Nu-i de-ajuns

Jump to navigation Jump to search
Nu-i de-ajuns
de Alexandru Vlahuță
Publicată în Revista literară, an VI, nr. 17, 9 iunie 1885


Negreșit, ești prea frumoasă.
Ce ochi mari !... Ce gură mică !...
Cine n-ar putea să-ți zică:
Venere din valuri scoasă !...

Dar ieșind — sub val viața
Ți-ai lăsat-o să se-nece;
Căci ca marmura de rece
Ți de albă-ți este fața.

Și de-aceea nu te mire
Că-n serate și petreceri
Nici o inimă nu seceri
Și nu clatini nici o fire...

Cine firea să-și aprindă,
Ș-a lui inimă să-și plece
La o frumusețe rece,
Ca răsfrîntă din oglindă?

Cine dorul să-și închine
Unei statui ambulante?...
Sigur s-o găsi vrun fante
Să te-admire, să-ți suspine

Și să-și mintă lui și ție;
Însă n-ei ști niciodată
Dragostea adevărată
Ș-a ei dulce nebunie !

Căci n-ai zîmbet, nici privire
Dulce, galeșă, fierbinte,
Ca să scoți pe om din minte
Și să tulburi vreo simțire.

Căci atît de nemișcatu-i
Chipul tău, și-n ochiu-ți mare
Zace-atîta nepăsare,
Parcă-i ochiul unei statui !

Orice dor e scris să moară,
Inima cînd ți-o cunoaște:
Frumusețea ta de-l naște,
Nepăsarea ta-l omoară.

Ș-orice suflet, cînd te știe,
Zice, trist, de-a ta ființă:
E-o frumoasă locuință,
Ce păcat că e pustie !

De aceea nu te mire
Că prin baluri și petreceri
Nici o inimă nu seceri
Și nu clatini nici o fire !...

Inimile vor viață,
Nu se frîng așa-n neștire,
Cerșind pietrelor iubire,
Și foc sloiului de gheață.

...............................

Venere din valuri scoasă,
Cu ochi mort — făr-o scînteie,
E păcat că ești femeie,
Și păcat că ești frumoasă !...