Nomadul
Gorgane, taine unde își dorm regii
Un dor neogoit de pribegiri —
Sub iarba stepei vălurând umbriri,
Călare stau cu arcu-n mâini vitejii.
Adânci semințe în bătaia vrăjii
Recheamă roiul slobod de simțiri;
Vin călăreții vremii-n năpădiri
Pe tot pământul tremură betegii.
Puhoiul ploilor cum umilă iazuri,
Pornesc șuvoaie și se sparg zăgazuri —
În mine bate valul lor săpând.
Oprește-te! movila n-o deschide!
Să nu trezești iar sufletul flămând
De ceruri vii, sub glie și obide.