Noapte (Ana Conta-Kernbach)

Răsar pe îndelete făcliile eterne.
O pulbere de raze pe codri se așterne
Când luna se ridică de după dealul pleș,
Duioasă de-și privește regatul urieș.
Din vraja razei sale durând punți de argint,
Izvoare și poiene în zare se desprind.
Ușor ca o părere alunecă pe cer,
Se sting în cale-i stele, în cale-i umbre pier...
Luceafărul de veacuri îndrăgostit de ea,
Urmează cu sfială nemuritoarea stea.