Nepăsare (Iosif)

Nepăsare
de Ștefan Octavian Iosif


Oricîte vorbe rele să ne iasă
Și-oricît venin în ele s-ar ascunde,
Ca venera cînd se ivea din unde,
Ești tu de mîndră, dulcea mea crăiasă.

În fericirea noastră n-or pătrunde,
Și vom zîmbi cînd clevetirea pasă
Pe lîngă noi, șoptind, și nu ne pasă,
Că lumea tot aceeași e oriunde.

Doar tu altar îmi ești, și-mi ești icoană,
Și dragostea mi-e sfîntă și curată
Ca floarea neatinsă-a primăverei.

Ca și iubirea fără de prihană,
Scăldată într-a raiului lumină,
Ce-o preamăreau în zile vechi truverii.