O durere (Alexandru Macedonski)

Casa-mi părintească e înstreinată,
Și un altul șade unde am șezut!
Dulcea-mi grădiniță e necultivată,
Fel de fel de ierburi în ea a crescut!

Camera în care am venit în lume
Azi adăpostește pe un om străin!
Au uitat vecinii chiar și al meu nume...
Ei n-ar recunoaște pe al lor vecin!

N-a rămas din mine nici un suvenir;
Numai al meu nume, jumătate șters,
Mai se află încă p-o veche zidire
Încrustat în josul unui singur vers!

Altceva nimica se aduc aminte
Că a mea pruncie petrecui aci!
Numai al meu nume și două cuvinte
Ce și mâine poate că nu vor mai fi!!

Și de aș vrea mâine, pentru suvenire,
Să iau într-o mână din acel pământ;
Sau numai o piatră din acea zidire,
Poate mi s-ar zice, că stăpân nu sunt!!

București, 1872 Iulie 29