Sari la conținut

Mihai Cuciureanu

Mihai Cuciureanu
de Alecu Russo
4980Mihai CuciureanuAlecu Russo


România literară la deschiderea ei a început cu o notiță tristă despre o pierdere mare ce a făcut neamul românesc cu Neculai Bălcescu, nu numai ca un cercetător de istoria neamului, dar ca o inimă aprinsă de râvna neamului. Astăzi mai trecem încă o pierdere, și România își va face o datorie sfântă a deschide coloanele sale la toate biografiile oamenilor și tinerilor, ce au lucit ca stele luminoase cu fapta sau cu nădejdea pe cerul ist întunecat încă al deșteptării și al falei românești. Fără a schimba nimică, dăm publicului notița lui Mihai Cuciureanu, ce ni s-a împărtășit de familia lui în următorul chip:

"Mihail Cuciureanu — născut în 5 noiembrie 1819 în Botoșani. Părinții săi, boieri cinstiți și prețuiți în opinia publică, au sădit cu înlesnire în primitoarea inimă a pruncului și a junelui principiile religiei creștine și iubirea de neatârnare de care el însuși era cu preferință stăpânit. După ce primise pe bazele acestor principii, în casa părintească, pregătirea elementară, asupra căreia răposatul acum padagog Ch. de Du-chet, bărbat pre iubitor de neatârnare, a avut o priincioasă înrâurire, el a fost primit la Gimnaziul din Pesta, unde se găsea sub privegherea mai vrâstnicului său frate (Dr. Cuciureanu) și sub povățuirile prețuitului literator Dr. Pavel Vasici; dar pustiitoarea holeră asiatică, care la 1831 secera acolo mai cu asprime crudele ramuri ale societății, îndemnară pe moșul său Baron i Cristea (ce se afla la Buda la băi) de a-l lua cu sine spre a-l duce la casa părintească. — După încetarea epidemiei tânărul a fost ocupat câțiva ani la Cernăuți spre săvârșirea studiilor gimnaziale, de unde era să pornească la 1837 către Germania pentru învățăturile mai nalte, când boala părintelui său îl nevoi a se întoarce iarăși la Botoșani spre a-și deplini către acesta cele din urmă datorii.

Cu talent pentru poezie, căutând și prețuind relațiile cu tinerii literatori din patrie: Hrisoverghi, Negruzzi, Ralet, Kogălniceanu, Alecsandri și alții, junele a publicat la 1839 o broșură sub titlul "Poetice cercări", căreia în curând a urmat și o a doua ediție sporită și care a fost bine primită de public.

La acest prilej prințul atunci stăpânitor Mihail Sturza, cunoscând mai de aproape bunele sentimente (ale) acestui june, a voit a-l trece în ramul funcțiilor judecătorești, orânduindu-l asesor la tribunalul ținutului Neamțu; fiind însă că acolo postul acela era ocupat de un tânăr cu asemene principii și amic al Cuciureanului, acesta s-a apărat de a primi funcția, presimțind paguba ce ar suferi asemene schimb poetul și caracterul său.

Mai târziu primi un așa post în tribunalul pentru Suceava, unde la scurt timp a dezvelit o întregime de caracter, care a îndemnat pe marele logofăt al dreptății Ștefan Catargiu de a-l recomendui domnitorului, în privirea căruia s-a și înaintat atuncea prin decret foarte măgulitor la rangul de comis.

Dar o răceală pătrunzătoare primită la întoarcere de la o excursie făcută la prinții Cantacuzinești, care prin ale lor deosebite calități îl trăgeau foarte mult și pe care și el îi prețuia din inimă, i-a prilejuit o inflamație serioasă, din care i s-a tâmplat și moartea în Fălticeni la 5 mai 1844 în vârstă de 24 ani și 6 luni".

La această notiță vom ajuta, noi, care am fost aproape prieten al tânărului poet secerat fără de vreme, noi, care suntem acel amic, pentru care nu a primit el funcțiile judecătorești la Piatră, că Miluță Cuciureanu era un suflet gingaș și dulce, îndatoritor, blând cu micii, vrednic cu cei mari, un suflet ales, iubitor de flori, de natură și de frumusețile zidirii; lucrul ce inima lui iubea mai mult decât viața, decât prietenii, poate, decât natura, decât florile, decât poezia însăși era... România. "Cercările poetice", tipărite la 1839, sunt pline de sentiment patriotic, precum și scrierile ce s-au mai găsit netipărite. El avea douăzeci și patru ani când a închis ochii. Aceste două cifre spun că cercările erau niște făgăduințe frumoase, de care literatura este astăzi lipsită, făgăduință ce Cuciureanu ar fi ținut, că făgăduința lui era sfântă. Pentru prietenii lui moartea sa a fost o mare durere, dar asta este mângâierea că aducerea-aminte a sa nu s-a șters și nu se va șterge de curând din inimile lor.