Nu, a ta moarte

Jump to navigation Jump to search
Nu, a ta moarte
de Grigore Alexandrescu


Nu, a ta moarte nu-mi folosește;
Nu astă jertfă eu n-am dorit;
Dă-mi numai pacea care-mi lipsește,
Pacea adâncă ce mi-ai răpit.

Ia-mi suferințe aspre, turbate,
De adânci chinuri veșnic izvor,
Zile amare, nopți tulburate,
Pline de tine, de-al meu amor.

În zadar ochii-ți arăt iubirea
Ce ești departe de-a o simți;
În zadar chipu-ți poartă mâhnirea,
Umbra durerii, ce m-amăgi.

Sub astă mască văz bucurie,
Văz mulțumirea-ți să pătimesc,
Și orice-ai zice, vei ca-n vecie
Ceas de odihnă să nu găsesc.

Cunosc prea bine a mea greșeală,
Dar cunoștința nu m-a-ndreptat,
Căci a mea soartă, tristă, fatală,
Zâmbirii tale pradă m-a dat.

Astfel în crânguri o păsărică
Aude-aproape un ciripit,
Zboară îndată, și fără frică
Lângă colibă ea s-a oprit.

Privește,-ascultă, dar fără veste
Tainica cursă ce i s-a-ntins
Se-nchide... roabă ea se găsește;
Un glas s-aude zicând "team prins".

Și vânătorul ce imitează
Pe frunzuliță un glas străin,
De vicleșugu-i se îngâmfează,
De bucurie el este plin.

O! câte lupte, câte suspine,
Tăcuta noapte n-a ascultat;
Câte pustiuri de groază pline
A mea durere n-a vizitat!

M-a văzut șoimul pe-nalta stâncă,
A cărei vârfuri s-ascund în nori,
Și al lui țipăt în valea-adâncă
S-a-ntins departe plin de fiori.

Dar nici pustiul, nici depărtarea,
Gândiri cumplite n-au biruit:
Molizii, brazii, ce port răcoarea,
Ei suferința-mi n-au răcorit.

Te iubesc astăzi ca mai-nainte,
Ca în minutul cel încântat,
Când eu de pieptu-ți tânăr, fierbinte,
Tremurând, fruntea-mi am rezemat.

Minutu-acela-n veci mă muncește,
Ca o sentință e-n mintea mea;
De ating fruntea-mi, simt că zvâcnește,
Focul din sânu-ți arde în ea.

Fierul cel roșu, care-l apasă
Mâna cruzimii pe-un osândit,
Mai adânci urme nici el nu lasă,
Decât minutul acel dorit.

A mea durere trecut nu are;
Ea nici va crește, nici va scădea;
Și fericita, dulce uitare
Ce crezi că cearcă inima mea

E c-acea tristă, vie tăcere,
Care domnește după război
Pe-un câmp de groază și de durere,
De morți, de chinuri și de nevoi:

Unde un tată pe un fiu plânge,
Unde nădejdea toată-a-ncetat,
Unde se-nalță un fum de sânge,
Ca blestem jalnic și necurmat.

Mai mult d-atâta nu poți a face:
Asta e soarta ce mi-ai gătit,
Singurul bine, singura-mi pace,
După amorul ce-am suferit.