Mișcarea socialistă/Capitolul 11

by Ion C. Atanasiu

Aspect 2

CAP. XI

 

CAMPANIA PENTRU VOTUL UNIVERSAL

V. G. MORȚUN ȘI G. DIAMANDY
ADERENȚI DIN PARTIDELE BURGHEZE

 

Partidul social-democrat își dădea perfect seamă că, pentru cucerirea puterii politice pe care el o considera ca singura măsură eficace ― era imperativ necesară chemarea la dreptul de vot egal a tutulor locuitorilor țării. Și de aceia acțiunea acestui partid pentru dobândirea Votului Universal a fost deosebit de activă.

In congresele socialiste s’au dat hotărîri clare și precise în această chestiune. La congresul al II-lea din anul 1894 chestiunea Votului Universal a dat loc la o amplă discuțiune, la care au luat parte: Al. G. Radovici, V. G. Morțun, I. Nădejde, G. Diamandi, Anton C. Bacalbașa, C. D. Anghel, Deodat Țăranu, Al. Ionescu, N. Pițurcă, Petrovici, Isabela Andrei (actualmente d-na colonel Sadoveanu), C. Dobrogeanu-Gherea. La sfârșitul acestor cuvântări se votează în unanimitate următoarea propunere Morțun Diamandy:

 

Congresul,

Considerând că Votul Universal e o chestie de căpetenie pentru partidul social-democrat și pentru organizarea lui;

Considerând că în luptele electorale avem alianțe de făcut cu celelalte partide din opoziție;

Hotărăște:

1) Cel mult până în 2 luni Consiliul General al partidei să scoată o broșură populară care să lămurească clasei muncitoare foloasele care le-ar trage din căpătarea Votului Universal.

Această broșură va fi tipărită în 20.000 exemplare și se va împărți gratuit.

2) Consiliul General să ia măsuri ca să provoace întruniri în toate Capitalele de județ, în care să discute în special despre Votul Universal.

3) Să se îndemne la trimiterea de petițiuni către corpurile Legiuitoare, care să ceară înscrierea Votului Universal și a reprezentărei minorităței în Constituția noastră.

4) Congresul hotărăște: că nu se va da nici un sprijin electoral nici unui partid de opoziție, care nu va face agitație pentru imediata căpătare a Votului Universal.

Se vor pune candidaturi socialiste în toate localitățile și la toate alegerile unde s’ar putea rupe câteva voturi.

Se va putea face o excepție pentru candidații cari ar face declarațiuni formale în întruniri și vor înscrie în manifesturile lor electorale această reformă.

 

La Congresul al III-lea din anul 1895, după o foarte vie discuție la care iau parte: C. Dobrogeanu-Gherea, I. Nădejde, G. D. Pencioiu, A. Bacalbașa, Al. Georgescu, Al. Ionescu, I. C. Atanasiu, Tache Georgescu, E. D. Fagure, congresul hotărăște:

 

Partidul social-democrat nu va da nici un sprijin electoral nici unui partid, care nu va face agitație pentru imediata căpătare a Votului Universal și pentru desființarea legii expulzărilor.

 

In urma hotărîrilor congreselor, partidul Muncitorilor și în special intelectualii acestui partid au început o foarte vie acțiune pentru impunerea reformei electorale și realizarea Votului Universal.

George Diamandy, reporterul monden de înaltă politică al ziarului „Lumea Nouă”, a întreprins o anchetă între oamenii cei mai de scamă din diversele partide politice spre a obține adeziunile lor la reforma electorală. Rând pe rând el lua interviewuri la diverse personalități politice asupra părerilor ce aceștia aveau în privința necesității schimbării sistemului nostru electoral cenzitar. De multe ori el era încântat dacă putea obține adeziunea cuiva chiar și pentru un eventual Colegiu unic.

Atât de puternică și viguroasă era campania dusă de partidul muncitorilor pentru realizarea reformei electorale și instaurarea Votului Universal, încât până și membri devotați ai partidului conservator, au fost atrași în vârtejul acestei acțiuni.

Citez un exemplu după „Lumea Nouă” din 19 Februarie 1895:

 

CONSERVATORII ȘI VOTUL UNIVERSAL

DECLARAȚIA D-LUI G. MAVROCORDAT
Deputat al Vasluiului

D. G. Mavrocordat a declarat primului nostru redactor cum că d-sa e pentru sufragiul universal. Această reformă electorală ar avea ca rezultat imediat emanciparea corpurilor legiuitoare de influențele locale și de exigențele alegătorilor. Pe de altă parte d. Mavrocordat dorește ca și d. Eug. Ghica-Budești, ca partidul conservator să ia inițiativa acestei reforme electorale, care ar avea consecințe bune nu numai pentru politica generală a țărei, dar și pentru politica partidului conservator.

Deputatul Vasluiului a autorizat pe primul nostru redactor să publice această declarațiune.

Iată dar al treilea conservator, după d-nii E. Vulpe și Ghica-Budești, care se pronunță pentru votul obștesc. După cum știm, mai sunt și alți câțiva cari admit această reformă.

Ne întrebăm: față de asemenea declarațiuni, partidul liberal rămâne el vecinic cu brațele încrucișate, mulțămindu-se a considera votul obștesc ca un ideal îndepărtat? Și dacă vom da în alegeri sufragiul nostru candidaților conservatori, cari se pronunță pentru sufragiul universal, aceasta va îndritui pe colectiviști să strige că suntem vânduți guvernului?

Pentru a mia oară o mai repețim: alegerile se apropie; liberalii să nu poarte lumea cu vorba și să se declare categoric: contra sau pentru votul universal.

 

George, sau mai exact Georges Diamandy, a fost și el un exemplar foarte interesant din pleiada de intelectuali socialiști dela noi. El era tipul desăvârșit al socialistului „parizian”. La Paris fiind, el întemeiase o revistă „l’Erre nouvelle”. La ea obținuse colaborarea câtorva români — între cari și C. D. Anghel, care a colaborat mai activ — dar și a câtorva intelectuali francezi.

Cel mai de seamă dintre colaboratorii francezi a fost Paul Lafargue, care a publicat în revista lui Diamandy o lucrare foarte interesantă despre „Limba franceză înainte și după revoluție — studiu asupra originii burgheziei moderne”. Gherea și-a publicat acolo cele mai multe studii de doctrină marxistă scrise de el până atunci. Au făcut mare impresie „Concepția materialistă a Istoriei” și „Max Stirner (Anarhia cugetării)”, cum și minunata schiță biografică și critică asupra poetului rutean Taras Șevcenko. In „l’Erre Nouvelle” a apărut studiul d-rului Stâncă „Mediul social ca factor patologic” și studiul lui V. Rion „Religia, familia, proprietatea”, pe care Engels l-a citit cu mult interes și l-a apreciat foarte elogios, mai ales când i s’a spus că autorul era foarte tânăr, aproape un adolescent (din nefericire, Rion a murit curând după aceea). Apropos de Engels, trebuie să spunem că și studii de ale acestuia au fost reproduse în „l’Erre Nouvelle”.

In sfârșit, e de notat că în această revistă au debutat Georges Sorel, pe atunci marxist pur, devenit pe urmă teoreticianul sindicalismului, și Al. Zévaès, care a fost secretar de redacție.^[1] „l’Erre Nouvelle” conținea cronici literare de aleasă calitate, corespondențe din străinătate extrem de instructive, însfârșit a fost cu siguranță cea mai bună revistă socialistă franceză și prin aceasta ea asigură lui Diamandy un loc de frunte în istoria publicisticii mondiale. Diamandy personal a scris în revista sa diferite studii foarte interesante; între altele a dus o polemică senzațională cu Yves Guyot, privitoare la scrierea acestuia „La Tyrannie socialiste”.^[2]

Locul de întâlnire al socialiștilor români „parizieni” era la Café Cluny și la Café Voltaire. Acolo, se plămădeau de către tinerele vlăstare ale bogatei burghezii românești, planurile de civilizare și încadrare a țării noastre în concertul democratic și socialist al țărilor occidentale.

Istoria se repetă. In aceleași localuri se adunau și „bonjuriștii” din 1848 — odrasle ale boerilor moldoveni și munteni — a căror acțiune politică novatoare pentru țara noastră este bine cunoscută.

Dar eu l-am cunoscut de aproape pe Georges Diamandy abia în țară, prin anii 1893/94. Era un exemplar foarte curios și interesant de boer, dar care voia să pară un bohem, însă nu un bohem oarecare, ci un bohem gen elegant. Față blondă, barbă blondă, frizată în mod natural, tăiată à la Henry IV, ochi albaștri voluntari, o calviție precoce; îmbrăcat distins dar voind a părea neglijat, totdeauna cu o redingotă strânsă la talie și largă la poale, cu un joben cu bordurile drepte, înfățișa în toată atitudinea lui un „bohem” de ai lui Henry Murger. Cuvântul lui — străbătut de o impresionantă frază revoluționară — era împodobit cu un apăsat accent moldovenesc, complicat încă și cu o căutată și ostentativă accentuare franceză. Contactul lui ca socialist cu massele muncitoare se reducea doar la distanța pe care el o punea între tribuna pe care vorbea cu publicul care-l asculta. De când l-am cunoscut până ce a plecat dintre cei vii — răpit de o boală nemiloasă — Georges Diamandy a fost un complex de boer și de bohem.

***

Elementul socialist cel mai activ în acțiunea partidului pentru câștigarea Votului Universal a fost desigur V. G. Morțun.

Morțun se alegea regulat și sub toate guvernele, deputat, la Roman, orașul de origină a destul de numeroasei lui familii.

Ca deputat, el își fixase îndatorirea, ca la fiecare discuțiune a răspunsului la Mesajul Tronului pentru deschiderea sesiunii parlamentare, să pronunțe un mare discurs examinând situațiunea politică.

Deși multă vreme unicul deputat socialist (au mai fost aleși vremelnic și I. Nădejde și Lascăr Veniamin) și cu tot asprul rechizitor pe care — ca socialist — îl făcea diverselor guvernări burgheze, totuși acest al său discurs era totdeauna așteptat cu multă nerăbdare de colegii lui din parlament — indiferent de culoarea lor politică — și i se acorda o cu totul deosebită atențiune. Și pe bună dreptate, căci la acele ocaziuni Morțun aducea la tribuna Camerei convingeri profund oneste în idealurile lui sociale, cuvinte măiestrite așezate într’o formă oratorică de o captivantă frumusețe și o înlănțuire de argumente care prindea în mreaja lor chiar pe fireștii lui adversari politici.

La terminarea splendidelor lui cuvântări, Morțun depunea un amendament la proectul de răspuns la Mesaj, pe care Camera urma să-l voteze.

Acest amendament suna ne varietur astfel:

„Și ca o mai mare dovadă de bună voința ce avem pentru populațiunea rurală, ne socotim datori să ajutăm pe guvernul Majestății Voastre și în îndeplinirea făgăduinței dată de a introduce Votul Universal cu reprezentarea proporțională”.

Acest amendament a fost semnat pe lângă Morțun, întâia oară de un număr de numai 10 deputați; a doua oară, în sesiunea de toamnă anul 1896, de un număr de 27 deputați, iar pus la vot el a întrunit 39 de voturi; a treia oară, în sesiunea de toamnă anul 1897, a fost semnat de 32 de deputați, iar la vot a întrunit un număr de 45 de voturi.

Ideia propovăduită cu atâta talent și atâta tenacitate de Morțun își făcea drumul ei lent dar ascendent.

In anul 1896 amendamentul Morțun purta semnăturile următorilor deputați: V. G. Morțun, Alex. Delimarcu, Locot.-Col. E. Cazimir, C. I. Nicolaescu, Gr. N. Macri, Titu D. Frumușeanu, I. I. Leca, Vintilă C. A. Rosetti, G. A. Scorțescu, M. Moisescu, A. Villner, V. M. Kogălniceanu, P. Gorgos, C. Arghir, I. Procopiu. C. Vlaicu, Iulius Iulich, P. Gârboviceanu, Ion Buzdugan, N. G. Stătescu, C. Dobrescu-Argeș, I. Macovei, C. Popovici, B. Munteanu, G. C. Dobrescu-Prahova, G. Russu-Cornaciu, Dincă Schileru.

In anul 1897 deputații semnatari ai amendamentului erau: V. G. Morțun, Titu D. Frumușeanu, Alex. Delimarcu, G. C. Dobrescu, V. M. Kogălniceanu, P. Gorgos, Const. Arghir, Ion Buzdugan, C. Dobrescu-Argeș, Ioan Procopiu, George A. Scorțescu, Theodor Popescu, Const. Vlaicu, N. G. Stătescu, Iulius Iulich, Vintilă C. A. Rosetti, Const. Malaxa, Bogdan Munteanu, N. Ceaur Aslan, I. Anastasescu-Ghica, P. Gârboviceanu, M. G. Adămescu, Gr. N. Macri, G. Russu-Cornaciu, I. Dobrovitz, Gr. Emandi, Basile Ștefănescu, State Anghelescu.

Nu aș putea afirma cu siguranță dacă toți cei cari semnau amendamentul o făceau din convingere adâncă de nevoia reformei electorale, sau unii dintre ei semnau fermecați de cuvântarea lui Morțun sau de simpatia ce acesta radia din întreaga lui ființă.

Simt o plăcută datorie ca să pun sub ochii cititorului niște scurte extrase din două cuvântări ale lui Morțun. In discursul pronunțat în anul 1896 Morțun zicea:

 

„La 1876 conservatorii s’au retras dela putere, pentrucă n’au avut încredere că țara noastră era în stare să poarte resbelul. Iar acei conservatori rămași în partidul liberal și după căderea guvernului de coaliție, erau de părere ca armata noastră să nu se bată, să nu intre în foc, ci să se retragă la munte. Acești oameni atunci nu au avut încredere în vrednicia, în vitejia țăranului nostru; dar, cu toate temerile, cu toate relele lor prevestiri, Brătianu, Rosetti, Kogălniceanu, cari își cunoșteau și își iubeau țara, și-au luat răspunderea resbelului și au zis: A venit momentul ca astă țară sau să cază în negura uitării, sau să se ridice în slava acestei lumi. Ei au zis țărănimii: „Inainte! mergi și te luptă pentru țară, pentru neatârnarea ei!” Și au mers vitejii Curcani, și au căzut cu miile în șanțurile Griviței și sub zidurile Plevnei, dar cei rămași în viață, ne-au adus odată cu stindardele sfâșiate de gloanțe, încrederea în țară, în neamul nostru, ne-au adus neatârnarea și ne-au acoperit pe toți cu cinstea și faima vitejiei lor.

„Și ați auzit pe aceiași oameni, auziți aceleași glasuri de cobe, tot de rele vestitoare, cobind, cobind mereu că n’a sosit încă vremea să se dea țăranului drepturi deopotrivă cu boerul; că țăranul e inconștient, nu are minte, nici pricepere. Dar sunt sigur că veți găsi în cugetul și în inima dv. ecoul cuvintelor lui Brătianu, Rosetti și Kogălniceanu și că veți face astăzi cum au făcut și Brătianu și Rosetti și Kogălniceanu la 1876. Veți respinge aceste sfaturi rău voitoare și veți avea încredere în priceperea, în mintea, în înțelepciunea, în dragostea de țară a țăranului nostru, veți zice că a venit vremea să-l înălțăm la viața politică, să facem din el un cetățean destoinic, un vecinic și aprig apărător al țării. (Aplauze).

„Făcând aceasta, fiți încredințați că veți așeza pe statornice temelii și existența și propășirea acestei țări (aplauze).”

 

Iar în discursul pronunțat în anul 1897 el se exprima astfel:

 

„Da, am credința că partidul liberal, prin care s’au adus atâtea schimbări în organizația Statului nostru, este chemat să săvârșească și marea reformă electorală, să dea țării votul universal.

„Voi ați scăpat țăranul din iobăgie, tot voi trebue să-i dați și dreptul de a vota.

„Voi ați dat țăranului libertatea: dar ce înseamnă această libertate pentru dânsul fără putința de a’și spune cuvântul la facerea legilor, deopotrivă cu cel mai mare bogătaș din țara aceasta?

„Pentru mine, partidul liberal, luat în întregimea lui, îmi apare ca o pajiște în luna lui cuptor, în toiul verei, arsă de zăduf și de razele soarelui. Veștejită este iarba. Nu au mai rămas decât fire înroșite și uscate. Pare că și rădăcina ierbei a pierit din pământ. Dar cade o ploaie caldă și bine făcătoare și curând răsare colțul verde, căci sub coaja pământului rădăcina era bună, era sănătoasă. Și curând câmpul întreg e plin de verdeață.

„Pe inimile multor liberali, ca o ploaie binefăcătoare au căzut lacrimile țărănești. Și din inimile lor a încolțit dragoste de țară și bună voință pentru suferințele și nevoile țărănimii. (Aplauze).

„Da, am încredere în partidul liberal și de aceia, de aci din Cameră, ca un strigăt de strângere a rândurilor, strig întregei democrații române: Inainte pentru Votul Universal și vecinic împotriva oricărui curent reacționar. (Aplauze).”

 

Să notăm că în anul 1896 la guvern era partidul național-liberal prin ramura lui înaintată, ramura numită „Drapelistă”, după numele jurnalului oficios al acestei ramure, fiind președinte de consiliu P. S. Aurelian. Iar în anul 1897, revenise la guvern ramura liberalilor ortodoxi, președinte de consiliu fiind D. A. Sturdza, care cedase guvernul în chip provizoriu lui P. S. Aurelian pentru ca acesta să reguleze o chestiune bisericească — care tulburase adânc țara — chestiunea detronării Mitropolitului primat Ghenadie.

Și totuși numărul semnatarilor amendamentului lui Morțun a crescut dela 27 la 32, iar numărul votanților dela 39 la 45.

Ce emoție, ce bucurie și ce entuziasm provocau aceste manifestări ale unei fracții a parlamentului pentru reforma cerută de Morțun! Ca să citez un singur exemplu, voiu releva cele scrise de B. Brănișteanu în „Lumea Nouă” cu data de 19 Decembrie 1896, adică a doua zi după ce amendamentul lui Morțun obținuse 30 de voturi, plus 9 adeziuni morale (deputați partizani ai votului universal, dar cari lipseau în momentul votării amendamentului). B. Brănișteanu, ca unul care asistase la ședința Camerii, a plecat de acolo atât de profund impresionat, în cât a scris pentru același număr al ziarului, două articole: un reportaj al faptelor și un comentar teoretic, ambele însuflețite de cel mai înflăcărat lirism.

Extrag numai câteva rânduri din articolul de reportaj:

 

O ȘEDINȚĂ SOLEMNĂ

…Fețele se înviorează. Este o bucurie generală… Prietenul Morțun primește felicitări din toate părțile… Vezi oameni cari de bucurie nu mai știu ce fac… Unii au lacrimi în ochi, și — de ce n’ași mărturisi-o? — printre aceștia mă aflu și eu. Doar este un eveniment, un mare eveniment, votul acesta al Camerii, un eveniment istoric!

 

Și acum, două scurte fragmente din articolul de comentarii:

 

AMENDAMENTUL PENTRU VOTUL UNIVERSAL

…Foarte arare ori oamenii își dau seama de marile evenimente la cari au ocaziunea să asiste ca martori. Tot așa și cu votul de ieri la Cameră.

…Asistăm la un fapt care, fără îndoială, va fi trecut printre cele mai însemnate evenimente istorice ale acestei țări.

Ne-am emancipat țara de sub tutela străină și cu pași repezi ne apropiem de momentul în care poporul se va emancipa politicește.

Primul fapt a fost mare, el a fost fundamental și revoluționar, dar și mai mare, și mai însemnat este cel de al doilea.

Votul universal va face abia din poporul nostru ceeace mulți își închipuie că e deja.

Așa dar, înainte în sfânta luptă, victoria se va ține de stindardul nostru! Lumina soarelui nu poate fi împiedicată de a lumina și razele libertății pătrund prin cele mai reacționare legi!

Ceeace a fost idealul marilor bărbați de stat ai acestei țări, în curând, în curând va deveni realitate.

 

Brănișteanu era atunci foarte tânăr. Dar nu numai prin tinerețea lui se explică acest aflux de entuziasm care generației de azi îi va apărea nejustificat, în tot cazul foarte exagerat. Entuziasmul acesta constituia fondul sufletesc al tuturor luptătorilor socialiști de atunci, el isbucnea din toate cuvântările lui Morțun, sporindu-i în chip considerabil talentul oratoric înăscut.

Cuvântările sale ținute la diversele discuții de răspuns la Mesaj, Morțun le tipărea și le scotea într’o broșură al cărei titlu era: întâiul Răspuns la Mesaj, al doilea Răspuns la Mesaj, al III-lea Răspuns la Mesaj, etc. și le distribuia gratuit, cu profuziune, în toată țara, în scop de propagandă pentru Votul Universal.

In sesiunea din toamna anului 1898, Morțun, după o caldă cuvântare, a propus amendamentul lui obișnuit în favoarea Votului Universal. Supus Comisiunei de Răspuns, după o furtunoasă discuțiune, președintele comisiunii, Coco Dimitrescu-Iași, a făcut următoarea declarațiune în ședință publică:

 

„Comisiunea de răspuns la Mesaj, d-lor Deputați, declară că votul obștesc nu-i numai o reformă înscrisă în programul liberal, ci e în inima fiecărui liberal. (Aplauze prelungite).

„Comisiunea, însă, găsește că nu în răspunsul la Mesaj are loc cererea acestei reforme. Fără a prejudeca amendamentul d-lui Morțun și punctul din program cu privire la votul obștesc, Comisiunea respinge amendamentul”.

 

Atât de mare a fost în Cameră curentul pentru admiterea amendamentului Morțun încât Președintele Consiliului de miniștri, D. A. Sturdza, s’a crezut obligat să intervie în dezbateri. El a declarat:

 

„Că în adevăr Votul Universal e cea mai de seamă cerere a partidului, dar programul partidului liberal are o bază foarte largă, care privește nu numai prezentul ci și viitorul. Votul Universal se va realiza desigur în viitor, însă mai întâi trebue să-i pregătim terenul, să lucrăm pentru luminarea poporului.

„De aceea Camera va respinge amendamentul”.

***

De altfel propaganda în favoarea Votului Universal continua intens în toată țara, la diferitele întruniri publice pe care le ținea partidul muncitorilor.

La 8 Ianuarie 1894 s’a ținut în București în sala Dacia o grandioasă întrunire publică în favoarea Votului Universal. Au cuvântat: A. V. Beldiman, Al. G. Radovici, I. Nădejde, C. Mille, V. G. Morțun, A. Bacalbașa.

In anul 1894 Alex. Radovici își pune candidatura la Colegiul II-lea Ploești.

 

„Cu prilejul acestei candidaturi (spune raportul Consiliului general către Congresul al II-lea) s’a făcut un pas mare spre alcătuirea unei ligi pentru căpătarea Votului Universal. Fiindcă toate grupările democratice s’au unit pentru a susține această candidatură, dându-i tocmai această însemnătate, — de a fi o manifestare pentru căpătarea Votului Universal”.

 

Duminică 5 Martie 1895 se ține la Galați o Intrunire publică în favoarea Votului Universal și contra Legei expulzărilor.

Pe lângă oratorii locali au cuvântat încă: I. Nădejde, A. Bacalbașa și George Diamandy, sosiți anume din București.

***

In acțiunea lor pentru Votul Universal socialiștii au avut o răfuială publică cu N. Fleva, „tribunul poporului”.

N. Fleva, rupându-se din partidul național-liberal, a alcătuit o grupare a sa democrată, având ca ziar „Dreptatea”, al cărui director era Anton C. Bacalbașa.

Socialiștii au ținut ca această grupare democratică să-și lămurească în mod public situațiunea față de chestiunea Votului Universal. Gruparea N. Fleva a ținut o întrunire la Iași în Iunie 1896.

Aci i s’a cerut de socialiști să facă declarațiuni în privința Votului Universal.

La banchetul din grădina „Zimbru” ce a urmat întrunirii, unul din participanți, Volanschi, prim-redactor al ziarului „Evenimentul”, spune la finele toastului său ridicat în cinstea lui N. Fleva:

„D. Fleva, care știe atât de bine să intre în inima poporului, d-sa care s’a arătat totdeauna iubitor de drepturile lui, ar face, după umila mea credință, un act mare, dacă s’ar hotărî să primească sufragiul universal. Beau dar paharul meu pentru înarmarea maselor populare cu drepturile cetățenești”.

Un alt participant, N. Ceaur-Aslan, declară în toastul său:

„Am fostul unul dintre acei care am combătut Sufragiul Universal; ei bine, declar că sunt convertit și de astăzi înainte voi lupta cu îndoită energie pentru triumful votului obștesc”.

Declarația lui N. Fleva — după cele două toasturi — era așteptată cu o explicabilă curiozitate.

N. Fleva a vorbit în doi peri. El declară:

„Mă siliți ca să vorbesc. Negreșit că sunt pentru egalizarea drepturilor politice, așa ca fiecare cetățean să aibă dreptul și datoria de a-și spune părerea sa în ceiace privește afacerile Statului; dar un lucru” — și Fleva adaugă — „că în starea actuală a lucrurilor, aplicarea imediată a votului universal, ar fi de natură să dea rezultatele cele mai defavorabile…”

Prin urmare el conchide că deși admite și pricepe Votul Universal ca un drept firesc, dar mai întâi să termine cu succes lupta lui pentru descentralizarea comunală și administrativă și numai pe urmă se va ocupa și de această chestiune.

Aceste declarațiuni lipsite de preciziune au lăsat în mintea socialiștilor chestiunea tot neclară. Au așteptat deci prilejul ca să o clarifice.

Prilejul s’a prezintat curând: Sâmbătă 29 Iunie 1896 a avut loc la Galați în sala Alcazar o întrunire publică a grupărei N. Fleva. Reproduc din ziarul „Lumea Nouă” de la 2 Iulie 1896 darea de seamă a acelei întruniri în ce privește în special chestiunea Votului Universal:

 

Sâmbătă la orele 4 s’a ținut în Galați în sala Alcazar întrunirea grupărei liberalo-fleviste.

Sala Alcazar este ticsită de un public alcătuit din toate partidele politice, care venise să asculte pe d. Niculae Fleva.

Intrunirea a fost prezidată de către d. Vulpe avocat liberal-disident din Galați.

Au vorbit d-nii: Vulpe, Iancovici, Fleva, Kogălniceanu, Scorțescu și Anton Bacalbașa.

Oratorii au arătat motivele pentru cari membrii grupărei fleviste s’au retras din partidul liberal, care acum s’a transformat într’o asociațiune de exploatare a țărei.

Pe când însă vorbea d. Fleva, un muncitor a întrerupt pe orator rugându-l să vorbească și despre Votul Universal.

D. Fleva însă a răspuns foarte enervat că nu poate vorbi de o reformă atât de importantă înainte de a dărâmia actualul guvern, care e o primejdie universală! Azi când guvernul detronează pe un mitropolit, trebue să ne gândim la alte remedii de cât la votul universal.

(Cu această întorsătură, oratorul a trecut înainte criticând actele guvernului).

D. Kogălniceanu, în timpul cuvântărei sale, făgăduise că în partea finală are să vorbească de votul universal, însă repede cineva i-a suflat la ureche și oratorul a renunțat la subiectul cu votul universal, mulțumindu-se a spune că guvernul caută să împăneze administrațiile județelor din Moldova cu Munteni și că Moldovenii trebue să ia în serios această primejdie.

D. Anton Bacalbașa e aclamat de tineret în speranța că va vorbi despre votul universal.

Oratorul declară că manifestația care i se face o primește ca o manifestație pentru ziarul Dreptatea, al cărui prim-redactor este.

Despre votul universal d. Bacalbașa spune că această reformă nu se poate cere în luna Iunie pe niște călduri atât de mari, însă cetățenii să aibă încredere în d. N. Fleva, care, când se va pune pe luptă, reforma va triumfa.

 

Dovada era făcută. Gruparea „democratică” a lui N. Fleva nu înțelegea să acționeze imediat pentru Votul Universal.

Muncitorii trebuiau lămuriți pentru a nu fi induși în eroare și atrași de făgăduelile acelei grupări.

In acest scop în ziua de 30 Iunie 1896, partidul social-democrat convoacă lumea la o mare întrunire publică în sala Teatrului Temistocli, cea mai încăpătoare sală din Galați.

Reproduc după ziarul „Lumea Nouă” din 3 Iulie 1896 darea de seamă a acestei neobișnuit de populate întruniri:

 

INTRUNIREA SOCIALISTĂ DIN GALAȚI

Partidul socialist a ținut în ziua de 30 Iulie o întrunire publică în Galați.

Pe la ceasurile 4, teatru Temistocli, cea mai mare sală din Galați, era plin de lume, nu mai era loc nici în loji nici în parter. Chiar și scena era plină. Fără nici o exagerare, peste o mie de oameni au luat parte.

Intrunirea a fost prezidată de V. I. Speranță, sosit din Iași pentru a lua parte la întrunirea Consiliului general al partidei.

Mai întâiu se dă cuvântul lui I. C. Atanasiu, care aflând de purtarea ciudată a d-lui Fleva, față cu muncitorul care-i ceruse să vorbească despre votul universal, s’a hotărît să rupă tot vălul ce acopere aste întinsături încoace și’ncolo, aste afirmări și desafirmări, ce se urmează una după alta, dar fără a se asemăna.

I. C. Atanasiu arată mai întâiu că d. Fleva pe când conservatorii erau la putere a declarat la un banchet în București că votul universal e moft universal, că mai întâiu să răsturnăm șandramaua conservatore și apoi liberalii ajunși la putere vor da toate reformele.

Apoi la Iași la alt banchet, strâns deaproape de d. Volanski, a declarat c’a fost pururi partizan al votului universal, dar a crezut că numai după ce va fi mai întâiu realizată descentralizarea, va putea să fie aplicat și votul universal. Dar acuma, adause acolo d. Fleva, m’am convins că trebuie să începem agitația pentru amândouă reformele.

Ințelegeți bucuria noastră văzând că d. Fleva și partidul d-sale vor să ne dea mână de ajutor în lupta cea mare pentru cucerirea votului universal.

La București, d. Fleva, la Dacia, a slăbit declarația de la Iași, dar totuși a lăsat oareșicare credință că amână lupta aceasta numai pentru un scurt timp. Aicea însă, în Galați, a întors foaia și s’a năpustit cu toată energia asupra muncitorului care i-a cerut să facă declarația privitoare la votul universal. Și măcar de-ar fi adus argumente la care muncitorul socialist să-i poată răspunde! Dar nu, ci pur și simplu afirmări, cari dau de gol adevăratele sentimente ale tribunului. Le vom analiza mai departe.

Oricine însă își poate aduce aminte cu câtă bucurie a salutat partidul socialist formarea stângei liberale democratice și cum i-a dat tot sprijinul la întrunirile ce a făcut, rezervându-se însă întru cât privește excesele de stradă și întinderea la nesfârșit a coardei lui Ghenadie. Pururea însă am cerut să admită stânga liberală votul universal, dacă vrea să fie ajutată de noi. Fiindcă tot am fost ținuți cu vorba, ba chiar la lași ni s’a și făgăduit solemn că vor lupta pentru această reformă, credeam alianța pentru luptă ca și făcută, când întrunirea și banchetul din Galați au arătat că d. Fleva are alte planuri și sentimente.

Cu atâta mai mult avem dreptul să fim nemulțumiți, cu cât chiar în ajunul alegerei ni s’a promis declarație favorabilă votului universal și cu cât prieteni de-ai d-lui Fleva au fost la clubul nostru și la grădina Paradis ca să cheme pe socialiști la întrunire, ca doar adunarea ar fi mai impozantă. Ai noștri au venit, iar d. Fleva nu s’a ținut de cuvânt.

Ce este oare votul universal ?

E acel sistem electoral care dă fiecărui cetățean, de la o vârstă hotărîtă, dreptul de vot; tuturor, fără deosebire de avere sau învățătură mai înaltă. Astăzi câteva mii de bogătași au toate drepturile politice, ei prin Cameră, Senat, consiliile comunale și județene își taie porția cât de mare vor, își fac legi cum le trebuie, și domnesc cu mână de fier peste milioanele muncitoare, de pe spetele cărora trag foloase, aruncându-ne ca praf în ochi niște drepturi neînsemnate.

Uitați-vă la milioanele de muncitori de tot felul și veți vedea că aleg la colegiul al III-lea indirect, adică 50 de oameni un delegat; acești delegați sunt sugrumați de popi, învățători, crîșmari și fruntași de-ai satelor, cari votează direct și deci nu lasă pe țărani să-și trimeată oameni de încredere în Cameră.

Mai mult chiar dacă s’ar trimete, dacă ar birui pe cei ce aleg direct, ce-ar putea face un om al țăranilor având cinci sau șease aleși de colegiul I-iu și de al II-lea? Nu uitați că la Senat e și mai rău, acolo nu pot trimete țăranii și muncitorii din orașe pe nimeni, căci nu au dreptul de a alege senatori. La consiliul comunal în orașele mari, e ca și pentru Cameră, totul e în mâna celor bogați.

Față cu această lege barbară, care împiedică mersul înainte al muncitorilor și e o primejdie amenințătoare chiar pentru existența României, socialiștii cer votul universal, cer ca după cum la războiu și la orice sarcini, sărăcimea e egal, dacă nu chiar mult mai mult chemată, tot așa să fie și la dreptul de vot.

Pentru ce fug însă toate partidele și toți oamenii politici de această reformă?

Mai întâiu, sunt motivele adevărate, ascunse, pe cari protivnicii nu le arată, dar cari îi hotărăsc a combate pe cei cari cer fără nici o întârziere această lege electorală.

Aceste motive, sunt două:

Teama de a nu lovi în privilegiile claselor domnitoare de astăzi, de a nu le întărita chiar prin aderarea la votul universal. Astăzi, clasele domnitoare, cari au cea mai potrivită uneltă de cârmuire în legea veche, pot urca pe cineva la putere și toți cei cari doresc puterea, vor să stea bine cu asemenea puternici stăpâni.

A doua teamă, e de a nu pierde favoarea regelui. Se știe că regele e contra votului universal și deci un om politic, care s’ar declara pentru această reformă, ar trebui să renunțe la dorința de a mai fi primit la minister. La noi mai ales, teama de rege e mare, căci știți bine că el a adus la putere guvernul trecut și tot el i-a adus și pe liberali.

La noi se vede că nici stânga liberală n’are priceperea progresiștilor din Belgia, cari fără voia regelui de acolo, s’au aliat cu socialiștii și au adus un vot, care dacă nu e chiar universal, dar e foarte aproape de dânsul.

Aceste două motive îl împing și pe d. Fleva, d-sa vrea neapărat să mai vie la putere cu liberalii ceilalți și deci cruță pe rege. Acuma să trecem la motivele aparente, cele ce se dau onorabilului public.

Ni se zice: „Țăranul e incult, nu știe carte, deci nu poate vota. Cum voiți să aleagă el buletinele ce i le dă președintele?” E serios acest argument? Chiar fiind serios, ar urma din el numai ca să se facă un colegiu din toți cei ce știu ceti, iar ceilalți să voteze prin delegați (de la 20 unul, etc.), de ce nu propun ceva de felul acesta, ca să putem discuta? Dar afară de acestea nu știm noi că delegații țărani, știu ei foarte bine a-și ascunde biletele candidatului lor, și, în cabină, a le pune pe acelea, în loc de a mai alege din cele date de președinte. Nu se face așa acuma? Mai mult, nu sunt atâtea mijloace practice pentru a vota, cum e în Belgia sau în America, mijloace cari nu cer știință de carte?

Apoi dacă nu știu țăranii carte, a cui e vina? A țăranilor ori a celor ce au cârmuit țara după vremuri Și dacă vom rămânea cu stăpânii de azi, apoi se vor mai lumina țăranii?

Ni se mai zice: „Țăranul nu e copt pentru treburile publice. Ii vor aduce sub-prefecții la vot ca pe niște turme necuvântătoare. Țăranii nici nu-și cunosc interesele lor, cum voiți să aleagă oameni vrednici de a cârmui țara?”

La aceasta răspundem că nici clasele stăpânitoare n’au dovedit multă capacitate în administrarea averei publice, nici fiecare membru al acestor clase în administrarea averei private. Clasele de sus s’au arătat nu numai neînstare de a-și face datoria, dar chiar neînstare de a înfrâna hoția cea mai nerușinată; sub ocrotirea lor se resfață cele mai nerușinate panamale.

Apoi dacă pe țăran îl pradă toți, dacă nu află nicăieri dreptate și deci e sărac lipit pământului, urmează de-aici că sărăcia îi vine de acolo că nu știe să-și administreze banii și averea? Lăsați-l în pace, nu-l prădați, dați arme să reziste concurenței străine și veți vedea cine știe a-și cârmui venitul muncei sale și cine nu. „Ii vor aduce suprefecții?” Asta o vedem acuma, dar când va fi să se adune la vot douăzeci de mii sau și mai mult de oameni, fiți siguri că nu vor putea subprefecții să facă ingerințe.

D. Fleva se teme că o dată ce s’ar da votul universal, un guvern neconștiincios ar sta pe veci la putere. Ne asigură că fiecare cetățean ar fi apucat de grumaji, ca mitropolitul, și călcat în picioare! Adică astăzi legea sfântă domnește în țară și legea electorală actuală mai e în stare a înfrâna poftele de despotism ale unui guvern oarecare!!

D. Fleva mai zice: „De ce nu mergeți acuma la alegerile de delegați, acolo e votul universal? De ce nu vă apropiați de țărani?” La asta răspundem că așa am făcut, tocmai noi socialiștii în acele județe în cari am lucrat. La Iași, la Roman, la Vaslui, etc., că la Iași și la Roman s’a reușit e știut și chiar în vremea din urmă d. Fleva singur a văzut ce fel de țărani au ales pe d. V. Kogălniceanu, unul din prietenii d-sale.

Dar munca propagandei la sate, nu numai că e grea din cauza tiraniei proprietarilor, sub-prefecților, etc., dar e și nerodnică, descurajatoare. Trebuie să muncești ani de zile, cu sacrificii uriașe, pentru ca să câștigi pe țărani și în cele mai multe județe numărul alegătorilor direcți va fi copleșitor și deci alegerea pierdută dinainte. Altceva ar fi când țăranii ar vota direct, atunci fiecare om politic ar fi nevoit să facă propagandă la sate, să câștige voturile alegătorilor și prin acest amestec al tuturor candidaților, țăranii s’ar trezi la viața politică. Ar lucra între dânșii conservatorii și liberalii, am lucra și noi, și în ogoarele arate în comun, am arunca sămânța adevărului, care negreșit ar încolți și ar da roadele cele mai alese pentru întemeiarea domniei dreptăței pe pământ.

Ce foloase ar aduce pe dată votul universal?

Ar fi o dreptate făcută claselor apăsate; țăranii ar fi adevărat cetățeni și patrioți; toate partidele vor căuta să sporească școlile; partidele vor căuta să facă reforme și alegerile se vor face pe baza programelor; socialiștii vor străbate’n parlament și sub presiunea lor se vor vota reforme pentru muncitorime: 8 ore de muncă, minimum de salar, asigurarea contra accidentelor și bătrâneței, desființarea armatei permanente și înlocuirea ei prin națiunea înarmată, de muncitori și înlocuirea acestor impozite prin darea după venit.

Cum că așa e ne arată țări ca Germania, Belgia, Franța, etc.

După sfârșitul acestui discurs despre care am putut da numai o palidă idee și care a fost foarte des întrerupt de aplause vorbi I. Nădejde desvoltând același subiect ca la Brăila. In urmă Ionescu Al. a vorbit despre partidele politice arătând al cui interes apără fiecare și-a arătat că muncitorii și toți nedreptățiți n’au altă partidă afară de partida social-democrației internaționale. Incheerea discursului a fost salutată cu strigătele repetate de sala întreagă: „Trăiască partida socialistă”!

După aceasta, I. C. Atanasiu citește moțiunea de caterisire contra d-lui Fleva și a stângei liberale, care se primește cu tunete de aplause și cu strigătele: „Trăiască social-democrația!”

 

Iată și textul moțiunii aclamate:

 

MOȚIUNE

„Cetățenii Gălățeni întruniți azi 30 Iunie, în sala Teatrului Temistocli in urma convocărei partidului social-democrat, luând act de declarațiunea d-lui N. Fleva făcută în întrunirea publică din acest oraș în ziua de 29 Iunie prin care nu recunoaște trebuința imediată a Votului Universal;

Considerând că prin această declarațiune d. Fleva cu întreg partidul său nu se deosebește în principii întru nimic de celelalte partide vechi politice:

Desaprobă această declarațiune a d-lui Fleva;

Recunoaște trebuința de a lupta pentru dobândirea imediată a Votului Universal și prin consecință declară:

Că vor lupta cu aceiași energie și contra partidului flevist ca și a oricărei altuia, — care nu va avea înscrisă în programul său acordarea imediată a Votului Universal”.

 

Tot în continuarea acțiunii sale pentru Votul Universal, partidul muncitorilor a ținut o foarte populată întrunire publică în ziua de 28 Iunie 1896 la Brăila în sala Paradis. Au cuvântat pe lângă oratorii locali: I. Nădejde, Al. Ionescu, din București, și I. C. Atanasiu din Galați.

***

Către finele anului 1896 grație stăruințelor depuse de V. G. Morțun, se pun bazele „Uniunii sufragiului universal”.

Această „Uniune” cuprindea pe toți aceia, cari — independent de partidul din care făceau parte — erau părtași a introducerei Votului Universal.

Iată ce comunicat apare în ziarul „Lumea Nouă”:

 

PARTIDUL SOCIAL-DEMOCRAT AL MUNCITORILOR DIN ROMÂNIA CĂTRE CLUBURILE DIN ȚARĂ

După cum am anunțat, o serie de conferințe și întruniri publice se vor ține în toată țara, pentru Votul Universal.

Consiliul general al partidului social-democrat al muncitorilor din România, invită prin aceasta pe toți prietenii și toate cluburile de muncitori din țară, să fie bine pregătiți pentru aceste întruniri, la cari va lua cuvântul și prietenul nostru V. G. Morțun.

In special sunt invitate cluburile de muncitori din Galați, Ploești, Craiova și Iași și prietenii din Roman și Bacău, în care orașe se vor ține primele întruniri, să pregătească localuri de întrunire și să facă agitație pentru aceste întruniri.

 

Și în adevăr, rând pe rând, orașele mari au fost vizitate de membrii „Uniunii” și în întruniri publice foarte însuflețite cetățenii au ascultat cuvântările ținute.

Reproduc fotografic un afiș al întrunirii din Craiova:

 

 

Spre a ne da seama de marele succes al acestei campanii voi reproduce darea de seamă făcută de ziarul „Lumea Nouă” din 1 Ianuarie 1897 uneia din aceste întruniri, aceia ținută la Brăila în ziua de 29 Decembrie 1896:

 

VOTUL UNIVERSAL LA BRĂILA

INAINTE DE INTRUNIRE

De și nu s’au făcut agitații de cât cu o zi înainte, întrunirea de alaltăeri 29 Decembrie rămâne pentru Brăila o întrunire memorabilă.

De sigur reușita se datorește în cea mai mare parte propagandei repezi și neobosite făcută de membrii clubului muncitorilor din Brăila.

ASPECTUL SĂLEI

Sala era decorată cu embleme socialiste rămase de la balul social democrat dat la 26 Decembrie.

Intrunirea a fost anunțată la ora 1 p. m.

Incă de la ora 12, au început să se adune cetățenii Brăilei, în vasta sală Paradis. La ora 2 p. m. când s’a deschis întrunirea în sală erau aproximativ 1500 de oameni.

Mulți au fost nevoiți să se întoarcă, nemai găsind loc.

Prezidează prietenul nostru Gh. Neacșu, membru în comitetul executiv al clubului muncitorilor din Brăila.

Se dă cuvântul prietenului I. C. Atanasiu, avocat din Galați.

DISCURSUL PRIETENULUI ATANASIU

După ce prietenul Atanasiu arată însemnătatea acestei întruniri, face cunoscut cetățenilor Brăilei că doui din oratorii cari vor lua cuvântul, V. C. A. Rosetti și V. Kogălniceanu, nu vin în puterea trecutului, ci cu făgăduiala în viitor, - hotărîți să lupte mai departe pentru desrobirea clasei celor obijduiți.

Fiii marilor bărbați de stat ne sunt simpatici și de aceia le urăm bunăvenire în mijlocul nostru.

Partidul socialist a făcut deseori în Brăila la întrunirile publice, agitație în favoarea votului universal.

Oaspeții vă vor explica pentru ce au îmbrățișat reforma votului universal.

Impreună cu noi, tovarășii noștri de luptă se adresează clasei aceleia, care are nevoie de reforme. Și în ziua când vom împlânta în mintea muncitorului această reformă, votul universal va fi un fapt îndeplinit. (Aplauze).

Acum cei 39 deputați, adresându-se direct muncitorilor, e de datoria tuturor muncitorilor să dea sprijinul celor 39 deputați, căci: „Mântuirea ta prin tine, Israele”.

DISCURSUL D-LUI V. C. A. ROSETTI

Cetățeni Brăileni, mă simt mișcat luând cuvântul, pentru că văd acel drapel roșiu, — drapel al tinerețelor mele. (Aplauze).

Nu mă pot opri de a nu strigà: 8 ore de muncă, ceeace stă scris pe aceste embleme roșii, votul obștesc pentru care am venit azi în Brăila. (Aplauze).

După sistemul electoral cu 4 colegii, s’au introdus apoi trei colegii, iar acum e momentul cel mai bun de a face propaganda pentru un singer colegiu — pentru Votul obștesc, acum când avem un guvern, care, de sigur, va adopta, cel puțin colegiul unic.

Trecutul a fost mare, numele părinților noștri a fost mare, și de aceia suntem datori să continuăm opera părinților noștri: C. A. Rosetti, M. Kogălniceanu (aplauze prelungite).

Imi amintesc că părinții noștri au primit sprijin, în acțiunea lor politică, de la cetățenii brăileni.

Urmași fideli ai marilor democrați ai trecutului, cerem: Votul universal, 8 ore de muncă și Repaosul de Duminecă. (Salve de aplauze).

DISCURSUL D-LUI V. KOGĂLNICEANU

Fiind bolnav, nu voi avea vocea sonoră, însă glasul meu va porni din inimă, căci drapelul meu e: votul universal. (Aplauze).

Dați-ne votul universal și democratizăm țara.

Fleva întreabă într’una:

— Te-ai lepădat de Ocultă?

Prietenul meu Morțun, întreabă:

— Ești pentru votul universal?

Când face această întrebare, prietenul Morțun e convins că mulțimea, muncitorimea, are dreptul să conducă destinele acestei țări — nu acei renegați milionari, cari trimet banii la băncile din Londra. (Aplauze).

Adversarii votului universal se exprimă cu dispreț, zicând că e un punct din programul socialist.

Oricare ar fi grupările politice, ca democrat, sunt frate de cruce cu partidul socialist. (Aplauze).

Milionarii nu fug de votul universal pentru că e o reformă socialistă, ci pentrucă fiind vot universal vor da socoteală în fața poporului de pungășiile lor. (Aplauze).

La întruniri publice, să întrebați pe liberali și pe conservatori:

— Sunteți pentru votul universal?

Să nu faceți posibilă, aci în Brăila, ținerea unei întruniri, fără declarațiuni pentru votul universal, care trebue cucerit, nu cerșit. (Aclamațiuni).

DISCURSUL PRIETENULUI V. G. MORȚUN

Când prietenul Morțun ia cuvântul, e un moment solemn.

Sala era plină și mulți ascultau de afară.

In mijlocul unui entuziasm de nedescris, primit cu salve de aplauze, prietenul Morțun arată că în țară agitația pentru votul universal a început cu Brăila și în urmă — spune Morțun — după ce vom fi colindat județele țărei, după ce vom fi semănat sămânța votului universal, peste câtăva vreme, la primăvară, când e câmpul plin de flori și soare cald, vom ține întruniri în întreaga țară și în aceiași zi, apoi la același ceas, vom manifesta cu steagul țărei pe care va fi scris: cerem și vrem să ne dați votul universal. (Aclamații entusiaste. Un fior străbate tot auditorul).

După ce arată contradicția dintre articolele din Constituție; după ce arată defectele și corupția actualului sistem, spulberă — cum numai Morțun știe, — argumentele contra votului universal; după ce arată disproporția alegătorilor cu numărul celor cari le reprezintă interesele în Parlament, pune în evidență interesul ce au micii industriași și comercianți de o stare economică mai bună a muncitorilor și conchide că trebue să se câștige, votul universal. (Salve de aplauze).

Azi când 39 deputați, prin voturile lor, zic:

— Da! în țara aceasta trebue votul universal, — mai e nevoie să vă spun să nu ne oprim din luptă?

— Nu!

— V’aduceți aminte de lupta lui Făt-frumos cu zmeul? — Făt frumos sunteți voi, muncitorii, iar zmeul e clasa bogătașilor.

— Vrem luptă dreaptă.

— La trântă dar, cu bărbăție!

— Trăiască votul universal!

Strigăte și aplauze entuziaste salută vorbele calde și pornite din inimă ale oratorului socialist. Ovațiile nu se mai sfârșesc.

TELEGRAMA DEPUTATULUI GORGOS

Prietenul Deodat Țăranu citește următoarea telegramă primită de la d. deputat Paul Gorgos.

Impiedecat de împrejurări familiare, regret că nu pot lua parte la întrunirea democrației române. Sunt cu toată inima pentru triumful votului universal cu reprezentarea proporțională, pentru ca întreg poporul să-și exerciteze suveranitatea.

Jos guvernământul majorităților!

Gorgos

(Aplauze unanime).

In urmă prietenul Deodat Țăranu citește următoarea

MOȚIUNE

Cetățenii Brăilei, întruniți azi 29 Decembrie 1896, în sala Paradis și ascultând expunerile deputaților democrați și membrilor Uniunei sufragiului universal, se cred datori a exprima în numele întregei democrații a Brăilei, adâncile lor mulțumiri celor 39 valoroși luptători pentru drepturile poporului, cari au manifestat prin voturile lor pentru votul universal în sânul Adunărei deputaților și se declară hotăriți a sprijini din toate puterile acțiunea parlamentară și extra-parlamentară pentru obținerea marei reforme electorale.

 

Strigăte de trăiască votul universal izsbucnesc, drapele roșii cu inscripția votul universal fâlfâie în sală. Se intonează Marseilleza…

Cetățenii din celelalte orașe ale țărei să ia pildă de la Brăileni.

Vipo.

 

Un argument nou și foarte interesant în favoarea Votului Universal, îl aduce I. Nădejde într’un frumos articol publicat sub semnătura lui în ziarul „Lumea Nouă” din 16 Septembrie 1895.

Ii dau loc aici, pentru documentarea acestei probleme:

 

PODUL PESTE DUNĂRE

Eri s’a inaugurat podul cel mare peste Dunăre. Țara stă de acuma în legătură neîntreruptă cu Dobrogea și cu marea. Cerealele noastre vor putea să nu mai aștepte în magaziile de la porturi desghețarea Dunărei, ci folosindu-se de prețurile cele mai urcate cu putință, se vor putea transporta oricând. Tot așa mărfurile din țările mari industriale, ca Belgia, Anglia, Franța, Germania, având deschisă calea pe apă până la Constanța și de acolo un drum scurt până la Galați, Brăila, etc. vor putea veni și nu vom fi la discreția industrialilor austriaci și germani.

Pentru cel ce știe ce uriașă înrâurire au mijloacele de comunicație asupra desvoltărei economice și deci și politice și sociale a unei țări, nu va părea lucru curios să ne vadă dând atâta însemnătate acestei legături directe cu marea și deci cu comerțul universal, cu piața lumei.

Transformarea făcută în țară de liniile ferate, prefacerea țărei așa că după câțiva ani a început a lua altă față, ne prevestește și schimbările adânci, ce va aduce această legătură directă cu marea. Inainte de toate am și văzut că trenul expres Londra-Constantinopol s’a hotărît să treacă prin România în loc de a trece, ca până acuma, prin Serbia. Asta pentru a economisi de la cele 3 ceasuri mai puțin ce se întrebuințează pe la Vârciorova, Cernavodă-Constanța.

Prin această legătură Dobrogea economiceșe face în adevăr parte din România și e pe cale din această pricină de a se lipi cât mai tare de noi.

Legăturile economice ar putea aduce negreșit pe Dobrogea să se simtă ca o parte organică din această țară. Mai lipsește însă darea drepturilor politice complecte cetățenilor Dobrogeni; fără această aplicare a constituției și acolo, Dobrogea va putea totdeauna să se crează stăpânită numai trecător, ca o țară cucerită cu sabia.

Insă pentru a putea da drepturile politice Dobrogenilor, fără a face pe burghezimea bulgară stăpână politicește pe această parte a țărei, e neapărat să se dea votul universal. Numai așa, elementele mai sărace, dar cari formează majoritatea, vor putea să fie politicește libere. Deci atât deslegarea arzătoarei chestii evreești în România veche, cât și aplicarea Constituției la Dobrogea se lovesc de infama lege electorală ce ne-au hărăzit-o clasele domnitoare în perfidia lor neprevăzătoare. Acuma ar vroi să deslege aceste chestii amenințătoare și mâinile le sunt legate. Teama de trezirea poporului muncitor, teama de a nu vedea pe proletarii agricoli și pe cei industriali, întrebuințând votul universal ca uneltă de distrugere a domniei îmbuibaților, îi face să amâne și să amâne această mare reformă.

Podul de peste Dunăre făcând de neînlăturată nevoe întinderea Constituției la Dobrogea, va fi și el un factor aliat cu noi, ne va face să ajungem mai curând la votul universal.

Va fi deci, și prin acest lucru dovedit, că burghezimea, lucrând pentru interesele sale materiale își pregătește fără de voe și detronarea. Desvoltarea agriculturei și industriilor, desvoltarea industriei miniere și, ca urmare a acesteia, desvoltarea industriei metalurgice în România, va face ca transformarea țării să se facă din ce în ce mai repede. Și această desvoltare a producțiunei capitalisto-burgheze, va fi ajutată mult, de podul inaugurat ieri și de cel ce e vorba să se facă foarte curând între Zimnicea și Șiștov. Burghezimea produce așa dar neapărat alături cu proletariatul agricol, alt proletariat, care se va înălța din ce în ce mai mult. Odată cu agricultura științifică, se va forma la noi un numeros proletariat minier și industrial, factorul de căpetenie al acestei produceri.

Socialismul va avea din ce în ce mai mult pe ce se sprijini în sate și în orașe și lupta între clasa burgheză și proletară va fi și la noi îmbrăcată în formele obicinuite in apus. Atunci se va vedea mai bine de cât acuma, ce bine au făcut acei cari de ani pregătesc cadrele armatei socialiste și organizează elementele proletare aflătoare în societatea românească de acuma. Treptat, treptat, muncitorii, îndată ce lupta cu stăpânii și propaganda îi va lumina, vor găsi gata pregătite bresle, cluburi și partidă, care să le reprezinte interesele lor.

Salutăm inaugurarea podului, cu bucurie.

Ioan Nădejde

***

In curând s’a ivit prilejul ca partidul Muncitorilor să dea o dovadă de nouile lui mijloace în adunarea de aderenți pentru marea reformă electorală.

Prilejul s’a prezintat cu ocaziunea unei alegeri parțiale pentru o vacanță de deputat la Colegiul al II-lea în orașul Galați.

Alegerea fusese fixată pentru ziua de 14 Ianuarie 1897. La această alegere se prezintau următoarele candidaturi: Paraschiv Sechiari mare proprietar agricol, din partea partidului național-liberal atunci la guvern; Nicolae Gr. Filipescu fost primar al Bucureștilor, din partea partidului conservator — pe atunci foarte puternic la Galați; C. N. Toneanu avocat, ca liberal independent, și eu din partea „Uniunei sufragiului universal”. In ziua de 14 Ianuarie s’a declarat balotagiu, candidatul conservator ținând primul loc ca număr de voturi. Eu am întrunit modestul număr de 44 voturi.

Pentru alegerea de balotagiu, candidatul liberal-independent s’a retras, lucru ce urma să fac și eu și să rămână deci în luptă numai candidații celor două partide de guvern.

Am comunicat acest lucru Consiliului general al partidului meu cerând instrucțiuni.

In ziua de 18 Ianuarie, deci cu 3 zile înainte de alegerea pentru balotaj, am primit următoarea scrisoare:

București, 17 Ianuarie 1897

Prietene,

In urma celor petrecute la Galați, unde e primejdia să reușească Nicu Filipescu, dușmanul cel mai înverșunat al votului universal, care Nicu ne-a amenințat cu Rusia dacă s’ar da măcar colegiul unic, credem eu și Ionescu, precum și Morțun, că trebue să dați voturile socialiste lui Sechiaris. Dacă se putea să iasă Toneanu era admirabil, dar oricine ar ieși tot e mai bine să întindem la pământ pe conul Nicu.

Cred că de astă părere vei fi și tu și Țăranu.

Sunt și lucruri cari nu se pot scrie.

Salutare frățească,
Al. Ionescu, I. Nădejde

Vă conjur să fiți și cuminți și energici.

V. G. Morțun

 

Instrucțiunile erau clare și precise. Se ivea, însă, o mare dificultate. In Congresele anterioare ale partidului se hotărîse în chip categoric că partidul social-democrat nu va da nici un sprijin electoral nici unei persoane și nici unui partid, care nu va admite realizarea imediată a Votului Universal.

Ori cât de mare autoritate aveau în partid și I. Nădejde și V. G. Morțun, eu nu știam dacă ei mă puteau acoperi în fața unui viitor Congres de această gravă înfrângere a tacticei adoptate în chip categoric de partid. Aceasta fiindcă nici candidatul Paraschiv Sechiari, nici partidul din care el făcea parte nu se declaraseră părtași ai reformei electorale. Pe de altă parte, dacă eu nu ajutam pe candidatul liberal cu cele 44 de voturi ale mele, socialiste, și mai ales cu puternica organizare a clubului muncitorilor din Galați, căderea lui era sigură, precum sigură era reușita lui Nicolae Filipescu, lucru ce trebuia împiedicat cu orice chip — conform instrucțiunilor ce primisem. Eram deci pus în această gravă alternativă; alternativă cu atât mai greu de deslegat de mine, cunoscută fiind puternica disciplină ce se imprimase partidului muncitorilor. Pe de altă parte, eram solicitat mereu de conducătorii partidului național-liberal din Galați să-mi retrag candidatura și să dau voturile socialiste candidatului acelui partid, strâns de aproape de acțiunea înverșunată a partidului conservator.

In aceste grele condiții, m’am prezintat șefului partidului național-liberal din Galați, M. G. Orleanu. I-am citit instrucțiunile primite dela București, dar în acelaș timp l’am prevenit că nu voi putea să le urmez din pricina hotărîrilor congreselor noastre. I-am cerut deci ca, dacă voește să-i dau ajutorul organizațiunii socialiste din Galați, să-mi aducă dela candidatul partidului său o declarațiune scrisă că este partizan al reformei electorale.

M. G. Orleanu a priceput delicateța situațiunei mele și mi-a adus acea declarațiune sub forma unei scrisori în acest cuprins:

 

Domnule Atanasiu,

Ca răspuns la întrebarea ce mi-ați făcut, care sunt părerile mele în privința dreptului de vot, mă grăbesc a vă răspunde că sunt de părere a se modifica actuala lege electorală în sensul lărgirei dreptului de vot.

Primiți asigurarea deosebitei mele considerațiuni.

P. Th. Sechiari

Galați 19 Ianuarie 1897.

 

In posesiunea acestui document, am convocat imediat pe membrii clubului muncitorilor, le-am cetit atât instrucțiunile Consiliului general al partidului cât și declarațiunea candidatului național-liberal, Paraschiv Sechiari. Clubul a primit propunerea mea de a lupta pentru isbânda candidatului național-liberal.

In ziua alegerii pentru balotaj s’a dat o luptă înverșunată. Peste 500 de muncitori au ocupat împrejurimile localurilor de vot, paralizând complect acțiunea numeroșilor agenți electorali și bătăuși aduși pe câmpul de luptă de conservatori. Au fost nenumărate scandaluri, bătăi destul de grave, dar rezultatul votului a fost izbânda candidatului național-liberal cu 44 voturi peste acelea ale lui Nicolae Gr. Filipescu, cu un număr deci exact egal cu voturile obținute de mine la primul scrutin.

Țin să fixez aci un fapt: nici unul dintre membrii clubului muncitorilor nu a acceptat nici un ban și nici chiar mâncare pentru ziua aceia, pe care cu multă dărnicie marele bogătaș Paraschiv Sechiari le punea la dispoziție. Nici unul, dar absolut nici unul dintre ei nu a voit să fie falsificat rolul pe care a fost chemat să-l îndeplinească în ziua aceia. Au lucrat toți pentru ideia Votului Universal și întru executarea unui ordin dat de Consiliul general al partidului lor.

Această intrare în lupta politică a muncitorilor din Galați și succesul obținut, care necontestat a fost un succes al lor, a avut urmări.

In ședința Camerei Deputaților din ziua de 30 Ianuarie 1897, Vasile Lascar, ministrul de Interne în cabinetul liberal P. S. Aurelian, în discuțiunea contestărei acestei alegeri, a declarat:

 

„Nu trebue asemenea să pierdeți din vedere că, candidatul socialist a luptat la balotaj, din răsputeri, pentru candidatul liberal P. Sechiari. D. Atanasiu zicea: decât să izbutească un conservator, de zece mii de ori e mai bine să izbutească un liberal, fiindcă liberalii se gândesc și s’au gândit totdeauna să facă ceva pentru clasele muncitoare, pe când conservatorii nu se gândesc decât cum să le stăpânească”. (aplauze).

 

O altă consecință a fost următoarea: In Octombrie 1898 s’au făcut alegeri generale pentru Comună. La guvern era partidul național-liberal. Conducătorii din Galați ai acestui partid — impresionați de desfășurarea de forță, de disciplină, de onestitate și dezinteresare a partidului muncitorilor — au propus acestuia un cartel electoral pentru alegerile comunale. Clubul muncitorilor din Galați — după instrucțiunile Consiliului general al partidului — l’a acceptat și mi-a făcut cinstea să mă delege pe mine ca reprezentant al partidului pe lista liberală pentru comună. Alegerile au avut loc și lista liberală fiind aleasă cu mare majoritate, am intrat în Consiliul comunal din Galați ca reprezentant al social-democrației.

Ca urmare a cartelului partidului muncitorilor cu partidul liberal pentru alegerile comunale din Galați, socialiștii de acolo au și început să-și arate dorințele lor noului Consiliu comunal, în care ei aveau acuma un reprezentant.

Astfel, au adresat primarului M. G. Orleanu o petiție pentru înființare de cantine școlare în folosul elevilor nevoiași dela școlile primare. Prin îngrijirea conducătorilor clubului, petițiunea, tipărită într’un mare număr de exemplare, a fost răspândită în mahalale, acoperită de mii de semnături și apoi prezentată primarului. O reproducem aci, după „Lumea Nouă” dela 27 Decembrie 1898:

 

Domnule Primar,

Luminarea unui popor prin instrucțiune este o condițiune de însăși existența unei națiuni. Pătrunse de acest adevăr, diferitele guverne și în deosebi cele liberale, au căutat să răspândească cât mai mult instrucțiunea publică: rând pe rând s’au clădit școli și s’au declarat învățământul gratuit și obligator. Dacă s’a făcut totul spre a se da tutulor dreptul de a învăța carte, nu s’a făcut însă nimic pentru a se da tutulor și putința acestei învățături. Din pricina relei stări materiale, cea mai mare parte dintre cetățenii acestui oraș, nu au putința să se bucure de bine-facerile învățământului public, căci pentru o pungă nevoiașă și pentru un om care abia își agonisește hrana lui zilnică, chestiunea hranei, a îmbrăcămintei și a cărților pentru copilul său este așa de greu de rezolvat, în cât îl pune în neputință să-l trimeată la școală.

Pentru a face ca gratuitatea învățământului să fie o realitate și pentru a putea face ca școala să fie și de fapt accesibilă tuturor cetățenilor, chiar și a celor nevoiași, sub-semnații cetățeni ai acestui oraș, cu respect vă rugăm, d-le primar, ca să interveniți pe lângă onor. consiliu comunal ca să înființeze în acest oraș cantine școlare în care copiii nevoiași cari vor urma cursul, să poată avea în mod gratuit mâncarea de la prânz, și la începutul anului școlar veșmintele strict trebuincioase și cărțile necesare studiului lor.

Increzători în patriotismul luminat și în sentimentele sincere democrate al acestui onorat consiliu comunal, cetățenii gălățeni așteaptă aducerea la îndeplinire a acestei reforme atât de viu simțită.

Primiți vă rugăm Domnule Primar, încredințarea stimei ce vă păstrăm.

Galați, Decembrie 1898.

 

Astăzi, în anul 1932, în România avem regimul Votului Universal. Luptătorii socialiști din primele momente pentru înfăptuirea acestui ideal al lor și cari dintre ei or mai fi în viață, ce mulțumire sufletească trebue să fi simțind ei când utopiile lor de atunci, au devenit realitate!

1. In volumul „Notes et souvenirs d’un militant”, apărut în 1913 (editura Marcel Rivière, Paris) Zévaès vorbește pe un ton nu tocmai simpatic despre Diamandy. Ce-l va fi făcut să se supere, nu știu. Dar Diamandy e în bună companie, de vreme ce Zévaès e și mai aspru cu Paul Lafargue. Dacă pe Zévaès îl va fi supărat evoluția ce s’a făcut în ideile și acțiunea politică a lui Diamandy, atunci lucrul e, de sigur, amuzant. In adevăr Zévaès îi reproșează lui Diamandy că „a lăsat colectivismul în anticameră”; or, astăzi Zévaès nu mai face nici el parte din partidul socialist, și timp de câțiva ani a dus chiar o campanie vehementă în potriva lui. Dar Diamandy n’a mai apucat să vadă această schimbare săvârșită în convingerile și acțiunea fostului său coleg și secretar de redacție, devenit adversar pasionat.
2. In necrologul pe care Const. Graur l’a făcut lui Yves Guyot („Adevĕrul”, 10 Martie, 1928), găsim următorul pasagiu în legătură cu această polemică:
   „Cartea lui Guyot care a făcut însă mare zgomot și a provocat aprige polemici, este „la Tyrannie socialiste”, apărută în 1893, tocmai pe vremea când partidele socialiste franceze se închegau ca forță reală și unitară.
   „Guyot a fost combătut cu succes, între alții de regretatul nostru George Diamandy, în revista „l’Erre Nouvelle” pe care o scotea la Paris, și care — s’o spunem în treacăt — făcea bună figură. Poate că răspunsul acela — pe care Diamandy a avut capriciul să-l semneze cu un pseudonim femeiesc — ar merita să fie reeditat. Lucrul ar fi cu atât mai interesant, cu cât Guyot și Diamandy, cari în acea polemică se țineau amândoi în cadrul strict teoretic, unul foarte la dreapta, celălalt foarte la stânga, mai târziu, în politica militantă, și-au schimbat pozițiile.
   „…Guyot devenise democrat francez; Diamandy, liberal român”.