Noul ospiciu de alienați lângă București cu un plan și 6 tabele anexate/2. Raport adresat domnului ministru de interne
II.
RAPORT
ADRESAT
DOMNULUI MINISTRU DE INTERNE
DE CĂTRE MEDICUL DIRECTOR AL OSPICIULUI MĂRCUȚA
Relativ la necesitatea urgentă a
CLĂDIRII UNUI OSPICIU CENTRAL DE ALIENAȚI LÂNGĂ BUCUREȘTI
Dommule Ministru,
Purtați, între altele, nobila sarcină de apărător al sănătății și ordinii publice. De aceea mă simt dator a atrage binevoitoarea Domniei Voastre atențiune asupra stării în care se află principalul ospiciu de alienați al României și asistența dată bolnavilor de creer la noi în țară.
Ca în toate țările, cari înaintează pe calea grea a civilizației moderne, și la noi numărul psichopaților și alienaților merge sporind repede.
Conform regulii, stabilite prin experiența veacurilor, principalul mijloc de asistență al alienaților este tratarea în spitale și ospicii. Observând ceeace au făcut toate statele civilizate din apus, recunoaștem că pretutindine s’au clădit numeroase și mari ospicii pentru căutarea alienaților, având regimul spitalicesc, și cu toate perfecționările pe cari știința actuală le recomandă.
Alienatul e considerat și tratat ca orice bolnav și rezultatele obținute sunt însemnate, atât prin numărul și felul vindecărilor, cât și prin prezervarea socială efectuată.
Astfel Franța asistă peste 60.000 alienați în 81 institute, Germania peste 64.000, în 130 azile publice, Elveția peste 6.000 în 20 ospicii, Olanda peste 8.000 în 25 ospicii, Belgia aproape 12.000, Scoția 15.000, vecina noastră Austria, fără Ungaria, are 31 institute publice, care asistă peste 17.000 alienați.
Peste tot, în această stare, există și numeroase institute private, cu un însemnat număr de bolnavi.
Dacă ne întoarcem acum privirea asupra cătării alienaților în România găsim o stare foarte primitivă și tristă.
Ospiciul public principal al țării este Mărcuța, cu 690 bolnavi. Mai avem ospiciul Golia din Iași, cu 100 paturi, Monastirea Neamț, cu 100 bolnavi, Madona Dudu din Craiova, cu 80 paturi (din fonduri private), și în fine depozitul provizoriu dela Institutul Caritatea, cu 20 bolnavi. Acestea toate sunt deci ospicii mici, și, afară de Madona Dudu, au caracterul de instalațiuni provizorii. Ele sunt toate supra-încărcate de bolnavi.
Mai toți alienații gravi, cari se ivesc în țară, sunt aduși spre internare la Mărcuța. Aci e ospiciul central. Și acest ospiciu nu e decât o înjghebare provizorie, făcut în 1846, în o veche monastire, cu destinația a servi până la momentul clădirei unui ospiciu sistematic central. Din împrejurări diferite acest moment s’a tot amânat până azi. Din timp în timp s’a făcut câte un mic adaos, ori vre-o reparație tot cu titlu provizoriu. Și tot așteptând timpuri mai bune starea lucrurilor a ajuns din ce în ce mai rea. O parte din clădirile străvechi abià se mai țin. Joase, murdare, umede, rău distribuite, camerile sunt supra-încărcate de bolnavi.
În adevăr legea ne obligă a primi oricâți alienați se trimit. Nu e permis a refuzà vre-unul.
La 1883, prin câtevà reparații, clădirea a fost mărită pentru a conțineà 150 bolnavi. Astăzi trebue să adăpostim 690, iar numărul merge sporind repede. La vara viitoare vor fi peste 790. Sporul e stabilit pe baza observației de 20 ani.
În ce stare de plâns se află acești nenorociți bolnavi, înghesuiți în așà clădire veche și nesistematică, nu putem descri. Spațiul și cubajul de aer pentru fiecare bolnav nu ajunge nici pe jumătate de câtimea necesară, cerută de igienă. Paturile, lipite unul de altul, sunt mult mai puține decât trebue; suntem siliți a ține unii bolnavi culcați câte doi într’un pat, iar mulți alții dorm pe jos. Nu avem sale de repaos pentru zi, nici pentru refectorii. Nu există conducte de apă potabilă. Suntem siliți a cărà, cu o saca, această apă dela un dubios izvor de lângă ospiciu. Acest izvor vine de sub solul unui vechi cimitir unde în anii 1863–1866 s’au îngropat toți morții de holeră din capitală și apoi până în 1900 s’au îngropat toți decedații de boli, adesea infecțioase, a tuturor spitalelor. Adesea ori apa aceasta determină dizenterie.
Vechiul cimitir este imediat alipit lângă clădirile ospiciului. O altă vecinătate funestă e gârla Colentinei, mocirloasă și infectând toată regiunea cu germenii paludismului, deleter tuturor locuitorilor, dar mai ales sărmanilor alienați, cari nu știu și nici nu pot evità țânțarii aducători de molimă.
Nu avem tout-a-l’égout, nu avem nici măcar canal pentru scurgerea imundițiilor din latrină. Aceste latrine ajung deci în o stare oribilă, căci alienații nu prea au noțiunea curățeniei.
Cu durere în suflet trebue să declarăm că toate silințele de îmbunătățire, ce Eforia și noi am depus, nu pot îndreptà răul și starea în care se află ospiciul central al țării, este așà de tristă în cât face o rușine pentru patria noastră, și o scoboară, din acest punct de vedere, la nivelul unor state înapoiate, așezate în afară de Europa. Și cu atât mai grea e situația acesta cu cât numărul bolnavilor ce ni se trimet anual sporește repede. Din statistică mișcării bolnavilor pe ultimii 20 de ani reese cât de repede sporește numărul admișilor: dela 150 a sporit la 690[1].
Tot din acea statistică se vede că mortalitatea bolnavilor e mare. A ajuns uneori la proporția enormă de 20 și 23%; cifrele coincideau cu acumularea bolnavilor și dărăpănarea clădirilor. Imediat ce se destinau sume pentru reparații mai bune, sau pentru mici clădiri noi, se vede o ameliorare în mersul vindecărilor, și o scădere a mortalității. Dăm ca exemplu anii 1894, 1898, 1900 (mortalitate 11–12%, pe când în apus e de 6–9%). Aceasta, e o nouă dovadă a faptului bine stabilit, că pentru tratarea alienaților, valoarea clădirei intervine cu o putere mai mare chiar ca la toate celelalte categorii de bolnavi. În un ospiciu improvizat, neîncăpător și dărăpănat, alienații nu pot fi izolați, nici bine repartizați, nici apărați de molimele și epidemiile, cari se întind mai repede ca ori unde; dizenteria, tifoida, erisipelul și peste toate, tuberculoza, principala secerătoare în toate azilele, dar mai ales la cele cu supra-populare. La Mărcuța se mai adaugă și paludismul. Toate aceste întârzie vindecarea, ori o împiedică, sau chiar ne răpesc mulți din bolnavi în plină vindecare a psichosei lor.
Sporul bolnavilor în ospiciu dovedește că și la noi ca pretutindene, lupta pentru propășire și pentru existență produce tot mai multe victime. Studiile statistice arată că în țările de cultură numărul alienaților sporește și se ridică la proporția de 200—380 la 10.000 locuitori. Din aceștia, statele civilizate ospitalisează între 30 și 75%. Scoția stă în frunte. La noi numărătoarea din 1895 a arătat că avem 2.240 alienați. De atunci acest număr n’a putut decât spori, ceeace arată și știrile sanitare. La noi pe lângă multele cauze de alienație: paludismul, alcoolismul, se mai adaugă pelagra, așà de întinsă, în cât numărarea ce am făcut în 1900, a dovedit aproape 40.000 cazuri din cari multe ajung la smintire. Dacă am admite totuși pentru țara noastră aceeași proporție ca în Ungaria (31.000 alienați la 19.300.000 locuitori) am aveà azi în țară 9.600 alienați, fie bolnavi, fie slabi de minte. Dar să admitem numai ½ din această țifră: găsim de sigur 4.800 bolnavi cari reclamă ajutor. Ospiciile noastre toate de abea posedă 980 paturi. Nu asistăm deci decât 20 la sută din alienați, pe când țările culte asistă 50 până la 75 sută. Aproape 4.000 nenorociți bolnavi rămân la noi în voia soartei, pe drumuri, prin sate, expuși la toate complicațiile și producând ei însăși numeroase neajunsuri.
Este deci urgență și neapărată nevoe a se clădì un nou ospiciu central pentru 1.000 alienați.
Autoritățile noastre au recunoscut această necesitate. La 29 Maiu 1892 s’a votat, prin lege specială, ca Statul să dea 350.000 lei Eforiei, pentru începerea clădirei unui nou ospiciu lângă București.
Pe locul actual nu e nimic de făcut. E strâmt și e niasmatic, palustru. Dar există gata pentru acest scop, un teren, admirabil și vast, pe care Eforia spitalelor civile a binevoit a-l destinà dejà pentru viitorul ospiciu. E situat pe platoul sănătos între Filaret și Văcărești, are 120 hectare suprafață, iar sondajele au arătat, în vecinătate, apă suficientă pentru băut. Drumul către București este bun și nu prea lung.
Chiar planurile pentru clădire se studiază la serviciul special al Eforiei. În mai multe rânduri, subscrisul a vizitat cu spesele proprii, principalele ospicii din Austro-Ungaria, Germania, Franța, Italia și acele din statele mai mici, Elveția și Belgia și aducând planurile cele mai bune, le-am depus spre întocmirea tipurilor mai potrivite țărilor noastre. Ele se află în studiu la Eforia spitalelor. Și sunt multe considerații cari arată că vom puteà întreține cu ușurință acest ospiciu lângă București. Apă vom aveà suficientă. Pentru majoritatea bolnavilor vine o plată anuală din partea județelor și comunelor. Această suvenție erà în 1900 de 110.000 lei, și atinge acum 165.000 lei anual.
Dela 1899, subscrisul a introdus și la ospiciul Mărcuța sistemul ocupației agricole, care dă rezultate așà de bune la multe ospicii ale apusului. Și la noi, deși avem pământ prea puțin s’a obținut bune rezultate, atât pentru ameliorarea unei mari categorii de bolnavi, cât și pentru economiile bănești ce aduc. Cu ocazia, expoziției societăței științifice din Septemvrie — Octomvre 1903, am istalat un grup de produse ale pacienților din ospiciu, care a fost bine notat și recompensat. Dacă însă vom obține noul local, pe spațiosul teren dat de Eforie, atunci produsul lucrărilor agricole va fi așà de însemnat că va reduce la mai puțin de jumătate costul întreținerei ospiciului, cum s’a dovedit și cu ospiciile din Alt-Scherbitz Dobrzan, Vuhlgarten Collegne, Grenoble și mai multe altele din apus.
Se mai adaogă încă faptul important că avem în ospiciu și o clasă de bolnavi plătiți de familiile lor cu suma de 80 lei lunar, ceeace compensează costul lor de întreținere și dă excedent de 80 lei anual. Mi-am dat toate silințele a atrage cât mai mult clienteala aceasta în ospiciu. Acum avem aproximativ 40 bolnavi din această categorie. Dacă s’ar face o clădire sistematică, această cifră va dubla, și va scădeà numărul bolnavilor pe cari familiile îi trimit în ospiciile similare ale străinătăței. În adevăr în azilele din străinătate găsim numeroși alienați din țară, plătind sume însemnate, din care o bună parte a puteà rămâne la noi.
În fine trebue să antingem și acea propunere făcută de curând ca, în loc de ospiciu să tratăm bolnavii în așà zisele colonii familiale de alienați. Acest sistem în stare de bună dezvoltare, există în o singură țară: la Gheel în Belgia. A început a se experimentà cu succes variabil, la Lierneux: apoi în Franța la Dun sur Auron și în puține alte locuri. Cele mai multe din statele înaintate încă nu l-au introdus. Se aduc în adevăr multe laude, dar și multe acuzații acestui sistem. El costă în adevăr mai ieftin decât ospiciile, — dar s’au arătat multe cazuri defavorabile complicații ivite la bolnavi, rămase netratate și dând moarte sau incurabilitate, lipsă de îngrijire suficientă, neglijențe și violențe din partea sătenilor îngrijitori, scene crude sau inceste propagare de vici și nevrose, etc.
Dar ori cum fie lucrul, următorul fapt este stabilit: coloniile familiale de alienați sunt posibile numai într’o regiune unde țăranii sunt înaintați în cultură și deprinși a practicà pentru ei și pentru ai lor o bună igienă a locuinței, a nutrițiunei și a conduitei sociale. Se mai cere încă dela acești țărani a fi primitori față de povețele date și a nu aveà acea repulsie superstițioasă pentru alienați, care e răspândită în așà multe părți ca și la noi.
In fine, în cazul cel mai bun, această desvoltare de colonii familiale se poate mai bine realizà în jurul unui ospiciu central mare și sistematic, în care se adună mulți alienați și dintre aceștia se păstrează cei periculoși și acuți, se scot cei mai potriviți în pavilioane libere și deschise pentru lucrători agricoli, (sistemul englez open-door), și acei cari s’au dovedit demni de confiență să încredințează la familii potrivite din satele vecine, cari au timp să se convingă treptat de blândeța acelor alienați și de folosul ce ar aveà de a-i primì în cătare. Dar imediat ce o complicație sau reagitare se ivește la un bolnav din colonii el trebue a fi dus la ospiciul central și tratat medicalmente. Tot acì se vor prezintà săptămânal toți bolnavii din sat spre a primi vizita medicală și baia de curățenie.
Încheiem: Ori în ce chip am privi lucrurile, clădirea unui ospiciu de alienați lângă Capitală, apare ca o nevoe urgentă și neapărată. El va permite a remedià starea tristă și netolerabilă în care se află asistența celor mai mulți alienați la noi. Se impune așezarea sa lângă Capitală, de oarece ea împreună cu județul său, dau un număr mare și crescând de cazuri și înlesnește mai bine mijloacele de administrare, întreținerea de personal medical, interni, externi, infirmieri, iar pe de altă dispune dejà de locul admirabil oferit de Eforia spitalelor. De altfel chiar legiuitorul a decis în acest sens. Tot legiuitorul a arătat că, precum în celelalte țări, asemenea și la noi, Statul trebue să deà sumele necesare pentru clădire. Avem informații pozitive că se pot găsi societăți cari să facă construcția întreagă, primind apoi plata în anuități. Odată ospiciul instalat pe noul teren, vom da imediat o mare desvoltare lucrărilor manuale și agricole, ceeace va reduce la minimum costul întreținerei. Cităm că la Alt-Scherbitz (Saxonia) și la Ilten costul s’a redus la 350 lei pentru bolnav și pe an, iar la Ellen e și mai scăzut. Vom introduce coloniile agricole libere (open door) și vom organizà treptat sistemul de tratament în colonii familiale (patronnage familial Gheel), cari toate vor scadeà și mai mult costul întreținerei.
Mai dăm în fine următoarea considerație. Din statistica Eforiei se vede că în ultima perioadă de timp au fost duse la ospiciu 4.439 persoane: dintre acestea 2.201, adică aproape 50%, au eșit vindecate.
Pe lângă serviciul de asigurare a liniștei societăței, scoțând din sânu-i pe cei vătămători, iată și 2.201 ființe redate familiei lor și a țărei. Dar când ospiciul va fi bine construit și bine așezat, rezultatele vor fi de două ori mai bune.
Pe baza acestor considerațiuni apelăm, Domnule Ministru, la sentimentele Domniei-Voastre de iubire de neam și milă de omenirea suferindă, rugându-vă să ascultați cererea noastră și să dispuneți clădirea unui ospiciu sistematic de alienați lângă București.
Binevoiți, vă rog, Domnule Ministru, a primì asigurarea prea distinselor mele considerațiuni.
Medic Primar, Director Dr. Obregia.
21 Ianuarie 1905.
- ↑ În momentul de față se află aproape 700 alienați în ospiciu.