Mișcarea socialistă/Capitolul 14
CAP. XIV
SOCIALIȘTII PRIGONIȚI
O LUPTĂ PARLAMENTARĂ. RĂSCOALELE DELA 1888
CAZURILE JECU, TEODORU ȘI CHINEZU
Mișcarea socialistă dela noi a avut și ea martirajul ei.
Au fost arestări, au fost dări în judecată, au fost expulzări. Un întreg cortegiu de măsuri — desigur în afară de lege — pentru îndiguirea curentului mereu în creștere al acțiunii socialiste, ale cărei postulate, considerate pe atunci ca subversive, azi în mare parte sunt realizate și legiferate.
In capitolul „Socialismul la Iași” am vorbit de măsurile de prigonire îndreptate în potriva începătorilor mișcării socialiste în România: dr. Russel, frații Ion și Gheorghe Nădejde, Th. V. Speranță, C. Mille, Al. A. Bădărău și alții. Am pomenit, apoi, de alte prigoniri, când ne-am ocupat de legea expulzărilor.
Găsim însă în desbaterile parlamentare pe anii 1888 și 1889, răsunetul unei lungi și complexe serii de persecuții împotriva socialiștilor și a intensei activități desfășurate de ei în acea vreme.
Vom da câteva exemple:
In ședința Camerii dela 12 Martie 1888, V. G. Morțun anunță o interpelare în chestia ilegalităților a cărei victimă era propagandista socialistă Margareta C. Jecu, soția ofițerului în activitate C. Jecu:
V. G. MORȚUN: Interpelez pe d. ministru al justiției asupra violării articolelor 13 și 15 din constituțiune de către polițaiul urbei Focșani care, în ziua de 22 Martie stil nou, a călcat domiciliul d-nei Jecu și a arestat și maltratat mai mulți săteni cari mergeau la d-na Jecu.
Aceste interpelări n’au ajuns nici o dată să fie desvoltate, cu toate stăruințele depuse de Morțun, parlamentarul tânăr, primit cu ostilitate de toată Camera din cauza ideilor lui socialiste, deși ca persoană se bucura și atunci, ca și în tot restul vieții, de simpatia generală.
Bine înțeles, Morțun nu se lasă intimidat. El insistă, își multiplică protestările. Se provoacă un incident, și în ședința Camerii dela 1 Aprilie 1888 Morțun se explică cu o deosebită vigoare:
V. G. MORȚUN: Vă mirați că sunt înfuriat? Dar bine, cum s’ar putea să nu mă înfurii, când văd că de două luni cer cuvântul, vrând să vorbesc și eu în unele chestiuni asupra cărora țin să se facă lumină, și văd că nu am parte, că nu e chip, că închideți vecinic discuțiile.
Dăunăzi, când am venit cu legea tocmelilor agricole și am cerut urgența, ați respins urgența și ați trimes cercetarea acestei chestiuni la calendele grecești.
Dar mai încoace, când cu interpelarea ce am adresat d-lui ministru al Domeniilor asupra neaplicării legii dela 27 Februarie 1887, a legii de împroprietărire, interpelare pe care am reînoit-o acum trei zile, adresând-o din nou d-lui ministru al Domeniilor.. priviți, citiți ordinea zilei, ea nu este trecută la ordinea zilei.
…Și apoi vreți dv. să nu mă înfurii, să stau rece și nemișcat când va vad cum cătați în toate chipurile să împiedicați discutarea, dezvelirea chestiunilor cari dacă se discutau mai din vreme și dacă apoi se luau măsuri ca să se îndrepte lucrurile poate că răscoalele acestea se împiedicau pe cale pașnică și fără vărsare de sânge.
In cursul acestei cuvântări, Morțun e chemat la ordine, cu încuviințarea Adunării. El replică:
V. G. MORȚUN. Puteți să mă chemați la ordine cât vă place; aceasta nu mă va împiedica de a spune adevărul, ori și când și ori și unde.
In sesiunea de toamnă Morțun capătă un puternic sprijin în acțiunea lui parlamentară: se dizolvase parlamentul, se făcuseră noui alegeri și de astă dată pătrunsese în Cameră și Ioan Nădejde, ales de colegiul III Iași.
In ședința dela 23 Noembrie a Camerii, Ioan Nădejde spune într’o interpelare:
IOAN NĂDEJDE. — D. ministru al justiției (G. Vernescu) a făcut deosebire; căci pe noi ne recunoaște socialiști adevărați, dar zice că mai sunt și alți socialiști, pretinși sau de contrabandă. Ei bine, chiar socialiștii adevărați au fost bătuți.
Căpiță și cu Lupașcu sunt socialiști adevărați și au fost bătuți; și fiind învățători, d. ministru de Culte (Titu Maiorescu) a găsit de cuviință să-i destituie, deși dânșii au acte dela procuror că n’au fost amestecați în răscoală.
De asemenea ați arestat pe un profesor de aicea, din județul Ilfov, pe Timuș, care e socialist adevărat, și l’ați purtat legat cot la cot pe ulițele Bucureștiului. De asemenea ați arestat pe un țăran care nu făcuse nici un rău, pe Toader Simion dela Vasluiu, comuna Ipatele a căruia singură vină a fost că a adunat iscălituri pe o petițiune care s’a trimes la minister; l’ați pus în fiare și l’ați dus la Vasluiu, acolo l’ați ținut până ce a gătit de văruit și reparat penitenciarul (căci omul e și pietrar sau zidar). De asemenea ați arestat pe Budescu dela Dumești, pentru că aduna iscălituri pentru o suplică, în tocmai ca și T. Simion; l’au trimes și pe acesta la Vasluiu. Ați arestat pe Gheorghe Molan dela Borșești, jud. Vasluiu, pentru că s’a aflat la el „Muncitorul” și suplici.
La 24 Noembrie V. G. Morțun revine asupra cazului învățătorilor Căpiță și Lupașcu, cerând ministrului să arate motivele destituirii lor. Nu obține răspunsul. In schimb, Al. Marghiloman, ministrul lucrărilor publice, răspunzându-i lui G. Panu cu privire la cauzele cari au pricinuit răscoalele țărănești, găsește prilejul să facă destăinuiri… senzaționale:
AL. MARGHILOMAN. — Cred că majoritatea și guvernul au arătat către d-voastră o condescendență absolută. V’am lăsat toată libertatea să aruncați asupra armatei și asupra administrațiunei pârele cele mai nedrepte. Veți găsi drept, cred, să legitimăm și noi la rândul nostru, cari reprezintăm autoritatea, procedarea autorității.
D. Panu este acela care a adus ca probă că mizeria era singura cauză, — notați că însu-mi am recunoscut puterea ce această mizerie a dat convulsiunei, — a adus, zic, ca probă faptul că și Moldova s’a răsculat într’un sens absolut agrar. Sunteți sigur, d-le Panu, că Moldova nu este mai mult agitată ca România?
G. PANU. — Sunt sigur că nu.
AL. MARGHILOMAN. — Eu nu afirm nimica ce nu pot dovedi; și vă voi citi îndată un document ce va arunca deplină lumină asupra stărei din Moldova. Moldova este frământată de o propagandă care are capul ei, organizația ei, căile ei de propagandă. Și capii acelei mișcări, când o parte a României era în foc, agitau; veți vedea în ce mod!
Ideile d-lui Nădejde și partizanilor săi, nu am drept să le incriminez; faptele însă ale d-sale, cuvintele d-sale, cu deosebire când se rostesc în Parlament, acelea sunt dreptul meu și am dreptul să le judec.
Iată o scrisoare semnată Ion Nădejde, de la 12 Maiu, și găsită asupra sub-locotenentului Chinezu, care din militar devenise agent de provocațiune în Moldova (citește).
- „Prietene,
„Toate răvasele și cele trei suplici s’au primit cu bine și s’au și trimis împreună cu altele la București, deci fii pe pace, cum zic cei de dincolo.
In No. 33 vom pune și călcările de lege ce ne-ați trimis. Trimit azi și legile ce ceri. Cine este M.? Micale de la Tărnauca, ori Mironescu?
Imi pare bine că ai trecut Rubiconul, ai să muncești mult, dar simpatia țăranilor și inteligența lor are să-ți alunge din oase orice pesimism”.
Iată ce numește d. Nădejde agitațiune politică permisă, d-sa care în ședința de eri se fălea cu fraza următoare: „nu am întrebuințat învățători, pentru că nu voiam să-i compromitem”; dar ați întrebuințat militari!
V. G. MORȚUN. — S’au întrebuințat singuri. (Sgomot).
AL. MARGHILOMAN. — Se vede că vă pișcă de vreme ce nu mă lăsați să merg înainte.
D. Nădejde e un om prea cult pentru ca să nu știe ce semnificare are în istorie trecerea Rubiconului; știe bine d-sa că a trece Rubiconul e a da semnalul războiului civil; d-voastră felicitați militarii cari au jurat credință Constituției, legei, stindardului său, pentru că au devenit sperjuri și feloni. (Aplauze). Probă despre felonia lor e că consiliul de resbel, semenii săi, au fost siliți să-l condamne la un an închisoare și la degradare.
G. PANU. — Sentința a fost casată, e achitat. (Sgomot).
AL. MARGHILOMAN. — Cer iertare Camerei că sunt silit prin o întrerupere să fac o digresiune; d-voastră, d-le Panu, confundați casarea pentru vițiu de formă cu achitarea în fond. In orice caz, fost-a sau nu, d. Chinezu condamnat de consiliul de resbel din Iași? (Sgomot).
VOCI. — Da.
AL. MARGHILOMAN. — La ce soiu de cooperațiune pofteați d-voastră pe acest militar? (Citește).
„Ai să te bucuri și mai mult dacă vei afla că mișcarea a mai început în câteva sate în județul Dorohoiu. Astfel la Bivol și la Avrămeni, lângă Darabani, sperăm în curând să se întindă pe Prut în jos”.
Sunt destui moldoveni în Cameră ca să vă spună ce a fost la Avrămeni, la Darabani. Intrebați pe d. Stroici ce agresiune au făcut oamenii din Avrămeni când, cu siluința, au voit să libereze pe arestați din subprefectură! (Citește):
„Mișcarea s’a început apoi la Pomârla, unde au fost studenții din școala normală superioară și s’au întors entuziasmați, și de acolo se va întinde…”
Nu întrebuințați institutori, nu voiți să-i compromiteți, dar vă adresați la creeri mai fragezi, la studenți, ca mai lesne de impresionat cu pretinse teorii umanitare; vă adresați la firile mai lesne de scos din locul lor. (Aplauze). (Citește):
„La hotarul spre județul Botoșani, încă a început a merge la Sârbi, la Vlăsinesci. Toate aceste locuri stau în legătură cu Iașul, dar’i vom putea pune cu Dorohoiul, unde s’ar cuveni să mai lucreze și alții, nu numai D-ta.
„Cât despre deputat țăran n’ar fi rău, etc…”
D-nii mei, ce gravitate excepțională avea o propagandă de felul acesta între militari, o puteți lesne înțelege!
Și știți care era organizațiunea adoptată? Gândiți că sublocotenentul Chinezu ’și risca numai epoletul său, și stăpân pe destinația lui, o juca cum ’i plăcea? V’ați înșela dacă ați crede că acestea erau procedeurile practicate în Moldova. Locotenentul Chinezu în loc să învețe disciplina și teoria pe căprarii și sergenții din compania lui, dânsul ’i transformase în agenți de propagandă subversivă. Nu e sergent, nu e căprar din acea companie, care să nu fi avut asupra lui scrieri, răvașe, jurnale, propagațiuni subversive pentru care utilisa puțina carte ce o învățase la regiment.
Iată unde e felonia militară; pe capul său, un ofițer poate dispune; nu trebue însă să facă uz de ascendentul și cultura lui pentru a rătăci pe niște bieți oameni care-i sunt încredințați pentru binele lor și al patriei, nu abandonați pentru rătăcirea lor și minarea societății. Pentru ce, cu osebire la 12 Maiu, propaganda aceasta era eminamente sedițioasă? Pentru că societatea, reprezentată prin guvern, cu câteva zile mai înainte, fusese silită să facă uz de arme, să recurgă la toate rigorile oricât ar fi fost ele de deplorabile, pentru a liniști răzvrătirea. Tocmai în aceste momente, soldații erau îndemnați la răscoale în nordul Moldovei! Vă las să judecați d-voastră asupra patriotismului procedeului și desinteresarea faptului. (Aplauze).
Și, d-nii mei, dacă ași întoarce interpelatorului modul său de discuțiune și m’ași agăța până și de vorbele imprudente pe cari le-a pronunțat în această Adunare, ce ar zice? Nu este d. Nădejde care a lăsat să-i cadă din gură cuvintele următoare, ce poate că azi regretă, văzând cum se pot răstălmăci?.. „Mâine se vor gândi țăranii ca să nu se mai pună în pâlcuri pentru a servi drept țintă armelor, ci deosebiți unul departe de altul, și cu cuțitul în mână ar ataca când pe proprietar, când pe primar…?”
Iși dă seama d. Nădejde de ce poate produce o asemenea lozincă căzând în urechi inculte?
Puteți vedea d-voastră la ce duce o asemenea propovăduire între niște oameni scârbiți de viață de multe ori și amărîți de suferință. In orice caz d-ta care ești, nu profesorul Nădejde, nu socialistul Nădejde, dar care ești mandatar al țărei, trebuia să iei seama la vorbele ce zici! (Aplauze).
Pe drumul ideilor faceți cât doriți propagandă, și e de datoria acelora cari se interesează de existența Statului, să vi le combată tot pe tărâmul ideilor, și al proselitismului, însă pe tărâmul faptelor și al provocațiunei sedițioase sunteți justițiabili de critica noastră.
In ziua următoare, la 25 Noembrie 1888, V. G. Morțun îi răspunde lui Marghiloman. Extrag:
V. G. MORȚUN. — Vin acum la chestiunea locotenentului Chinezu. D-le Marghiloman, aveți aici dosarul d-lui Chinezu?
AL. MARGHILOMAN. — Nu.
V. G. MORȚUN. — Imi pare rău, fiindcă ași fi dorit să citesc și eu scrisoarea pe care ați citit-o dv. ieri seara.
… O scrisoare foarte nevinovată și de loc revoluționară. Da, d-le Marghiloman, o scrisoare foarte nevinovată și din acea scrisoare numai după tonul cu care ați citit-o, ați putut aduce argumentele ce le-ați adus. De aceia vă rugam adineauri, să-mi dați mie scrisoarea aceia și să v’o citesc eu cu glasul părintelui, care citește scrisoarea copilului său iubit.
Este însă un cuvânt revoluționar în acea scrisoare, un cuvânt care amintește vremea Romanilor și de strămoșul nostru Cesar, și care a făcut pe d. Marghiloman să se înspăimânte, să se cutremure. In adevăr, d-sa zicea eri: Cum, d-le Nădejde, d-ta nu știi ce vrea să zică trecerea Rubiconului? D-ta nu știi că aceasta însemnează declarație de război civil? Ei bine, d-le Marghiloman, să spun și eu ce era Rubiconul.
Puterea lui Cesar venea până în apa Rubiconului; dincolo de acest râu era zona neutră, în care nu putea intra nici unul din triumviri. Cesar se hotărî a păși asupra Romei, zicând: Alea jacta est, și trecu Rubiconul.
Cum e însă cazul nostru? Porneau oare, d. Nădejde și locotenentul Chinezu un război civil în fruntea răscoalei? Veneau ei spre București? Nu. Rubiconul, în acest caz, nu are nici poate avea decât următorul înțeles: Pentru noi, cei din pătura cultă, însemna că, lăsând la o parte prejudițiile în cari creștem, pășim pe calea muncii spre a lumina pe frații noștri cari zac în întunecime, spre a le arăta foloasele ce pot trage din legile cari se află în ființă, însemna că începem a munci pentru desrobirea lor desăvârșită; iată ce însemnează Rubiconul nostru, care nu e declarare de război civil, ci o pacinică și legală năzuință de a ajuta pe cel apăsat.
Pentru noi trecerea acestei gârle nu are acelaș înțeles ca pentru d-voastră.
Să vedem acum și propaganda pe care ziceți că o făcea locotenentul Chinezu. Ea consta în a spune țăranilor următoarele…
G. STROICI. — Nu țăranilor, ci dorobanților, soldaților cu schimbul.
V. G. MORȚUN. — Fiți sigur, d-le Stroici, că nu-i voi uita și pe soldații cu schimbul. Propaganda locotenentului Chinezu consta în aceasta: La 1882 s’a făcut legea tocmelilor agricole, și această lege, în care numai un singur articol, art. 26, este pentru ocrotirea nevoilor țărănești, articol care spune că: vericât ar fi de dator țăranul la proprietar sau arendaș, el e slobod de a lucra la ogorul său Vinerea și Sâmbăta. Despre acest articol însă nici într’un județ nu s’a știut până mai ieri, nu s’a adus la îndeplinire, fiindcă aceasta nu venea la socoteala d-lor proprietari, și ca dovadă despre aceasta e faimoasa întrunire de la Iași, în care proprietarii se strânseseră ca să protesteze în potriva acestei legi, și venirea lor la București cu jalbă în proțap. Vrea să zică vina cea mare a locotenentului Chinezu era că spunea țăranilor că aveau un drept, acela de a lucra Vinerea și Sâmbăta pe ogoarele lor; vina lui mai era că le mai spunea că la 27 Februarie 1887 se votase o lege în privința regulărei art. 5—6 din legea rurală dela 1864, lege care a rămas și dânsa în neaplicare, căci cerea ca toate cererile să se facă în termen de 6 luni dela promulgarea legei; țăranii trebuiau să ceară, dar ei, nefiind înștiințați, acel termen însă a trecut, și puteau să treacă încă mii de ani, fără ca ei să aibă cunoștință despre acea lege.
G. STROICI. — Cer cuvântul.
V. G. MORȚUN. — Il veți avea, căci sunteți din majoritate. Și numai după ce noi am început să spunem țăranilor, numai după aceia ei au aflat de ea, și sunt dator să vă aduc aminte că în Camera trecută, am prezentat un proect de lege relativ la aplicarea art. 26 din legea tocmelilor agricole, că am cerut urgența și că onorata Cameră a refuzat-o. Că am făcut trei interpelări la fiecare din miniștrii cari s’au succedat atunci, dar n’am avut fericirea să le pot dezvolta. Ei bine, locotenentul Chinezu dacă a fost învinuit și dat în judecată, este pentrucă dânsul avea sub comanda sa soldați, dorobanți cu schimbul, cari aflase poate de acestea de la consătenii lor… (Intreruperi).
I. RĂDULESCU. — Cer cuvântul, d-le președinte.
V. G. MORȚUN. — Il vei avea și d-ta. (Ilaritate). Dar toate lucrurile spuse dela banca ministerială sunt minunate. Ni se impută de ce făceam propagandă printre țărani și mai cu seamă în niște momente ca acele de astă vară. Propaganda noastră era o propagandă de protestare în potriva neaplicării unei legi, era o cerere de îndreptare împotriva neaplicării legilor și încălcărilor agenților administrativi; atât și atâta tot. Și dacă propaganda am făcut-o printre țărani, e că printre ei trebuia s’o facem; căci la cine voia d. Marghiloman să ne adresăm? Să ne adresăm la primari sau la notari, la călcătorii de legi? Să ne adresăm la proprietarii sau arendașii cari asupresc și schingiuiesc pe țărani?
Noi credem, în materie de libertăți politice, că toate drepturile cari se dau unei clase sociale, trebuie să fie viu simțite de acea pătură socială, ele trebue să fie câștigate prin stăruința ei, iar nu hărăzite.
Prin urmare, trebuie ca țăranul să-și dea seama de dreptul său, trebue ca el să știe că este deopotrivă cu noi toți în fața Constituțiunei, trebue să-și cunoască legile sale și să ceară să fie pedepsiți foarte aspru aceia cari ar călca drepturile lui, dreptul țăranului trebue să fie tot așa de respectat ca și al nostru. Când ar veni un notar sau supleant de sub-prefectură să ne spargă saltarele și în lipsă să ne ia hârtiile noastre, ce ați zice oare de un atare lucru? Ei bine, domnilor, astăzi în comunele rurale este destul ca să afle autoritatea că la un țăran se găsesc două-trei gazete sau scrisori închise în lada lui, pentru ca să vie pe când el se găsește la câmp sau pădure, să-i spargă ușa ori saltarul și să-i ia jurnalele din casă. Voiți dovada? Să vă spun despre un fapt petrecut acum de curând; și pentru a vă încredința nu aveți decât să întrebați pe procurorul dela Roman. In comuna Icușești, în vreme ce locuitorul Ion Vasile Zaharia — care fiind ales delegat în alegerea trecută votase pentru mine și prin urmare își atrăsese urgia stăpânirii, — era dus la pădure, în lipsa lui, notarul comunei a intrat în casă și i-a luat gazetele din saltar. E o lună de zile de când acel om a reclamat și a alergat pe la procuror, și până astăzi, domnilor miniștri, nu s’a făcut absolut nimic pentru satisfacerea lui.
Aci vin la un punct foarte însemnat: Atitudinea noastră în vremea răscoalei. D. Marghiloman zice că întrucât privește gazetele în vremea răscoalei, unele din ele au aruncat untdelemn peste foc. Desigur că gazeta „Muncitorul” n’a fost din aceste și nu zic aceasta ca să arunc vina pe spinarea altora, dar constat un fapt. Noi am păstrat dela început până la urmă aceiași atitudine care am avut-o eu aci în Cameră; am luptat cât am putut ca aceste răscoale să nu se întindă; și dacă voiți dovezi, mergeți la Berești, în județul Bacău, la Buhuși, în județul Neamț și la Pildești, la Cârligi, la Bogești în jud. Roman, și întrebați de ce acei țărani nu s’au răsculat. Și cu toții vă vor spune că numai stăruințele și sfaturile noastre i-au îndepărtat de răscoală. Uitați că noi am fost împotriva oricărei agitațiuni revoluționare, nu numai în vremea răscoalei dar întotdeauna; atunci când cu venirea regelui la Iași, când d-nii din opoziția unită l-au fluerat, noi am fost aceia care cu riscul de a fi batjocoriți și taxați de oameni vânduți guvernului de atunci, am ieșit în stradă și am împărțit un manifest către popor, prin care ziceam că poporul să stea la locul lui și să-și caute de calicia și nevoia lui, să nu se amestece în certurile boerilor, care se ridică unii împotriva altora numai ca să pue mâna pe bugetul statului, numai pentru ciolan și putere. Noi vecinic am spus acest lucru acest lucru l-am spus și în ziua de 14 Martie când cu răscoala din piața Teatrului; ziceam atunci muncitorilor: Ce căutați voi muncitori aici, voiți răsturnarea colectiviștilor? Dar are să vie altă colectivitate care poate vă va face mai rău; și ați venit d-voastră de ați împușcat sute de țărani. Singurul lucru ce au muncitorii de făcut, le zic acuma ca și atuncea, este ca muncitorii să se alcătuiască în partid deosebit de partidele stăpânilor, de partidele boerești și de a căuta pe căile legale îndeplinirea drepturilor lor.
Și îmi aduc aminte domnilor, de cele ce s’au mai spus atunci pe socoteala mea; o gazetă boerească zicea chiar că eram spion polițienesc, pentrucă îndrăzneam să merg și să-mi spun părerea mea așa cum o simțeam. Da domnilor, mă taxau de spion polițienesc, domnilor, aceia care se indignau în Camera trecută când cei din majoritate le spuneau că sunt vânduți rușilor, vânduți străinilor și pe de altă parte pe mine mă învinuiau că sunt spion polițienesc.
Nu credeți că voi să fac fraze sau caut să atrag aplauzele d-voastră; căci pentru mine aplauzele și aprobările clasei culte sunt înjurii. Atunci când le-ași căpăta, asta mi-ar dovedi că am ieșit din drumul meu. Dimpotrivă, atunci când boerimea va fi mai amărâtă, și mai îndârjită împotriva ziselor mele, atunci când murmurele și întreruperile ei vor fi mai dese, atunci mă voi socoti mai aplaudat, căci prin aceasta îmi veți dovedi că loviturile mele au pătruns adânc și că ele vă dor și vă ustură. (Aplauze, ilaritate).
Domnilor, sunt dator să constat că aceste aplauze nu-mi pot fi aduse mie, ci deșteptăciunii d-voastră care a putut pricepe zisele mele. D. Marghiloman — nu voi să zic un cuvânt neparlamentar, căci poate ași fi silit să-l retrag — nu voi să zic falsificând, ci alterând textul d-lui Nădejde, d-sa a zis că d. Nădejde vine și ne amenință cu o lozincă de crime și făptuiri negre, făptuite individual. Acest lucru nu l-a spus d. Nădejde; d-sa a spus ceeace vă spun și eu că am auzit zicând unii țărani, atunci când vorbeau de înfrângerea răscoalei prin arme, „că nu vom fi nebuni să ieșim cete întregi la câmp, ci vom căuta să lucrăm la întuneric”; și dacă veți cere dovezi, vă voi aduce oameni; nu aveți decât să faceți anchetă.
O VOCE. — Cum i-ați sfătuit.
V. G. MORȚUN. — I-am sfătuit așa cum nu i-ați fi sfătuit d-voastră, d-le Miclescu, deputat al colegiului țărănesc din Tecuci; ne-am făcut datoria, cum nu ți-ai făcut-o d-ta; le-am spus să stea liniștiți și să-și trimită deputați cari să fie apărătorii lor, iar nu apărătorii clasei stăpânitoare; iată ce le-am spus. Lozinca n’a fost dată din partea noastră, noi constatăm un rău și venim să-l spunem d-voastră, băncei ministeriale, întregului Parlament român, pentrucă trebue să luați măsuri ca spiritele să se liniștească, rănile să se vindece, jafurile și împilările să înceteze, și să nu se întâmple acele nenorociri care se întâmplă în Irlanda; și mai cu seamă pentrucă noi suntem un popor mic între două state mari puternice și hrăpărețe, și nu voesc ca în țară să se întemeieze un focar de răscoale, cari să slujească de prilej pajurei austriace sau vulturului rusesc de a se amesteca în trebile noastre; noi suntem patrioți tot cât și d-voastră, și noi ne iubim țara, deși nu avem vecinic în gură cuvântul de patriotism, deși nu facem fraze șoviniste pompoase și sforăitoare de buna noastră Românie.
Intrucât privește amenințarea ce aveți aerul a ne face, vă răspundem că nu ne temem de nici o amenințare, pentrucă noi dela început, când am prins a lupta, am știut că nu ne așteaptă drumuri așternute cu roze, nici laude, ci batjocuri, învinuiri vrăjmașe și uri puternice.
Azi ne aruncați mănușa? Fie. Noi o ridicăm dar o ridicăm așa cum ne-ați aruncat-o, o ridicăm mânjită în tina calomniei și în sângele țăranului.
Din aceste discuțiuni, constatăm deci că a fost și cazul Chinezu. Adăugăm aici amănuntul că, deși achitat de instanțele judiciare, locotenentul Chinezu a fost silit să părăsească armata. El a făcut medicina, îmbrățișând și publicistica. Și după ce a dezvoltat o frumoasă activitate ca medic al țăranilor — în Elveția și în România — după ce a colaborat în chip strălucit la „Lumea Nouă” întâi și la „Viața Românească” în cele din urmă, — Chinezu, trecut o dată cu toți „generoșii” la liberali, s’a distins ca medic primar și ca prefect al județului Roman.[1]
Dar concomitent cu cazul Chinezu se producea și cazul D. A. Teodoru.
In ședința dela 17 Ianuarie 1889 a Camerii, Ioan Nădejde interpelează:
I. NĂDEJDE. — Interpelez pe d. ministru de interne și de justiție în privința călcărilor de lege ce și-a permis poliția, parchetul și prefectul de Bacău, arestând și bătând pe țăranii ce veneau la Teodor A. D. pentru a se sfătui în privința mijloacelor legale de a căpăta pământ și a scăpa de abuzurile și apăsările zilnice făptuite de slujbași și proprietari.
După câteva zile Nădejde e silit să-și reînoiască interpelarea în chestia Teodoru. S’au produs noui acte arbitrare, între cari și arestarea unui anume Petre Crăciun. Iar în ședința dela 24 Ianuarie deputatul de Bacău Ernest Sturdza ia ofensiva, interpelând guvernul pentru a cere măsuri de represiune în potriva socialiștilor.
Din lungul discurs al lui Sturdza, citez:
ERNEST STURDZA. — In județul Bacău sunt profesori și în special a fost un profesor de gimnaziu care acum mi se pare că d. ministru al instrucției publice a ordonat să fie suspendat, D. Teodoru, care făcea mai mult decât propagandă socialistă. Acest domn aduna în fiecare Duminică un număr însemnat de țărani, sub pretext de a le face petițiuni către minister sau către administrațiunea din Bacău. Vă întreb, d-lor, ce rol avea d. Teodoru, profesor de limba franceză, notați bine, la gimnaziul din Bacău, de a confecționa niște asemenea petițiuni?
… Dar d. Teodoru le citește „Muncitorul” și „Drepturile Omului”.
… Pe lângă profesorul Teodoru din Bacău e un preot care în același timp e învățător sătesc în acelaș județ, anume preotul Constantin Ștefano, dela comuna Roșu, județul Bacău. Acest preot pe care sunt sigur că-l cunoaște d. Nădejde, în loc ca în toate Duminicile să facă sfânta leturghie, precum prescriu canoanele bisericești, ațâță pe săteni cu fel de fel de discursuri în sensul acel ce am avut onoarea a vă spune.
… Mai e apoi un diacon, anume Manea, din Bacău, care face asemenea propagande socialiste nepermise.
Theodor Rosetti, primul-ministru, s’a grăbit să răspundă, amenințând cu măsuri severe în potriva turburătorilor ordinii. El n’a fost în stare să vadă — în tot cazul n’a mărturisit niciodată că adevărații turburători ai ordinii erau sub-alternii de pe diferitele trepte ale ierarhiei administrative, cari călcau legile și îngrămădeau brutalități peste brutalități.
Ioan Nădejde și V. G. Morțun au mai anunțat zeci de interpelări, dintre care au putut desvolta prea puține, cu privire la prigonirea socialiștilor și a lucrătorilor și țăranilor cari veneau în contact cu ei. Spațiul nu ne permite să specificăm acele interpelări. De altfel, se aseamănă toate între ele: întruniri interzise, ba la Roman, ba la Vaslui, ba la Brăila; țărani arestați pentru că au călcat pragul unui militant socialist și, în arest, maltratați; apoi un caz, în adevăr nou: mai mulți țărani, veniți la Cameră ca să asculte pe oratorii socialiști, au fost scoși din tribuna publică și arestați pentru delictul acesta — trebue s’o repetăm, ca să știe cititorul că nu e o confuzie de stil, ci lucru lămurit: arestați pentru că au vrut să asculte, din tribuna publică a Camerii, pe oratorii socialiști… Faptul, adus apoi la cunoștința parlamentului printr’o interpelare a lui Ioan Nădejde, a rămas, firește, fără nici o sancțiune…
De ce războiul acesta de fiecare clipă pe care guvernul îl ducea în potriva socialiștilor? Lucrul e cu atât mai curios cu cât șeful real al guvernului, P. P. Carp, spusese în ședința Camerii dela 16 Martie 1888:
— Domnilor, sunt conservator, dar sunt conservator de aceia cari nu se tem de nici una din libertățile noastre publice și constituționale, și cari doresc ca toate să rămână în picioare.
Fapt e că guvernul era speriat de mișcarea socialistă, pericolul îi părea iminent și dorea din toată inima s’o stârpească. Insăși primirea făcută celor doi deputați socialiști — Morțun și Nădejde — o dovedește pe deplin.
Deși erau numai doi inși, siliți la eforturi extraordinare ca să-și facă datoria, toți oratorii, în discursurile lor, se refereau la vorbele și la faptele lor, de cele mai multe ori răstălmăcite și falsificate. E destul să spunem, de pildă, că Morțun s’a văzut silit să se apere în potriva acuzații că propagă… separatismul! Astfel, din discursul rostit de Morțun la 1 Aprilie 1888, cităm:
V. G. MORȚUN. — D. președinte (vice-președintele Camerii, Andrei Vizanti) a găsit de cuviință să spună că eu împing la ură pe munteni în potriva moldovenilor, că arunc vrajba între două nații surori, surori gemene (zgomot, întreruperi).
Dar oare e logic ceeace spune d. președinte? Cum, eu, socialist, care sunt pentru înfrățirea tuturor popoarelor, ași fi pentru învrăjbirea, pentru dezbinarea provinciilor române? Aceasta e un non-sens la care nu mă așteptam și care m’a surprins.
Eu am spus că văd că de câte ori se întâmplă o mișcare țărănească sau vre-o răscoală în partea Munteniei, aduceți trupe din Moldova, și când se întâmplă în Moldova, trimiteți regimente din Muntenia. D. Nenițescu îmi amintește un exemplu: când cu răscoala separatistă din Iași, s’au adus la Iași soldați munteni.
Zisele mele sunt întemeiate pe fapte petrecute, îndeplinite, și în acest caz, dacă poate fi cineva învinovățit că sădește ura între moldoveni și munteni apoi sunteți tocmai dv.
Morțun răspunde. In ce privește exploatarea depe moșia lui, primește să fie întrebați țăranii. Via lui Nădejde nu merită discuție: sunt trei pogoane, pe care le stăpânește în tovărășie cu fratele său Gheorghe. Dar cu acest prilej Morțun face o declarație impresionantă, cu privire la averea lui proprie:
V. G. MORȚUN. — Din averea rămasă dela părintele meu, nu iau pentru mine decât numai ceia ce-mi trebuie pentru întreținerea mea; prisosința merge în gazete, în broșuri, în propagandă.
Declarația a impresionat, pentru că era adevărată, și toată lumea o știa. Dar Morțun ar fi putut să spuie că mai făcea și sacrificii de ordin pur cultural: de pildă, tot pe vremea aceea el editase poesiile lui Eminescu — lucru care pe atunci nu implica nici o posibilitate de câștig, ci pagubă absolut sigură.
Cât de pornit era parlamentul în potriva socialiștilor se vede și din invalidarea lui Morțun ca ales al colegiului III de Roman, invalidare repetată apoi și în persoana lui Lascar Veniamin, ales de acelaș colegiu. Astăzi, din citirea desbaterilor, se vede clar și precis că, în ambele cazuri, invalidarea s’a făcut în chipul cel mai arbitrar: dosarul nu prezintă nici un fapt care s’o justifice, absolut nici unul! Pornirea era însă atât de grozavă, în cât Morțun a putut să afirme de două ori dela tribuna Camerii, că guvernul pregătește o lege de excepție, contra socialismului, și guvernul n’a desmințit. Se făcuse un fel de acord al partidelor. In această privință Morțun spune, în ședința dela 14 Ianuarie 1889:
V. G. MORȚUN. — Constat ca dezbinarea care se iscase între dv., în zilele trecute, între dv. majoritate și minoritate, dezbinare care a mers până la învinuiri de trădare, până la vorbe grele, s’a sfârșit și că dv. v’ați înfrățit și potolit ca prin farmec, de îndată ce-a fost vorba de a se ataca socialiștii și socialismul.
Iar Mihail Kogălniceanu dă Camerii această informație precisă:
M. KOGĂLNICEANU. — De o bucată de vreme stă vacantă prefectura de Roman și stă vacantă până se va găsi un prefect à poigne care să puie o stavilă creșterii socialiștilor.
Și nimeni nu se simte în drept să desmintă această informațiune — nimeni nu se crede dator să protesteze. Spiritele sânt atât de încălzite, în cât, două zile mai târziu, în ședința dela 16 Ianuarie 1889, Sandu Rășcanu, celebrul elector-șef de bande, în potriva căruia Morțun și Nădejde interpelau în fiecare zi, face dela tribună, pe un ton emoționant și solemn următoarea declarație de războiu:
SANDU RĂȘCANU. — Eu d-lor, deși sânt pus pe lista socialistă, după cum mi-a spus d. Kogălniceanu, ca să fiu cel dintâi spânzurat, mi se pare că înainte de a fi eu spânzurat de d-lor, eu îi voiu spânzura pe d-lor.
Kogălniceanu va fi glumit. Dar Sandu Rășcanu nu exagera prea mult când promitea spânzurătoarea. In ședința dela 7 Ianuarie, Ioan Nădejde interpelase tocmai, pentru a treia oară, în privința brutalităților dela Săbăoani. Acolo, de patru ori în șir, țăranii, suportând teroarea deslănțuită contra lor, au ales un consiliu comunal socialist, mereu dizolvat; acum alegerea urma să se facă pentru a cincea oară, și teroarea se deslănțuia pentru a cincea oară asupra țăranilor din Săbăoani. Și pe când Nădejde vorbea, documentând cele spuse cu numele victimelor, a fost întrerupt, ironic, de către marele jurisconsult D. Alexandresco, dela Iași: pasămite, populația dela Săbăoani e de origină maghiară. Nădejde i-a replicat cu toată gravitatea:
— Când erau la Plevna, erau români; acuma se vede că sunt unguri.
Dar nu vom mai insista asupra prigonirilor din această serie, manifestate chiar în parlament sau aduse la cunoștința publică pe calea parlamentului. Vom mai da un singur amănunt cu privire la cazul Jecu, pomenit mai sus. Va interesa, poate, amănuntul că autoritățile militare i-au cerut ofițerului C. Jecu să-și „astâmpere” soția, sau, dacă nu poate, să divorțeze. Jecu a fost silit să părăsească armata. Ambii soți au intrat la „Adevĕrul”, chemați fiind de A. V. Beldiman directorul de atunci, și Ioan N. Roman, primul-redactor[2].
- ↑ Au trecut ani și decenii de când Marghiloman, de pe banca ministerială, a adus locotenentului Nicolaie Chinezu acele strivitoare acuzații de „felonie”. In interval, multe s’au schimbat și s’au întors. In „Adevĕrul” dela 22 Februarie 1898, Const. Graur având prilejul să amintească întreaga chestiune (în articolul „Condamnați politici și delicvenți ordinari”), face următoarea judicioasă reflecțiune:„In treacăt este de observat și o mică ironie a Istoriei: d. Chinezu era prefect liberal, deci cel mai autentic stâlp al ordinii, tocmai în momentul când Marghiloman, ostracizat ca trădător, ar fi fost încântat dacă, de pildă, „sperjurul” și „felonul” Chinezu i-ar fi dat o mână de ajutor în alegeri sau în altă manifestare politică. Ale politicii valuri!”
- ↑ Vezi articolul lui C. Jecu în volumul jubilar al „Adevĕrului” (25 ani de acțiune: 1888—1913) pag. 82.