Mișcarea socialistă/Capitolul 15
CAP. XV
STEAGUL ROȘU IN FAȚA JUSTIȚIEI
Acum pun sub ochii cititorului o altă serie de prigoniri în potriva socialiștilor.
In luna Iulie 1893 izbucnește la Galați greva lucrătorilor brutari, despre care am vorbit într’un capitol precedent, o grevă admirabil desfășurată și foarte bine condusă. Am arătat că autoritățile au căutat să o stranguleze prin anumite măsuri brutale.
Despre unele din acele măsuri am vorbit în capitolul citat. Aci voi aminti procesul steagului roșu.
Reproduc un articol ce am publicat asupra acestor întâmplări, în ziarul „Lumea Nouă” din 14 Aprilie 1895.
STEAGUL ROȘ ESTE SEDIȚIOS?
Acum că e vorba din nou de manifestațiuni oprite fără drept, de noui călcări de constituție, credem că e bine să punem în vederea guvernului că mai sânt și judecători în țara românească, cari pot zdrobi hotărîrile lor nedrepte și pălmui obrazele lor groase.
STEAGUL ROȘ INAINTEA TRIBUNALELOR
In ziua de 19 Ianuarie a. c., tribunalul de Covurlui Secția II, a dat o sentință, care pentru noi social-democrații e de mare însemnătate. Tribunalul a constatat și stabilit două lucruri: 1) că greva este o armă legală de luptă a muncitorilor în potriva patronilor, că ea nu constitue o rebeliune, o revoltă sau o sedițiune și că nu e împiedicată prin nici un text de lege și 2) că steagul roșu, steagul partidei muncitorilor nu este un semn de răsvrătire, nu este o emblemă sedițioasă care să îndemne la răscoală, prin urmare nu e cuprins în art. 180 din codul penal și ca atare nu poate fi împiedicată arborarea acestui steag.
Pentru întâia dată chestiunea arborărei steagului roșu în România vine în discuțiunea instanțelor judecătorești și din această luptă el a eșit triumfător cu toate presiunile venite din sferele înalte guvernamentale. In Galați i-a fost dat steagului roșu să primească botezul de sînge. Prin această victorie el a dobândit dreptul de cetățenie în țara românească.
GREVA BRUTARILOR DIN GALAȚI
Dar, pentru o mai bună pricepere a chestiunei, să fac un scurt istoric al acestui însemnat proces:
In Iulie, anul 1893, izbucnește în Galați greva brutarilor atât de cunoscută prin bărbăția cu care a fost susținută de muncitori și prin persecuțiunile de tot soiul, a căror victime au fost aceștia. Nici un mijloc, oricât de imfam ar fi fost el, nu a fost cruțat de administrația de atunci alcătuită din polițaiul de tristă memorie I. Grecescu și nepriceputul prefect Sutzo, susținuți și de parchet, pentru a înăbuși greva, dându-i pe bieții lucrători brutari iarăși pradă nesățioșilor lor patroni. Bătăi, torturi, arestări ilegale, procese înscenate, expulzări în massă, dela nici o infamie nu s’au dat înapoi. Toate au fost suferite de greviști cu o liniște și o resemnare care dovedea și dorința nemărginită de a câștiga o cât de mică îmbunătățire a soartei lor cu jertfele cele mai mari. La ducerea luptei lor a contribuit în mare parte și clubul muncitorilor din localitate, care a organizat cât se poate mai bine rezistența; le-a pus la dispozițe sala clubului, i-a susținut și cu bani și cu sfaturi și se interpunea totdeauna între persecuțiunile administrațiunei și parchetului și greviști. Aceasta nu o putea erta administrația. Convinsă că va sfărîma greva îndată ce va zdrobi punctul ei de reazăm, clubul muncitorilor, își îndreptă loviturile contra acestuia.
In tot timpul grevei, clubul s’a declarat în permanență și ca să se știe acest lucru a uzat de un mijloc, pe care-l întrebuința de ani de zile, când voia să arate că clubul e deschis, a arborat pe balconul clubului steagul roșu.
POLIȚIA ȘI STEAGUL ROȘU
Sunt unele animale cărora se zice că le escită cumplit nervii, vederea culoarei roșii. Din această speță zoologică, probabil, făceau parte polițaiul Grecescu și demnul său superior prefectul Sutzo.
Acesta din urmă face o somație către Comitetul executiv al clubului prin care-i ordonă să ridice drapelul roșu.
Acesta, prin secretarul său Gh. N. Darie, răspunde că pentru motivul că nu e nici un text de lege care să oprească arborarea steagului roșu și pentru că nu aduce nici o turburare siguranței publice, refuza a-l ridica. Acest răspuns a turbat administrația locală. Atâta îndrăzneală din partea unor mojici de lucrători! Peste două zile, pe când greviștii erau la club și ascultau în cea mai mare liniște povețele ce le dau prietenul Filotti și subscrisul, de odată se aude un sgomot teribil de pași, zăngănit de săbii, zurnăit de pinteni și ca un turbat intră în localul clubului polițaiul Grecescu înconjurat și urmat de un număr de peste 30 de comisari, sub-comisari, ofițeri de gardiști și gardiști și ne somează într’un chip provocător să ridicăm imediat steagul dela balcon. Natural că în chip foarte liniștit — fiindcă voiam cu orice preț a evita un scandal pe care acest onorabil polițai căuta să-l provoace, — dar foarte energic am răspuns că nu ne opunem la ridicarea steagului dar că noi refuzăm a o face. Atunci ordonă unui comisar, care se duce și smulge steagul de pe balcon; după care ispravă nobilul polițaiu dresează imediat un proces-verbal de constatarea delictului prevăzut și pedepsit de art. 180 codicele penal și dispune trimiterea lui Filotti, Darie, Reni și a mea înaintea Tribunalului, evident prin intermediul parchetului. Pentru acest abuz de putere făptuit de polițai, l-am dat și noi în judecata Tribunalului, dar despre aceasta voi vorbi în alt articol.
SOCIALIȘTII DAȚI IN JUDECATĂ
Care era în definitiv vina noastră, pentru care procurorul complice, în acest caz, cu polițaiul Grecescu, cerea dela tribunal aplicarea rigorilor legei? Că am arborat un drapel roșu în localul unde se adunau și se consfătuiau lucrătorii greviști. Spre a ne putea condamna, tribunalul trebuia să rezolve două chestiuni. Intâia, dacă greva este o rebeliune, o răscoală, o sedițiune sau nu. Și a doua chestiune, dacă prin arborarea steagului roșu îndemnam la grevă. La ambele aceste chestiuni tribunalul, în urma lămuririlor ce am dat în apărarea noastră, a răspuns negativ. Până să ajungem aci, am avut foarte mult de luptat. Nu au fost mai puțin de 12 înfățișări și procesul a durat numai înaintea tribunalului un an și jumătate. Nici nu se putea altfel când se făceau tot felul de șicane din partea administrației cu îndeplinirea actelor de procedură. Așa bunăoară, s’a înapoiat de poliția de Craiova citațiunea lui Grecescu, cu mențiunea că o astfel de persoană nu este cunoscută în acel oraș și — culmea scandalului — I. Grecescu era polițaiu al Craiovei și încă cu o reputațiune foarte întinsă.
Ș’acum, când o instanță judecătorească a consfințit dreptul la grevă al lucrătorilor, recunoscând că e unica armă legală de luptă a muncitorilor în contra spoliatorilor lor și a mai recunoscut că steagul roșu nu e prin sine însuși o emblemă sedițioasă, sperăm că administrația și cuconul Lascar vor lua aminte înainte de a făptui noui abuzuri de putere de acest soiu.
I. C. Atanasiu
Deci ilegalitatea și brutalitatea administrativă au fost inutile. Acțiunea publică deschisă de Parchetul de Covurlui în potriva lor: Zamfir Filotti, I. C. Atanasiu, avocați, Ion Reni și G. N. Darie muncitori, pentru delictul prevăzut și pedepsit de art. 180 c. p. — arborare de embleme sedițioase — s’a terminat prin achitarea inculpaților.
Cred necesar să transcriu aci sentința corecțională No. 48 din 19 Ianuarie 1895 a Tribunalului Covurlui Secția II-a.
No. 245 Proces-Verbal.
No. 48. Sentință Corecțională.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL JUD. COVURLUI S. II.
Președinția D-lui Gr. I. Alexandrescu, Președinte
N. C. Drăgănescu, Membru
Gh. V. Buzdugan, Supleant
I. Stamate, Procuror de Secție.
- Audiența din 19 Ianuarie 1895.
- Tribunalul deliberând,
Având în vedere rechisitorul No. 150/93 a D-lui Prim Procuror prin care trimite în judecata acestui Tribunal pe Zamfir Filotti, I. C. Atanasiu, I. Reni și G. N. Darie, inculpându-i pentru delictul pedepsit de art. 180 c. p.
Având în vedere că din actele aflate în dosarul causei și din depunerile martorilor ascultați în tot cursul instrucțiunii precum și din interogatoriul inculpaților, resultă că la Clubul Muncitorilor se arbora drapelul roș de aproape doi ani în urmă; că acest drapel era un semn că Clubul este deschis și membrii se pot aduna; că membrii clubului au eșit cu drapelul roș pe stradă la 1 Maiu și au manifestat fără ca poliția să-i oprească; că în tot timpul grevei brutarilor, Clubul fiind deschis, drapelul roș a stat în ceardacul clubului; că chiar dacă parte dintre greviști se duceau la club în timpul grevei, acolo nu s’au ținut discursuri de către inculpați, îndemnând pe greviști la nesupunere și turburarea liniștei publice; că D-l Prefect al județului în ziua de 5 Iulie a făcut cunoscut comitetului Clubului prin adresa No. 5139 ca să ridice steagul roș pe motiv că acel steag reprezintă idei revoluționare, iar în ziua de 6 Iulie polițaiul Grecescu, introducându-se în club, a ridicat cu forța acel steag, dresând un proces-verbal prin care se constată faptul și se afirmă că inculpații au îndemnat pe greviști la răsvrătire și la neascultarea regulamentelor polițienești.
Având în vedere ca pentru ca un fapt să cadă în prevederile art. 180 c. p. se cere următoarele elemente:
1) Intențiunea delictoasă adică știința; 2) Ridicarea, vinderea sau răspândirea în orice chip de steaguri sau alte însemnuri de natură a propaga rebeliunea sau a turbura pacea publică. In specie intențiunea delictoasă a inculpaților nu resultă, pentru că din depunerile martorilor resultă în mod neîndoios că stindardul roș dela Clubul Muncitorilor era arborat timp aproape de doi ani înainte de greva brutarilor și era numai un semn pentru a ști că clubul este deschis; de asemenea intențiunea frauduloasă nu se poate deduce din faptul că D-l Prefect cu o zi înainte de ridicarea steagului de către Polițaiu la 5 Iulie 1893 ar fi încunoștiințat pe comitetul Clubului ca să ridice acel steag, iar comitetul s’a opus, pentru că din termenii acestei adrese resultă că stindardul roș fiind semnul revoluției apoi prin aceasta se tinde la turburarea liniștei publice. Un stindard singur, indiferent de culoarea care o poartă, nu este nici un semnal și nici nu se poate închipui cum ridicarea unui astfel de stindard putea în mod spontaneu să provoace fără alte pregătiri o rebeliune sau o turburare a ordinei publice, de asemenea nu este cunoscut și nici se dovedește de acusare că coloarea roșie a stindardului ar fi fost proibită printr’o lege sau regulament ci din potrivă, poliția întotdeauna a permis timp de doi ani, membrilor Clubului muncitorilor a ridica un astfel de stindard și a se preumbla cu dânsul pe ulițe, fără ca acest fapt să fi produs vreodată rebeliuni sau turburare a ordinei publice.
Având în vedere că lipsește al treilea element al delictului „de natură a propaga rebeliunea sau turbura pacea publică”; din instrucțiunea făcută nu se stabilește că greva brutarilor a fost făcută din causa că membrii grevei au fost îndemnați și sfătuiți de inculpați ca să facă grevă și turburări de ordine publică și că stindardul ros ar fi fost semnalul acestei rebeliuni, ridicat numai în acest scop și pentru această causă. Afirmările din procesul-verbal al D-lui Polițaiu cum că inculpații au ținut discursuri cari îndemnau pe brutari la grevă, deasemenea nu s’a putut stabili cu probe în fața Tribunalului ci din potrivă s’a stabilit că la Clubul muncitorilor a fost liniște și nu au ținut discursuri.
Astfel fiind, faptul imputat inculpaților, neîntrunind în drept elementele delictului prevăzut de art. 180 c. p., urmează a fi achitați.
Pentru aceste motive
In neunire cu D-l Procuror
In virtutea legei
HOTĂRĂȘTE:
Disjuncționează acțiunile publice privitoare pe Zamfir Filoti, I. C. Atanasiu, Gh. N. Darie și Ion Reni pentru faptul prevăzut de art. 180 c. p. și I. Grecescu pentru abus de putere juncționate prin jurnalul No. 3619/93;
Tribunalul își declină competința de a judeca acțiunea publică privitoare pe inculpatul I. Grecescu pentru abus de putere.
Respinge incidentul de incompetință ridicat de inculpatul Z. Filoti de a fi trimiși înaintea Curței cu Jurați.
Achită pe inculpații Z. Filoti, I. C. Atanasiu, Gh. N. Darie și Ion Reni de faptul ce li se impută.
Respinge cererea de despăgubiri civile cerută de I. C. Atanasiu.
Dispensează pe martori de amenda la care sunt condamnați prin jurnalul No. 535/93.
Cu oposiție pentru I. Grecescu și apel pentru toți. Dată și citită în audiență publică astăzi 19 Ianuarie 1895.
(ss) Gr. I. Alexandrescu, N. C. Drăgănescu, G. V. Buzdugan.
p. Grefier P. I. Daniilescu.
(Dos. No. 743/93).
Notez că această sentință atât de importantă, este semnată pe lângă vechii magistrați, cari erau atunci: Gr. I. Alexandrescu, Președintele Secțiunei și N. C. Drăgănescu membru în ședință și de tânărul supleant Gh. V. Buzdugan (fost pe urmă Prim Președinte al Inaltei Curți de Casație și apoi Inalt Regent).
In fața Justiției, revoluționarii au ieșit victorioși, iar autoritatea ordinei de Stat a esit înfrântă.
Cu drept cuvânt I. Nădejde a putut termina articolul său editorial din ziarul „Lumea Nouă” din 25 Aprilie 1895 cu aceste mândre declarații:
„Noi nu ne temem de prigoniri, acestea nu ne înspăimântă. Prigoniți am fost dela întâia dată când am început a lucra în țara românească, că vom fi prigoniți am știut, când în urma studiilor, ne-am hotărît să lucrăm pentru socialism…
„Steagul roșu nu se închină nimănui, steagul roșu nu se teme de mici înfrângeri parțiale, noi știm că el are să fâlfâie odată și odată pe un pământ liber de tirani, pe un pământ unde omul nu va mai despoia pe om, deasupra unui popor de frați. Și dacă ne va fi fost chiar scris să nu vedem cu ochii pământul făgăduinței, fie! îl vor vedea copiii noștri măcar”.
Ce accente înaripate evocatoare a marei forțe pe care atunci o reprezenta partidul muncitorilor!
Ce mândri am fost noi, modeștii conducători ai partidului dela Galați, că prin străduința noastră, am putut da prilej să se înscrie în Istoria partidului socialist atari cuvinte de o mândrie profund impresionantă.
In volumul jubilar al „Adevĕrului” („25 ani de acțiune: 1888—1913), chestiunea steagului roșu din Galați e consemnată astfel printre faptele importante din anul 1893:
„La Galați polițaiul Grecescu năvălește la club, arestează mai mulți greviști și confiscă steagul roșu. D-nii Zamfir Filotti și I. C. Atanasiu, conducătorii clubului muncitorilor, se plâng telegrafic „Adevĕrului”; tot lui i se adresează polițaiul Grecescu. Ziarul dă dreptate socialiștilor și înfierează poliția. Conflictul dintre muncitori și autoritățile din Galați ajungând în fața justiției, magistratul D. A. Țăranu este înlocuit pentrucă n’a vrut să se facă instrumentul poliției în potriva greviștilor.
„Adevĕrul” înfierează procedarea autorității și deschide coloanele sale d-lui Țăranu, magistratul înlocuit, care se răfuiește personal cu ministrul justiției”.
Cititorii au văzut că ministrul în chestiune e Take Ionescu, loc-țiitorul titularului dela Justiție, Al. Marghiloman, care în acel moment se afla în concediu.