iată-mă, stăpîne, gata la poruncile tale.

Făt-Frumos încălecă pe cal și se duse și iar se duse cale lungă și nătîngă ca Dumnezeu să ne-ajungă, iar cînd soarele ajunsese pe la chindii, intră într-o pădure neagră și întunecoasă. După ce călători cîtva timp pîn acea pădure, calul se opri în loc și-i zise:

— Stăpîne, uită-te bine înainte și-mi spune ce vezi?

Făt-Frumos se uită, dar nu văzu nimic. Calul iar îi zise să se uite; atunci el se uită cum se cade și văzu o mulțime de șerpi cu capetele rădicate pînă la cer și vărsînd flăcăre de foc din guri; el spuse calului ce văzuse, dar calul îi zise:

— Stăpîne, noi trebuie să trecem prin mijlocul acelor balauri; bagă dar mîna în urechea mea cea dreaptă și scoate un arc de săgeți și, cînd vom fi aproape de dînșii, să slobozi o săgeată și ei ne vor face loc să trecem.

Făt-Frumos făcu cum îi zise calul; iar cînd ajunse aproape de balauri, trase o săgeată, și ei de frică plecară capetile la pămînt și-i lăsară să treacă. De aci plecă iar înainte și dete peste o cîmpie cu păduri frumoase de chiparos, cu iarbă verde ca mătasea și o mulțime de fîntîni cu apa limpede ca vioreaua și rece ca gheața; iar la căpătîiul acei cîmpii era un palat cu totul și cu totul de argint.

Cum ajunse la palat, bătu în poartă și ieși înainte o fată frumoasă; el îi arată un ineluș de aur, pe care, cum îl văzu, fata cunoscu că Făt-Frumos îi este frate și-l strînse în brațe, apoi îi zise:

— Fugi, frate, că de te va găsi zmeul aici, te va omorî.

— Ian spune-mi — întrebă Făt-Frumos — ce semne are zmeul cînd vine?

— El își trimite buzduganul înainte, răspunse fata.

Nu trecu mult și buzduganul veni; și după ce bătu de trei ori în poartă, se puse în cui. Făt-Frumos luă buzduganul și, învîrtindu-l de trei ori, îl azvîrli înapoi la zmeu; apoi încălicînd pe cal, se duse de se ascunse subt podul de argint. Zmeul veni numaidecît, dar cum ajunse la capul podului, calul începu a sforăi și a se trage înapoi. Zmeul îi dete cu scările și-i zise:

— Hi! cal de zmeu, de paraleu, mergi nainte! că nu mi-e frică de nimeni, decît de Făt-Frumos, dar el este pe tărîmul cellalt și nu crez să-i fi adus corbul osciorul și vîntul perișorul.

— Ba poate l-o fi adus, zise Făt-Frumos ieșind de subt pod. Zmeul se repezi la dînsul și-i zise:

— Cum vrei să ne batem? În săbii să ne tăiem sau în luptă să ne luptăm?

— Ba în luptă, că-i mai dreaptă, zise Făt-Frumos.

Apoi după aceea amîndoi voinicii se luară la luptă: zmeul aduse pe Făt-Frumos și îl băgă în pămînt pînă la genunche. Făt-Frumos învîrti pe zmeu și, băgîndu-l în pămînt pînă la gît, îi tăie capul pe cînd calul lui omora pe al zmeului. Făt-Frumos scoase un bici și, plesnind de trei ori, făcu palatul zmeului o nucă, o băgă în buzunar și plecă înainte.

După ce călători cîtva timp, dete peste un palat cu totul și cu totul de aur; bătu în poartă și ieși înainte-i o fată foarte frumoasă. Îi arătă și ei inelul cel de aur, pe care, cum îl văzu, cunoscu pe Făt-Frumos de frate și, strîngîndu-l în brațe, îi zise:

— Fugi, frățiorul meu, căci de va veni zmeul, te va face mici fărîme.

— Ian spune — întrebă Făt-Frumos — ce semne face zmeul cînd vine?

— El își trimite buzduganul înainte, răspunse fata.

Nu trecu mult timp și buzduganul veni; apoi, după ce bătu de trei ori în poartă, se puse în cui. Făt-Frumos îl luă din cui și-l azvîrli înapoi la zmeu, iar după aceea încălică calul și se ascunse subt podul de aur al palatului. Zmeul veni, c-o falcă-n cer și cu alta-n pămînt, dar cînd ajunse la capul podului, calul lui începu să se tragă înapoi; zmeul îi dete cu scările și-i zise:

— Hi! cal de zmeu, de paraleu, mișcă înainte! că nu mi-e frică de nimeni decît de Făt-Frumos, dar el este pe tărîmul cellalt și nu crez să-i fi adus corbul osciorul și vîntul perișorul.

— Ba poate i l-o fi adus, zise Făt-Frumos ieșind de subt pod. Atunci zmeul zise:

— Cum vrei, în luptă să ne luptăm sau în săbii să ne tăiem?

— Ba în luptă, că-i mai dreaptă, răspunse Făt-Frumos. Apoi se luară la luptă și se luptară zi de vară pînă seara; iar cînd ajunse soarele la chindii, Făt-Frumos trînti pe zmeu și-i tăie capul; iar după aceea plesni din bici de trei ori și tot palatul se făcu o nucă, pe care o băgă în sîn, și plecă înainte.

Se duse și iar se mai duse, pînă ce dete peste un palat de topaz, care strălucea atît de mult, încît la soare te puteai uita, iar la dînsul, ba. După ce se cunoscu și cu soră-sa cea mai mică, ce lăcuia în acel palat, se ascunse iar subt pod și, venind zmeul, se luă cu dînsul la luptă și se luptară toată ziua, dar nu putură să se trîntească unul pe altul. Văzînd aceasta, zmeul se făcu flacără galbenă, iar Făt-Frumos se făcu și el flacără roșie și iar se luptară, dar nu putură să se biruiască. Zmeul se uită în sus și, văzînd un corb, îi zise:

— Corbule, corbulețule! du-te la zaana și-ți moaie o aripă în seu și una în apă și cu seul să mă stropești pe mine, iar cu apa să stropești pe Făt-Frumos, că ți-l dau împreună cu calul lui să-l mănînci.

Făt-Frumos rădică și el capul în sus și zise:

— Corbule, corbulețule! du-te la zaana și moaie-ți o aripă în seu și alta în apă și cu seul să mă uzi pe mine, iar cu apa să uzi pe zmeu, că-ți dau să mănînci trei zmei împreună cu caii lor.

Corbul plecă și, întorcîndu-se peste puțin, udă pe Făt- Frumos cu seu, iar pe zmeu cu apă. Făt-Frumos sări dasupra zmeului și-i tăie capul, apoi plesni din bici și, făcînd și palatul acestuia nucă, o băgă în sîn și se duse înainte, pînă ce ajunse la o grădină cu poame foarte frumoase. El întinse mîna să ia o pară, dar calul se opri în loc și-i zise:

— Stăpîne, să nu mănînci din aceste poame, că vei muri; că este sora cea mare a zmeului prefăcută în grădină; dar daca ai poftă mare, dă mai întîi cu sabia în trei părți ale pomului ș-apoi mănîncă cît vei voi.

Făt-Frumos tăie pomul în trei părți și începu să curgă sînge, apoi culese pere și mîncă. Nu trecu mult și văzu o fîntînă cu apă rece; dar cînd voi să bea, calul iarăși îi zise să facă tot ce făcuse la grădină. Făt-Frumos lovi fîntîna de trei ori cu sabia și, după ce curse sînge, bău apă și se răcori. Iar după aceea merse înainte, pînă ce dete peste o vie cu struguri dulci ca zahărul și mirositori ca chihlimbarul. El voi să rupă un strugure, dar calul iarăși îi zise:

— Stăpîne, nu rupe struguri, căci via aceasta este sora cea mică a zmeilor și de vei mînca numai o broboană, vei muri; dar daca ai poftă de struguri, taie o viță cu sabia și apoi mănîncă cîți struguri îți plac.

Făt-Frumos tăie o viță și, după ce curse un pîrîu de sînge, luă struguri și mîncă.

Plecă și se duse, măre, cale lungă și nătîngă, ca Dumnezeu să ne-ajungă, căci cuvîntul din poveste mai înainte mai lung și mai frumos este, dar cînd rămase soarele de o suliță, calul zise lui Făt-Frumos:

— Stăpîne, ian uită-te îndărăt și spune-mi, vezi ceva? Făt-Frumos se uită, dar nu văzu nimic. Uită-te mai bine, îi zise calul. Atunci Făt-Frumos se uită bine și văzu o flacără cît gămălia acului de mică. Să știi, stăpîne, că acea flacără este muma zmeilor și a zmeoaicelor și nu știu cum vom scăpa de dînsa. Ține-te bine de coamă, ca am să ocolesc lumea cît te ștergi la ochi ca să ajungem la cetatea Omului-de-flori-cu- barba-de-mătasă, căci numai acolo e scăpare pentru noi.

Făt-Frumos ascultă povața calului, carele deschise toate aripile și începu să zboare mai iute decît vîntul și mai încet decît gîndul, dar flacăra din ce în ce se mărea și începu să arză pe Făt-Frumos în spate. Calul, văzînd că nu-i nădejde de scăpare, se înălță pînă la Vîntul turbat și intră în cetatea Omului-de-flori. Atunci zmeoaica, rămîind afară de cetate, zise cu amărăciune:

— Făt-Frumos, Făt-Frumos, fă-mi o gaură în zid, să văz cine ești tu care mi-ai omorît trei copii și trei fete.

Făt-Frumos porunci să facă gaura, dar cînd zmeoaica băgă capul și voi să-l soarbă, el îi aruncă în gură un buzdugan de fier ars în foc, pe care sorbindu-l, se umflă și plesni.

Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă, auzind că Făt-Frumos se află în împărăția lui, trimise ciohodari și ideclii de îl chemă la împărăție și îl puse în fruntea mesei; dar văzînd pe fata Omului-de-flori, rămase încremenit de frumusețile ei și o ceru de la tată-său de soție. Omul îi zise că i-o dă dacă-i va aduce apă vie și apă moartă de unde se bat munții în capete.

Făt-Frumos încălecă calul și se duse spre soare-apune și dete peste un om care bea apă de la nouă scocuri de mori și se văieta că n-are ce bea. Făt-Frumos stătu în loc și se mira de dînsul; iar el îi zise:

— Nu te mira de mine, ci te miră mai bine de Făt-Frumos, care a omorît trei zmei, trei zmeoaice și pe muma zmeilor.

— Eu sînt acela, răspunse Făt-Frumos.

— Daca ești tu, ia-mă cu tine, că mult bine îți voi prinde.

Făt-Frumos luă pe omul ce nu se sătura de apă și plecă înainte. Pe drum întîlni un alt om, care mînca pînea de la nouă cuptoare și se văieta că moare de foame. Făt-Frumos se uită la dînsul și începu să se mire, dar el îi zise:

— Nu te mira de mine, ci te miră de Făt-Frumos, care a omorît trei zmei, trei zmeoaice și pe muma zmeilor.

— Eu sunt acela, zise Făt-Frumos.

— Daca ești tu, apoi ia-mă cu tine, că mult bine ți-oi prinde.

Făt-Frumos îl luă și pe acest și plecă înainte. Merse ce merse și dete peste un om, care sărea din munte în munte cu nouă pietre de moară legate de picior și se plîngea că n-are ce sări.

După ce-l luă și pe acesta cu dînsul, merse înainte ca cuvîntul din poveste, că-nainte mult mai este, și ajunse într-o cîmpie de unde se auzea zgomot mare. Atunci calul zise lui Făt-Frumos:

— Stăpîne, cată spre soare-apune și spune-mi, vezi ceva?

Făt-Frumos se uită și văzu doi munți bătîndu-se în capete.

— Pintre acești doi munți avem să trecem ca să luăm apă vie și apă moartă, zise calul; să mergem încetișor și, cînd om fi aproape de munți, să-mi dai de trei ori cu pintenii și să te ții bine de coamă cu o mînă și cu cealaltă să iei apă.

Cum ajunse Făt-Frumos dinaintea munților, dete pinteni calului, care zbură mai iute decît gîndul, trecu pe la fîntînă, luă apă și ieși dintre munți mai nainte de a se lovi în capete.

Făt-Frumos aduse apă la Omul-de-flori-cu-barba-de mătasă și ceru să-i dea pe fie-sa de nevastă. Dar Omul-de-flori îi zise:

— Eu ți-oi da-o, daca mi-i găsi un om care să mănînce pînea de la nouă cuptoare, altul să beie apa de la nouă scocuri de mori.

Făt-Frumos zise împăratului:

— Gătește cele nouă cuptoare și arată-mi cele nouă scocuri de moară, că am oameni să-ți mănînce pînea și să-ți beie apa. Omul de flori porunci vizirului să gătească pînea și să arate scocurile; și după ce le găti, veni împăratul să privească. Atunci Făt-Frumos făcu semne oamenilor săi și, cît te ștergi la ochi, mîncară pînea și băură apa. Dar Omul- de-flori nu voi: să-i dea fata nici după aceasta, ci îi zise:

— Daca voiești să aibi pe fie-mea de soție, să-mi aduci garoafa care miroase cale de nouă ani și apoi ți-oi da negreșit pe fie-mea.

Făt-Frumos plecă să caute garoafa și se duse cale lungă ca Dumnezeu să ne-ajungă, pînă ce simți mirosul garoafei. Atunci calul îi zise:

— Stăpîne, bagă mîna în urechea mea cea dreaptă și scoate din ea o bucată de săpun, o perie și o gresie și mergi înainte fără frică. De ce mergea și mergea, mirosul mai tare se făcea, pînă ce ajunse la un palat de sticlă; trase la poartă, bătu în ea și nime nu-i răspunse. Atunci el intră înlăuntru, văzu garoafa și o luă. Apoi încălecă pe cal și plecă înspre Omul-de-flori. Nu făcu multă cale și simți că vine după dînsul zmeul palatului de sticlă, cu o falcă în cer și cu una în pămînt. Dar tocmai cînd era să-i ajungă, calul îi zise:

— Stăpîne, aruncă săpunul.

El îl aruncă și numaidecît se făcu un alunecuș care împiedică pe zmeu de a-l ajunge. Zmeul însă făcu ce făcu și trecu cum putu alunecușul; și cînd era să ajungă iar pe Făt-Frumos, calul îi zise să arunce peria. Cum o aruncă, se făcu o pădure deasă, de nu putea nime să răzbată printr-însa; dar zmeul făcu ce făcu ș-o trecu. Apoi luă pe Făt-Frumos iarăși în goană și, cînd era să-l prinză, aruncă gresia, care se făcu un munte mare și nalt pînă la cer. Zmeul roase piatra cu dinții și trecu prin ea. Atunci calul zise:

— Stăpîne, nu e bine de noi, o să pierim; dar mai avem o scăpare: să-ți tragi sufletul de nouă ori, că am să mă rădic și să trec de nori ș-apoi de acolo să cad peste zmeu și să-l strivesc.

Făt-Frumos se luă după povața calului, se ridică pînă la nori, apoi se lăsă peste zmeu și-l strivi, iar după aceea se duse și dete garoafa Omului-de-flori, care, nemaiavînd ce-i cere, îi dete pe fie-sa. Dar cînd veni vremea să se culce cu dînsa, veni omul cel cu nouă pietre de picioare și ceru să se culce și el în cămară cu dînșii. Făt-Frumos îl lăsă, căci făcuse jurămînt să nu-i calce niciodată vorba. Peste noapte tocmai cînd Făt-Frumos dormea mai bine, ieși un balaur din gura fetei și cînd se întinse să muște pe Făt-Frumos, omul cu pietrele de picere scoase paloșul și-l tăie în mici fărîmele. Mai ieși unul și-l tăie și pe acela și cînd ieși și cel de al treilea, îi zdrobi capul cu o piatră de moară. Apoi după ce-i puse la o parte pe tustrei balaurii ce-i omorî, se culcă și dormi.

A doua zi de dimineață palatul împărătesei era plin de vlădici și de popi ce venisă să îngroape pe Făt-Frumos, crezîndu-l mort, ca și pe ceilalți gineri ai împăratului. Dar cînd îl văzură viu, se minunară și i se închinară. Omul-de-flori veni și el ca să se încredințeze de este viu sau mort Făt-Frumos, dar cînd văzu pe balaurii cei morți, se sperie și întrebă. Dar omul cu pietrele de moară îi spuse că ei au ieșit din fie-sa; cînd era să-l muște pe Făt-Frumos și să-l omoare, ca pe ceilalți gineri, el i-a ucis.

Atunci Omul-de-flori începu nunta și o ținu trei zile și trei nopți; iar după aceea Făt-Frumos își luă ziuă bună și plecă cu nevasta sa acasă, la împărăția lui. Și făcu toate avuțiile zmeilor în trei părți și le dete celor trei oameni care-l ajutase. Omul cu pietrele de moară nu se mulțumi și ceru să împartă și nevasta cu dînsul. Făt-Frumos se împotrivi: dar el scoase paloșul și, cînd era gata să taie pe împărăteasa, atunci ieși din gura ei încă un balaur, pe care omul cu pietrele de moară îl făcu fărîme și zise:

— Făt-Frumos, Făt-Frumos! ie-ți avuțiile, ie-ți nevasta și trăiți sănătoși, că am scos acum dintr-însa patru balauri și i-am mai lăsat numai unul, că nu e bine să rămîie femeia fără nici un drac. Făt-Frumos se prinse frate de cruce cu omul cu pietrele de moară și-l rugă să nu se prea depărteze de pe locurile acestea, ca nu cumva dracul ce a rămas în femeie să-i răpuie zilele.

Apoi a ajuns acasă și, după ce a văzut pe mumă-sa, a plesnit de trei ori cu biciul, și cele trei nuci s-au desfăcut în trei palate frumoase și cu cele trei surori ale lui într-însele, pe care, dupe ce le-au dat munca înapoi, le-au măritat și s-a făcut mare bucurie și veselie în toata împărăția.

Încălicai pe-o șa și v-o spusei dumneavoastră așa.