Noapte de iarnă (Ana Conta-Kernbach)
Peste tot întinderi albe și lumine alburiu,
Peste tot nămeți de ghiață în tăcere de pustiu,
Jos mici umbre tremurate dintr-un nour călător...
Plop sfătos, arțarul mândru și mesteci încărunțiți
Sub belșug de promoroacă deopotrivă stau smeriți.
Iar pe cer, din adâncime, mândra veșnică Latonă,
Luna plină și senină, lacrima-n ochi de Madonă,
Mângâind pustiu pământul, ține calea vremilor...