Nevasta

Jump to navigation Jump to search
Nevasta

poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri


La mama pe când eram,
De lucram, de nu lucram,
Mamei tot dragă eram.
Iar de când m-am măritat
Nici un bine n-am aflat.
De cu ziuă mătur casa,
Aprind focul, gătesc masa,
Aduc apă din fântână
Și furca n-o las din mână,
Lau copilul, îi dai țâță
Și mulg vaca la portiță.
Tacă-ți gura, măi bărbate,
Că, zău, cugetul îmi bate
Din străin să-mi fac un frate
Ca să-mi cate de dreptate.

Un călător străin zice în relația voiajului său prin țările noastre că nu cunoaște pe lume femei mai harnice ca nevestele românce, și, în adevăr, dacă vom ținea seama de tot lucrul ce-l fac ele, afară de lucrul pământului, vom împărtăși lesne opinia călătorului străin.

Nevasta româncă ține casa, crește copiii, face demâncat bărbatului și îl duce la câmp în orice depărtare s-ar găsi, mulge vaca, îngrijește de grădină, de vite, de păsări etc., țese pânza trebuitoare pentru îmbrăcămintea familiei, strânge cânepa, o topește, o bate, o preface în câlți, o toarce, o țese; apoi pânza o ghilește etc. și, în vremea asta, ea mai face și boierescul, seceră, prășește cu copilul ei de țâță alăture. Copilașul e ascuns sub o tufă de brusture, la răcoare, și plânge; mama lui aleargă de-l hrănește, apoi iar se apucă de lucru în câmp sub arșița soarelui.

Și, cu toate acestea, nevestele românce sunt vesele, glumețe și totdeauna gata la orice treabă. Soiul lor este frumos, însă frumusețile lor se pierd de timpuriu din cauza lucrului greu al pământului.