Momîța

(Redirecționat de la Momîţa)
Jump to navigation Jump to search
Momîța
de Gheorghe Săulescu
Apărută în volumul Fabule în versuri sau poezii alegorice, 1835


Momîța precum să știe
Din fire atîta isteață
Cu ageră ghibăcie
Și nu mai puțin măreață,
Orice vede precum omul
Vre să facă și ea-ndată,
Ia seamă la lucru, cată,
Pîndește ce face omul,
S-apucă ca să lucreze
Vre-ntocma să-l imiteze,
Și l-asta are dreptate,
Toate ale ei cercetate
Fiind de om mai aproape
Decît bestiile toate
Cu mîna ei să se-ndoape
Pe două a umblare poate.
Di-ar ave orangotanul
Gură atît de omenească
Cum e barba și gîtlanul
Ar putea să-mpărățească.

În casa unui om mare
Aflîndu-se o momîță
Și-ntr-o zi de sărbătoare
Văzînd pe-o cuconiță
Cum făcea parura sa,
Rămîind singură-n casă
Momîța pe teapa sa
Nu vru mai gios să se lasă.
După ce întîi se unse
Cu profumuri, cu pomadă
Pe la locurile-ascunse,
Pe la cap și pe la noadă,
Puse-n capu-și o bonetă
Și la gît o cordeletă.
Vrînd apoi a se și rade
Cu briciul rade și nasul,
Și vrînd ca să fugă, cade,
Călcînd cordela cu pasul;
Aice să tumbănește
Pe scări, rotogol ca napul,
Lovindu-se sparge capul,
Pînă gios se tot stîlcește.

Nu ni fie de mirare
Văzînd pi-o biată momîță
Avînd astă neputință,
Căci oameni cu cuvîntare,
Mente cu înțelepciune
Pățesc altele mai răle
Pentr-a lor deșărtăciune,
Căzînd în mii de smintele,
Cînd nu se cunosc pre sine,
Ce sînt sau ce pot mai bine?
Cu ceia ce-s nu se-mpacă
Ce ar fi, vor să se facă,
Ce firea nu i-au făcut,
Nici cultura i-au putut.