Miezul verii
Alintările s-alintă
În ascunsul gândului,
Ca pe câmp florile-albastre
Sub bătaia vântului.
Vorbe calde, mângâioase,
Se avântă-n taina minții
Cum se lasă pradă floarei
Fluturii voioși, cuminții!
Șoapta frunzelor de paltin,
Freamătul de plop pletos
Îmi răsfiră-n taină gânduri,
Fire-a visului frumos.
Miezul verii! Pe belșugul
De vieață-a-ntregii fire
Și comoara de miresme
Numai tu domnești, zefire!
Stă răchita-ncărunțită
Peste ape cu mers lin,
Șoapte-adună de pe unde
Ce din depărtări îi vin.
Vântului le spune dânsa,
Eu le-aud și le trăiesc,
Înspre zări de vremi apuse
Dor și gând îmi pribegesc.