O reparațiune

(Redirecționat de la O reparaţiune)
Jump to navigation Jump to search
O reparațiune
de Ion Luca Caragiale


În numărul 29 al Tribunei din Arad, pag. 6, coloana 3, a apărut, spre aiurirea tutulor românilor de bine, o notiță minusculă, pe care a reprodus-o Românul în fruntea numărului de a doua zi, dând-o în judecata opiniei publice a întregii românimi.

În adevăr, notița aceea, credea că nu i-ar fi trăznit prin cap s'o scrie nici celui mai rabiat șovinist maghiar de cea mai josnică speță.

Tot a doua zi, vine în Tribuna un fel de dulceagă retractare: onorata redacțiune se lapădă pur și simplu de orice răspundere, pe cuvântul că notița aceea a fost publicată fără știrea onoratei redacțiuni, fapt care onoratei redacțiuni i se pare regretabil.

Cum am zice, și batjocură - ocara nu era de ajuns.

Cum asta ?

Un individ deșuchiat, în toiul târgului, trage o palmă unui om pacinic, și când acesta, amețit de așa ofensă, vrea să deschidă gura, deșuchiatul, zâmbind grațios, îi spune că a fost numai o greșală de mișcare, așa, din nebăgare de seamă, și-i cere cavalerește pardon, bătându-l amical cu palma cealaltă pe umăr.

Frumos destul ! Prin gazeta dumitale, care inundă trei țări, se aruncă ocară infamantă asupra mii de oameni cinstiți; se denunță, cu sarcasme pline de acel miros specific speluncilor bucureștenești, unde se strâng, în academii libere, toți intelectualii de industrie, - se denunță în gazeta dumitale, că rațiunea și temeiul însuflețirii unei mari întruniri naționale sunt numai pițula și groșița, pofta chefului de gură-cască de-o parte, de alta setea de reclamă - adecă imbecilitatea celor mulți și șar;atania celor puțini... Iar, a doua zi, declari, calm și senin, că nu iei nicio răspundere pentru ocara aceasta făcută unui neam întreg fără știrea dumitale, om nevinovat; ba,chiar o regreți.

Așa, scurt și cuprinzător... Foarte comod !

De sus, de pe o fereastră a casei dumitale, se aruncă zoale în capul publicului; iar dumneata stăpânul casei, zâmbind candid, declari, dela altă fereastră, că desaprobi această murdărie săvârșită fără voia dumitale, ba chiar îți pare... necuviincioasă.

Ei ! apoi, să ne ierți ! așa nu merge, onorate și nevinovate domnule !

Pentru lăturile aruncate de la o fereastră a dumitale, dumneata, ca stăpân al casei, ești mult mai răspunzător decât să se mulțumească lumea, înzolită din cap până 'n călcâie, numai cu atâta din parte-ți - numai cu o platonică desaprobare și cu un regret mălăeț. În casa dumitale, dumneata ești stăpân, și, dacă ești om de omenie se cuvine, numaidecât, pe făptuitorul, care ți-a rușinat în primul rând casa și obrazul dumitale prin fapta lui nesocotită - oricine ar fi acela, slugă ticăloasă ori copil desfrânat - să-l iei frumușel de ceafă și, fără cea din urmă cruțare, să-l arunci lumii spre înfierare.

Așa ar trebui să facă onorata direcțiune a Tribunei: să arate îndată cine este anume acel brav desmățat care, abuzând de lipsa unei supravegheri normale a redacțiunii gazetei, a îndrăznit, mascat să ofenseze o lume întreagă - ca senior cápiu din întunecatele vremuri feudale pe niște bieți servi tâmpiți de mizerie...

Să fie îndată cunoscut numele pentru mult timp detestabil, și pilduit numai decât ignobilul individ.

Și, dacă pricepe ce spunem destul de răspicat, cel dintâi care e dator să-l pilduiască în fața lumii ofensate pe acel descreerat este însăși direcțiunea Tribunei.

Aceasta ar fi, în adevăr, o reparațiune a următorilor regretabilei lipsei de supraveghere redacțională.

Ne pare a spera, că nu în zadar, împreună cu toți românii de bine, o dorim și o așteptăm.